Patapievici lansează volumul „Partea nevăzută decide totul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/patapievici-lanseaza-volumul-partea-nevazuta-decide-totul/

Scriitorul Horia-Roman Patapievici va lansa cel mai nou volum al său, „Partea nevăzută decide totul”, joi, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Un articol de Liliana Matei|2 iunie 2015

La eveniment va participa şi scriitorul Gabriel Liiceanu, anunță Mediafax.

„Tot sensul vieţii noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părţii de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc şi nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opţiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii şi al naturii noastre. Suntem în el predaţi lui cu totul, aşa cum suntem predaţi apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respiraţia. Singularitatea condiţiei noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viaţa noastră, decide totul, în situaţia în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem”, spune Horia-Roman Patapievici.

Volumul „Partea nevăzută decide totul” a fost prezentat şi la ediţia din acest an a târgului de carte Bookfest.

Horia-Roman Patapievici, născut pe 18 martie 1957, în Bucureşti, a debutat în presă în 1992, la revista Contrapunct. Printre cărţile publicate se numără „Cerul văzut prin lentilă” (Nemira, 1995, Polirom, 2002), „Zbor în bătaia săgeţii” (Humanitas, 1995), „Politice” (Humanitas, 1996), „Omul recent. O critică a modernităţii din perspectiva întrebării «Ce se pierde atunci când ceva se câştigă?» ( Humanitas, 2001), „Discernământul modernităţii. 7 conferinţe despre situaţia de fapt” (Humanitas, 2004), „Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante” (Humanitas, 2004), „Despre idei şi blocaje. O modestă propunere de a regândi cultura română pornind de la ce îi lipseşte, fără a renunţa la ceea ce, în aparenţă, îi prisoseşte” (Humanitas, 2007).

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.

10
/02
/23

De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray, cuprinse în volumul „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” (Polirom, 2022), seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor.

09
/02
/23

Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din reunește titluri noi din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. Iar începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.

08
/02
/23

Deși anul precedent a fost marcat de provocări pentru piața editorială, Editura Litera a reușit să aducă pe rafturile cititorilor bestsellere internaționale, romanele scriitorilor români contemporani, cele mai inovatoare cărți în materie de psihologie și o multitudine de titluri pentru toate tipurile de public.

07
/02
/23

Din ce în ce mai mulți oameni își îmbunătățesc rutina de citit cu audiobooks. Astfel 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv, conform unui studiu realizat de AHA Moments în 2022 (pe populația urbană digitalizată, 18-55 de ani, din România). 

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.

26
/01
/23

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.