„Parking”. Aventură spaniolă ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/parking-aventura-spaniola-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în deschiderea TIFF, „Parking”, filmat în Spania şi inspirat din romanul „Apropierea” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, este o poveste de dragoste asumat melodramatică şi probabil cel mai aşezat film al regizorului Tudor Giurgiu.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2019

În acest al patrulea său lungmetraj de ficțiune, Giurgiu, care a scris scenariul împreună cu Mălaicu-Hondrari, se întoarce din nou în trecutul recent, așa cum a făcut și în „Despre oameni și melci” (2012) și „De ce eu?” (2015).

De această dată, suntem la începutul anilor 2000 (la fel ca în lungmetrajul despre procurorul Panait), când imigrația românilor spre Vestul Europei era mult mai grea, iar viața lor acolo – ceva mai riscantă decât este astăzi, când libertatea de călătorie a devenit un drept și când numărul românilor plecați a ajuns la câteva milioane.

Însă aspectele sociale și economice ale imigrației sunt lăsate în plan secund, deși influențează cursul narațiunii în câteva momente decisive.

Giurgiu este interesat în special de povestea de iubire dintre un român cu aspirații de poet, Adrian (Mihai Smarandache), care lucrează ca paznic de noapte într-o parcare periferică din Cordoba, unde și locuiește într-o rulotă, și Maria (Belén Cuesta), o cântăreață pe care o întâlnește în timp ce, la rugămintea șefului său spaniol, care, alături de soție (Ariadna Gil), îi e și un fel de prieten (Luis Bermejo), livrează o mașină într-un alt oraș.

Este o poveste de dragoste puternic romantizată, aproape ca o fantezie  – un bărbat și o femeie, ambii căsătoriți dar cu vieți deloc satisfăcătoare, se întâlnesc și trăiesc o iubire pasională, redată inclusiv printr-o scenă de sex filmată într-un mod cât se poate de glamour, într-o tradiție veche a cinema-ului mainstream.

Perspectiva este cea a misteriosului protagonist (primim puține informații despre ce a lăsat în urmă în România), a cărui viață de marginal în Spania pare să capete un sens, o sclipire, odată ce o cunoaște pe atrăgătoarea cântăreață.

Mihai Smarandache și Belén Cuesta sunt foarte buni (întreaga distribuție este, de altfel, extrem de bine condusă – probabil cel mai mare atu al filmuluu), iar atracția dintre personajele lor este credibilă, exprimată printr-o mizanscenă clasică, nespectaculoasă, dar justă. O cameră de filmat care stă aproape de personaje (de chipurile și gesturile lor), fără a cerși atenție, și un decupaj cu alternanțe dese și rapide de cadre, cu unele intercalări filmate în Super 8mm, pentru secvențe aparent de amintire sau de vis ale protagonistului.

Nu este o regie inventivă, dar are meritul că lasă narațiunea să curgă firesc. Mult mai prezentă, pe alocuri chiar stridentă, este, în schimb, coloana sonoră – pare că „Parking” are atât de multă muzică originală pe cât nu a avut întregul cinema românesc post-2000. Fiecare moment, mai mult sau mai puțin încărcat dramaturgic, este întărit de bucăți muzicale, destul de previzibil alese și care lasă pe alocuri senzația de prea mult, de unde și un impact emoțional scăzut.

În schimb, surprinzătoare – dat fiind faptul că povestea se derulează în Spania, pe care o asociem luminii, căldurii, culorilor vii – este alegerea de a filma foarte mult noaptea, opțiune determinată parțial, bineînțeles, și de locul de muncă al lui Adrian. Însă întregul decor – o parcare marginală sustrasă parcă orașului și în afara căruia protagonistul ezită să se aventureze – și această dominanță a întunericului exprimă tocmai precaritatea situației lui Adrian, nesiguranța în care își trăiește viața de imigrant.

„Parking” nu e lipsit de câteva stridențe în dialog care ar fi putut lipsi – de la o glumă facilă dintr-o scenă de început în care trei hoți români i se prezintă lui Adrian ca fiind din Teleorman și până la unele clișee culturale și gastronomice despre România.

Chiar dacă nu este un film de festival sau un film care să inoveze, „Parking” este o melodramă onestă și bine ținută în mână. Un film făcut cu gândul la un public mai larg. Și, probabil, cel mai bun titlu din filmografia lui Giurgiu.

„Parking” va intra în cinematografe la 14 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film.

26
/09
/14

Cinci filme intense regizate de cineaste sau axate pe personaje feminine puternice vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie), la Cinema Patria, Cinema Studio și Elvira Popescu. Două dintre ele au obținut premii importante la Cannes: Le Meraviglie a câștigat Marele Premiu, iar Party Girl – Camera d’Or.

25
/09
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

25
/09
/14

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

24
/09
/14

Jurnaliști puși în situații extreme, soldați reîntorși din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunități de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbații la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secțiuni, Competiția Internațională, a celei de-a VI-a ediții a Comedy Cluj.

24
/09
/14

Planşa, Productia independenta DaKINO Production si DIUD Film, surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putinţă, de îndragostiţii pasionaţi de scrimă.”Planşa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrima, un sport al minţii şi al trupului, al controlului şi al anticipării exacte a intenţiilor adversarului.

22
/09
/14

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash - în afara categoriilor competiţionale ale festivalului - o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

22
/09
/14

“Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

19
/09
/14

Începând cu primul weekend din octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est deschide, la cea de-a noua ediţie, împreună cu cei de la Calup, porţile unei noi locaţii-gazdă: o frumoasă casă istorică ridicată în anii’40 la numărul 46, pe strada Jean Louis Calderon, devine Re:Animation Hub.

18
/09
/14

În avanpremiera celei de-a șasea ediții a “Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”, bucureștenii sunt așteptați la o proiecție specială, duminică, 28 septembrie de la ora 22:00 în Club Control.

18
/09
/14

“România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar.