Particule afective. Despre stările disjuncte prin intermediul holografiei argentice și a dansului contemporan
https://www.ziarulmetropolis.ro/particule-afective-despre-starile-disjuncte-prin-intermediul-holografiei-argentice-si-a-dansului-contemporan/

Asociaţia Qolony – Colonia pentru Artă şi Știinţă anunţă demararea proiectului cultural Particule afective, desfăşurat în perioada august – noiembrie 2021.

Un articol de Petre Ivan|23 august 2021

Proiectul îmbină arta contemporană și știința și chestionează rolul tehnologiei holografice în procesele cognitive, explorând noțiuni de mișcare și prezență și concepte relevante din fizica cuantică. Particule afective este o lucrare colectivă compusă dintr-o instalație performativă structurată în jurul unor holograme argentice și dintr-un performance în care compoziția de mișcare și construirea firului narativ pentru public sunt dictate de conceptul științific studiat.

Echipa proiectului este una pluridisciplinară, care într-o primă etapă a început cercetarea și alegerea subiectelor, temelor și modului de colaborare. Un prim rezultat vizibil și accesibil publicului este performance-ul Particule afective, work in progress, prezentat la Centrul Național al Dansului București, Sala Stere Popescu, în data de 26 august, cu trei reprezentații programate cu începere de la orele 19:00, 19:40 și 20:20.

Particule afective este o invitație la experimentare și joacă în mediul schimbător al probabilităților, luminii și particulelor (ne)observate, folosind holografia argentică și dansul contemporan. Conceptele de lucru sunt înrădăcinate în fizica cuantică, având în centru noțiunea de superpoziție – comportamentul observat al sistemelor studiate de a manifesta simultan stări disjuncte. Acest concept este extrapolat într-o instalație performativă interactivă, în baza instalației multimedia a Sabinei Suru, a coregrafiei semnate de Irina Marinescu și a muzicii lui Alexandros Raptis.

Cercetătorii de la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației au contribuit atât cu cercetarea teoretică, oferindu-le artiștilor clarificări despre conceptele relevante din fizica cuantică, cât și prin sprijinul direct pentru producția hologramelor.

Acest work in progress va fi urmat de continuarea lucrului efectiv, aplicat pe corp și dinamica performativă, filmări pentru holograme, experimente de laborator, generarea hologramelor și stabilirea structurii, formei și conținutului pentru expoziție și reprezentațiile cu public, cu evenimente găzduite de partenerii proiectului, conferințe și prelegeri programate până în luna noiembrie a.c.

Sabina Suru este artistă multimedia și manager cultural, co-fondatoare a Asociației Qolony – Colonia pentru Artă și Știință. Practica ei se concentrează asupra reactivării unor tehnologii obsolete, în principal holografia și fotografia argentică și alternativă. Încorporează elemente și concepte din știință (optică, fizică) și abordează problematici legate de mutația identității, obiectivizare, memorie exografică și timp, prin colaborări cu practicieni din diverse domenii, precum cercetare științifică, dans contemporan și muzică.

Irina Marinescu s-a îndrăgostit de dansul contemporan și performance în 2009. De atunci a studiat cu profesioniști români și străini diferite limbaje de dans și forme ale artelor performative – Feldenkrais, Viewpoints, Axis Syllabus, Das Theater Feedback Method, Contact improvisation, Gaga. A lucrat cu Centrul Național al Dansului, a participat la Cultural Management Academy 2019, este co-fondatoare a Asociației Developing Art, iar în prezent este artistă și producătoare independentă. Colaborează cu artiști din diferite domenii pentru a crea contexte în care ingredientele principale sunt conexiunile autentice, experimentul și emoțiile.

 

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.