Parteneriat MCPN-MDRT pentru promovarea Romaniei si a Festivalului George Enescu 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/parteneriat-mcpn-mdrt-pentru-promovarea-romaniei-si-a-festivalului-george-enescu-2013/

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului „George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.   „Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor […]

Un articol de Andrada Văsii|7 decembrie 2012

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), concretizat într-un protocol de colaborare pentru promovarea României şi a Festivalului „George Enescu” 2013, a anunţat vineri Biroul de presă al MCPN.

 

„Festivalul ‘George Enescu’ este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor şi în acelaşi timp imaginea României în lume. Din acest motiv, Festivalul Enescu trebuie să devină o emblemă pentru România – un brand cultural de ţară”, consideră ministrul Puiu Haşotti, potrivit comunicatului.

MDRT va promova Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” prin acţiunile de marketing turistic pe care le derulează în mod curent, iar România, ca destinaţie de turism, va fi promovată în contextul organizării ediţiei 2013 a festivalului, precizează sursa.

Totodată, colaborarea se referă şi la promovarea de itinerarii culturale aferente evenimentului, cuprinzând muzee, case memoriale, aşezăminte culturale, având tematica „George Enescu”.

Astfel de acţiuni se referă la asigurarea unui spaţiu dedicat promovării festivalului în standul României organizat de MDRT la târgurile şi expoziţiile turistice la care participă, la organizarea de vizite de documentare tematice în România pentru diverse categorii de public, la includerea evenimentului şi a obiectivelor turistice tematice în propriile materiale de informare – broşuri, pliante, CD-uri -, în special în cele destinate promovării turismului cultural şi la alte instrumente de marketing turistic gestionate de reprezentanţele MDRT din străinătate.

În ceea ce priveşte MCPN, acesta va asigura realizarea de către organizatorul evenimentului a materialelor de promovare a evenimentului – cataloage, broşuri, pliante, postere, ghiduri, materiale audio-video, CD- uri, DVD-uri -, dar şi promovarea brandului de turism al României, prin inserarea în propriile materialele editate cu prilejul festivalului, stabilirea acelor itinerarii tematice care să fie promovate şi participarea la evenimentele organizate de MDRT, prin susţinerea de prezentări cu privire la festival.

Acţiunile punctuale în care MCPN şi MDRT vor colabora în baza acestui protocol vor fi stabilite în următoarele săptămâni de direcţiile de specialitate din cele două ministere.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu’ se desfăşoară în perioada 1-28 septembrie 2013 la Bucureşti.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, este producător iar Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune au calitatea de coproducători.

Prima ediţie a festivalului a avut deschiderea oficială în data de 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând începutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

 

 

Sursa: Agerpres

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.