Păstorel Teodoreanu, epigramistul care și-a dăruit inima femeilor și ficatul vinurilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/pastorel-teodoreanu-epigramistul-care-si-a-daruit-inima-femeilor-si-ficatul-vinurilor/

Contele Hermann von Keyserling observa, în „Analiza spectrală a Europei”, că România era singura ţară în care se cultiva epigrama ca gen literar şi că exista statutul de epigramist. Nu remarcase că genul fusese cultivat la noi de magistraţi şi avocaţi.

Un articol de Monica Andrei|10 ianuarie 2017

Dintre epigramiștii noștri reamarcabili, de la Radu D. Rosetti, I.Gr. Periețeanu la Ionescu Quintus-tatăl, apoi fiul, dar popularitatea maximă a cunoscut-o Cincinat Pavelescu, iar urmașul lui a fost Alexandru Osvald Teodoreanu.

Păstorel Teodoreanu, pe numele de botez Alexandru Osvald, s-a născut în 30 iulie 1894, la Dorohoi. A fost primul băiat al avocatului Osvald Teodoreanu şi al renumitei profesoare de pian la Conservator, Sofia (Musicescu) Teodoreanu. I-a avut frați pe romancierul Ionel Teodoreanu, devenit celebru în urma publicării romanelor Ulița copilăriei” și La Medeleni”, şi pe Laurenţiu (Puiu) care a murit în 1918, pe front. Până să devină cunoscut ca epigramist, Alexandru Osvald Teodoreanu a fost judecător la Turnu Severin, iar cariera lui de magistrat s-a curmat brusc, după 1918, în urma respingerii unei acțiuni intentate de către un cetățean a cărui soție părăsise domiciliul conjugal pentru un alt bărbat.

Apelativul „Păstorel” era un privilegiu al intimilor, în vremea copilăriei și adolescenței – povestește prietenul său Alexandru Paleologu în prefața cărții: Epigrame și alte rime vesele”. Prin 1930 când încă mai locuia la Iași, cu ocazia unui spectacol de revistă, realizat în colaborare cu V. Maximilian, în sala cinematografului Trianon, trece pe afiș: Iași-cocteil/Cu Max în el/preparat de Păstorel”. Își scria catrenele pe lista de bucate, pe spatele unei cutii de țigarete, pe câte o carte de vizită, mai des șervețelul de la crâșmă, în preajma prietenilor. „Am asistat nu la zeci, ci, probabil, de sute de ori la compunerea unor astfel de improvizații – își amintește Alexandru Paleologu – majoritatea erau gustate pe loc, mulțumită stării euforice a momentului, dar și cele mai reușite, strălucitoare, sclipitor de spirituale, deși, firește, mai puține decât celelalte, totuși multe dintre ele, datorită prolificității geniale a bunei dispoziții a autorului, făceau neîntârziat circuitul întregului parametru al limbii române. În felul acesta porecla Păstorel s-a prefăcut irezistibilul renume.

Viața de boem și mirajul Capșei

Păstorel Teodoreanu se mută de la Iași în București. Îmbrăcat extrem de elegant, cu o solemnă oratorie, în care se dovedea maestru, ducea o viață de boem, locuia prin hoteluri, avea întâlniri prin toate restaurantele orașului. După zece beri la Capșa, trecea strada la Gambrinus, fosta berărie a lui Caragiale. Acolo unde intra, la o parolă pe teme spirituale, se deschidea și butoiul cu vin. Era printre cei care se întruneau în jurul unei mese pentru plăcerea de a sta de vorbă și a bea vin. Informat că epigramistul locuia la hotel, Regele Carol al II-lea îi oferă la etajul întâi al casei Boerescu, de pe strada Orlando, unde era sediul Fundației Regale pentru Literatură și Artă, două odăi și o baie.

