„Parking”. Aventură spaniolă ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/parking-aventura-spaniola-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în deschiderea TIFF, „Parking”, filmat în Spania şi inspirat din romanul „Apropierea” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, este o poveste de dragoste asumat melodramatică şi probabil cel mai aşezat film al regizorului Tudor Giurgiu.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 Iunie 2019

În acest al patrulea său lungmetraj de ficțiune, Giurgiu, care a scris scenariul împreună cu Mălaicu-Hondrari, se întoarce din nou în trecutul recent, așa cum a făcut și în „Despre oameni și melci” (2012) și „De ce eu?” (2015).

De această dată, suntem la începutul anilor 2000 (la fel ca în lungmetrajul despre procurorul Panait), când imigrația românilor spre Vestul Europei era mult mai grea, iar viața lor acolo – ceva mai riscantă decât este astăzi, când libertatea de călătorie a devenit un drept și când numărul românilor plecați a ajuns la câteva milioane.

Însă aspectele sociale și economice ale imigrației sunt lăsate în plan secund, deși influențează cursul narațiunii în câteva momente decisive.

Giurgiu este interesat în special de povestea de iubire dintre un român cu aspirații de poet, Adrian (Mihai Smarandache), care lucrează ca paznic de noapte într-o parcare periferică din Cordoba, unde și locuiește într-o rulotă, și Maria (Belén Cuesta), o cântăreață pe care o întâlnește în timp ce, la rugămintea șefului său spaniol, care, alături de soție (Ariadna Gil), îi e și un fel de prieten (Luis Bermejo), livrează o mașină într-un alt oraș.

Este o poveste de dragoste puternic romantizată, aproape ca o fantezie  – un bărbat și o femeie, ambii căsătoriți dar cu vieți deloc satisfăcătoare, se întâlnesc și trăiesc o iubire pasională, redată inclusiv printr-o scenă de sex filmată într-un mod cât se poate de glamour, într-o tradiție veche a cinema-ului mainstream.

Perspectiva este cea a misteriosului protagonist (primim puține informații despre ce a lăsat în urmă în România), a cărui viață de marginal în Spania pare să capete un sens, o sclipire, odată ce o cunoaște pe atrăgătoarea cântăreață.

Mihai Smarandache și Belén Cuesta sunt foarte buni (întreaga distribuție este, de altfel, extrem de bine condusă – probabil cel mai mare atu al filmuluu), iar atracția dintre personajele lor este credibilă, exprimată printr-o mizanscenă clasică, nespectaculoasă, dar justă. O cameră de filmat care stă aproape de personaje (de chipurile și gesturile lor), fără a cerși atenție, și un decupaj cu alternanțe dese și rapide de cadre, cu unele intercalări filmate în Super 8mm, pentru secvențe aparent de amintire sau de vis ale protagonistului.

Nu este o regie inventivă, dar are meritul că lasă narațiunea să curgă firesc. Mult mai prezentă, pe alocuri chiar stridentă, este, în schimb, coloana sonoră – pare că „Parking” are atât de multă muzică originală pe cât nu a avut întregul cinema românesc post-2000. Fiecare moment, mai mult sau mai puțin încărcat dramaturgic, este întărit de bucăți muzicale, destul de previzibil alese și care lasă pe alocuri senzația de prea mult, de unde și un impact emoțional scăzut.

În schimb, surprinzătoare – dat fiind faptul că povestea se derulează în Spania, pe care o asociem luminii, căldurii, culorilor vii – este alegerea de a filma foarte mult noaptea, opțiune determinată parțial, bineînțeles, și de locul de muncă al lui Adrian. Însă întregul decor – o parcare marginală sustrasă parcă orașului și în afara căruia protagonistul ezită să se aventureze – și această dominanță a întunericului exprimă tocmai precaritatea situației lui Adrian, nesiguranța în care își trăiește viața de imigrant.

„Parking” nu e lipsit de câteva stridențe în dialog care ar fi putut lipsi – de la o glumă facilă dintr-o scenă de început în care trei hoți români i se prezintă lui Adrian ca fiind din Teleorman și până la unele clișee culturale și gastronomice despre România.

Chiar dacă nu este un film de festival sau un film care să inoveze, „Parking” este o melodramă onestă și bine ținută în mână. Un film făcut cu gândul la un public mai larg. Și, probabil, cel mai bun titlu din filmografia lui Giurgiu.

„Parking” va intra în cinematografe la 14 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film.

09
/07
/19

Distribuită de Vertical Entertainment, filmul de acțiune „ANNA, regizat de Luc Besson, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 19 iulie.

09
/07
/19

Peter Parker revine la Cinema City în rolul supereroului prietenos în „Spider-Man: Far From Home”, următorul capitol al seriei care se continuă după acțiunea din „Avengers: Endgame”. Deși decide să se alăture celor mai buni prieteni ai lui într-o vacanță europeană, planul lui de a renunța la statutul de supererou pentru câteva săptămâni este lăsat în urmă rapid când acceptă să îl ajute pe Nick Fury să descopere misterul atacurilor care creează haos pe continent.

07
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Iubitorii de cinema realist au la dispoziție în cinematografe filmul „Saf”, regizat de turcul Ali Vatansever, o coproducție Turcia-România-Germania. Pasionații de un cinema-fantezie pot alege „Nopți magice”, al consacratului regizor italian Paolo Virzì. Ambele filme au probleme, în special la scenariu, dar propun și câteva idei bune.

05
/07
/19

În cadrul Caravanei Zilele Filmului Românesc la Vaslui, proiecția reprogramată a filmului Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, va avea loc sâmbata, 6 iulie, de la ora 21:00, în prezența regizorului și scenaristului Cristian Mungiu. Intrarea la proiecții este liberă.

04
/07
/19

Pe 5 iulie, intră în cinematografe filmul „Nopți magice”, în regia lui Paolo Virzì, intitulat după memorabilul imn oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, interpretat de Gianna Nannini şi Edoardo Bennato. În așteptarea filmului a cărui acțiune se desfășoară în decorul fascinant al Romei, vă propunem un interviu cu actrița Irene Vetere.

04
/07
/19

Patru bărbați bine de 50+ (Russell Crowe, Javier Bardem, Tom Cruise & Johnny Depp) si o femeie frumoasă (Sofía Boutella - balerină și actriță de origine algeriană).

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

03
/07
/19

Leonardo DiCaprio este copreşedinte al unei noi organizaţii menite să combată schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii şi să apere drepturile indigenilor. DiCaprio a pus bazele organizaţiei Earth Alliance (lansată marţi, 2 iulie) împreună cu femeia de afaceri Laurene Powell Jobs şi cu investitorul şi filantropul Brian Sheth.

02
/07
/19

Asociația Culturală Control N continuă parteneriatul educațional început în 2018 cu American Romanian Cultural Society din Seattle, organizând cea de-a doua ediție a ARCS SUMMER CAMP, în luna iulie, în Seattle, SUA. Proiectul, demarat cu succes în 2018, are ca scop reconectarea copiilor din diaspora de pe coasta de vest a SUA la valorile culturii și identității românești.

Page 11 of 250« First...910111213...203040...Last »