Ficatul dăruit vinurilor și inima doamnelor…

În epocă, Păstorel avea renumele unui mare cunoscător de vinuri. Mare chefliu, provoca râsul în cascade. Știa să stabilească pentru fiecare fel de mâncare felul potrivit de vin. „În materie de vinuri franceze, erudiția lui Păstrel ne uimea pe toți, iar mai târziu aveam să ne crucim, de mirare, se înțelege, când l-am auzit propunând rețete pentru toate bucatele, adăugând sofisticate sorturi de vin. Își păstrase accentul din Țara de Sus și se adresa prietenilor cu Șe mai fași?. Faima lui de băutor atinsese proporții atât de mari, încât medicii intraseră la grijă” – povestește Șerban Cioculescu în ale sale „Amintiri”. Era, când voia, un desăvârșit om de lume. Altfel, circulau legende că la beție făcea urât. Nu l-am văzut niciodată în această ipostază. La Capșa, într-o zi, m-am așezat la masa lui, am cerut obișnuitul filtru, [cafea] Păstorel a comandat o bere, era în mare vervă. Nu știu cum a venit vorba despre Verlaine. I s-a dezlegat limba și i s-a declanșat memoria versurilor, care era neverosimil de bogată. În interval s-a așezat la masă și Vladimir Streinu. Păstorel ne-a uimit, recitând impecabil, fără să ridice vocea și să atragă atenția obișnuiților de la mesele învecinate, nu mai puțin de 500 de versuri, fără șovăială, într-o franceză impecabilă. Comandase a zecea sticlă de bere, dar limba nu i se împleticea. Era formidabil!”

Prin 1936, medicii îl trimit la băi la Karlsbad. Îl suspectau de ciroză. De acolo, trimite cărți poștale familiei și prietenilor, scrie catrene, epigrame, parodii, cu gândul la vin: „Bând această băutură infamă/ Mi-aduc aminte singurul refren/ Ficatul mi l-am dăruit vinurilor/ Inima, doamnelor”.

Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”

Tot Șerban Cioculescu povesteșteprin 1931, când Nicolae Iorga devine prim ministru, lui Păstorel i se publicase volumul de epigrame „Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”, iar tatăl său, un mare avocat ieșean, membru marcant al partidului din care făcea parte și savantul, propus ca ministru în guvernul lui Iorga, cumpără tot stocul epigramelor din librării. Rușinat de fapta băiatului său, n-a mai dat vreodată ochii cu profesorul descris în volum cu lux de amănunte:La Sorbona, când se pune,/ Franțuzește să vorbească, tot franțuzu-n sine-și spune: dulce-i limba românească!”. Unele rânduri erau ofensatoare: „A supt țara sub trei regi/ și-are toți copii blegi”.

La un an de la venirea la putere, savantului i se prezintă o listă cu scriitorii ce trebuiau decorați, unde figurau ambii frați Teodoreanu, epigramistul și romancierul. Între timp aflase de existența volumului de epigrame la adresa sa, îl șterge pe Ionel de pe listă și-i acordă decorația lui Păstorel, când de fapt, ar fi vrut invers. În epocă, s-a râs mult prin cercurile literare, în urma evenimentului. Se știa că profesorul avea o memorie uluitoare, dar mai făcea și confuzii.

Abecedarul gastronomic a lui Păstorel

Între cele două războaie mondiale, epigramistul publică în presă articole cu subiect gastronomic. Apoi au fost adunate într-un volum. Un fel de abecedar gastronomic cu mâncăruri pregătite la Paști, Crăciun, Anul Nou, dar și pentru orice zi a săptămânii. Rețete culinare și procedee ce pot stârni oricând admirația sau invidia bucătarilor cu diplomă. O carte cu articole despre istoria gastronomiei, și Fiziologia gustului” a lui Jean Brillat Savarin. Păstorel preia rețete și-l contrazice pe Savarin, despre cum se pregătește fazanul, racii în bere, purcelul de lapte fiert, mielul gătit haiducește, mistrețul, diferite feluri de pește, sau orice mâncare de sezon, completând cu soluții culinare auzite de pe la bunici. Nu lipsesc însemnări despre vinurile românești, pentru că așa cum spunea: Vinurile și mâncărurile sunt sortite să-și sporească reciproc calitățile. Dar între vinuri și mâncăruri se stabilesc nu numai mutuale și spontane simpatii, ci și ireconciliabile aversiuni. Și nu e nevoie să fii un mare inițiat în subtilele arcane ale pivniței și bucătăriei, pentru a ști că o regulă generală ca în succesiunea vinurilor la masă să pornești de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre bătrân.

  • O rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduvă.

  • Unii oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani. Se înșală, trebuie să ai și cap.

  • Între vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun.

  • Amorul e o ocupație recomandabilă între două mese bune.

  • Mi s-a întâmplat des să explic în două cuvinte o rețetă de mâncare unui bucătar bun și el s-o execute la perfecție, chiar dacă aș fi omis ceva. Aceeași rețetă, amănunțit lămurită până la centimetru și miligram, am publicat-o în ziar. Gospodinele mi s-au plâns, în număr impresionant, că rețeta nu le-a reușit. Ce pot să fac?

  • Gastronomia nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic.

  • După ce ai mâncat salată, fie cu oțet, fie cu lămâie, bea puțină apă, ronțăie puțină coajă de pâine și apoi treci la vin.

În pușcărie cu Pillat, Noica, Paleologu și catrenul de adio

Vlaicu Bârna l-a cunoscut pe Păstorel și povestește în volumul său de memorii că, în vremea comuniștilor, când aveau loc defilări de 1 mai, 23 august, de la care nu putea lipsi nimeni, coloana mergea și făcea popasuri pe străzi, Păstorel era în prim plan la șuete. Mintea efervescentă, verva drăcească cu care compunea epigrame oriunde și despre orice subiect n-a picat bine nici în publicațiile clădite în focul crezului comunist. În 1960, i-au fost confiscate manuscrisele și o mare parte din bibliotecă. Autorul volumului Tămâie și otravă” a făcut pușcărie pentru un catren unde glumise pe seama transformării Bulevardului Bonaparte în Bulevardul Ilie Pintilie. Epigrama din dosarul întemnițatului n-a fost făcută publică. Prin sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al. O. Teodoreanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie a drepturilor civile, pentru uneltire contra ordinei sociale”. A făcut închisoare cu acel lot de intelectuali printre care se aflau Constantin Noica și Alexandru Paleologu. Ca să-l salveze, Ralea a intervenit la președintele de atunci, Gheorghe Ghiorghiu-Dej, spre a-l avea în vedere privind grațierea. La citirea epigramei din dosar, fostul președinte al țării s-a enervat și a zis: Să mai stea!”

Alexandru Paleologu își amintește, că în vremea când fusese arestat și anchetat la Securitate, prin ușa deschisă, pe coridor, a trecut Păstorel, cu ochelari negri de metal și cu mâinile la spate, urmat de un gardian. L-a văzut pentru ultima dată, în sala de judecată la Tribunalul Regiunii a II-a Militară. Era sub supravegherea unui tânăr locotenent major când epigramistul l-a rugat de față cu toată lumea: Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă rog, să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l încredințez dumneavoastră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”. Locotenentul l-a refuzat, iar gardianul l-a apostrofat: „Ei, fir-ar ai dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!” A executat trei ani de pedeapsă și a fost grațiat. Întors acasă, s-a căsătorit, deși avea o vârstă înaintată, apoi și-a reluat ocupația de degustător de vinuri. Cât a trăit, a continuat să scrie epigrame, cu miile, dăruindu-le cu generozitate și credință. Publicate în volumele: Vin și apă”, „Tămâie și otravă”, „Pahare și săgeți”, arată avalanșa în care izbucneau versurile atunci când autorul era stârnit. Se povestea că, la petreceri stropite cu vin, Păstorel Teodoreanu, spunea că scria epigrame așa „cum o domnișoară de pension face zilnic exerciții la pian” sau cum face găina ouă” echivalând cu o profesiune de credință.

Păstorel Teodoreanu n-a murit din cauza vinurilor, nici a femeilor, în 14 martie 1964, ci de cancer pulmonar. A fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea de la cimitirul Bellu, din București, căci erau rude, nu înainte de a-și formula testamentul în patru versuri, de adio: „Aici zace Păstorel,/ Om ales şi spirit fin,/ Dacă treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin!“

Prin 1936, medicii îl trimit la băi la Karlsbad. Îl suspectau de ciroză. De acolo, trimite cărți poștale familiei și prietenilor, scrie catrene, epigrame, parodii, cu gândul la vin: „Bând această băutură infamă/ Mi-aduc aminte singurul refren/ Ficatul mi l-am dăruit vinurilor/ Inima, doamnelor”.



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

Pagina 20 din 33« Prima...10...1819202122...30...Ultima »