Patinatorii balerini din Sankt Petersburg, aplaudaţi la scenă deschisă în ‘Lacul lebedelor’ de Ceaikovski
https://www.ziarulmetropolis.ro/patinatorii-balerini-din-sankt-petersburg-aplaudati-la-scena-deschisa-in-lacul-lebedelor-de-ceaikovski/

Publicul clujean a urmărit cu încântare cele două reprezentaţii cu „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, susţinute, joi, de artiştii patinatori ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.   Ambele reprezentaţii s-au jucat cu casa închisă, iar patinatorii balerini din Sankt Petersburg au fost rechemaţi pe […]

Un articol de Andrada Văsii|18 ianuarie 2013

Publicul clujean a urmărit cu încântare cele două reprezentaţii cu „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, susţinute, joi, de artiştii patinatori ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

 

Ambele reprezentaţii s-au jucat cu casa închisă, iar patinatorii balerini din Sankt Petersburg au fost rechemaţi pe gheaţă pentru a fi răsplătiţi cu aplauze entuziaste. Spectatorii au apreciat succesiunea dinamică a scenelor, piruetele, săriturile axel cu o rotaţie şi jumătate, salturile Rittberger şi dublu Lutz bine executate, jocul artiştilor şi costumele lor deosebit de frumoase. Rolul Prinţului Siegfried a fost interpretat de Oleg Yagubkov, iar cel al frumoasei Odetta de Elena Khailova.

Coregraful spectacolului, Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei şi directorul artistic al Ansamblului, a explicat jurnaliştilor, cu puţin timp înainte de ridicarea cortinei la primul spectacol, că viziunea din „Lacul lebedelor” a respectat întru totul canoanele clasice. De altfel muzica lui Ceaikovski sugerează aproape de la sine suita convenţională clasică a paşilor şi a figurilor de dans.

„Baletul ‘pe poante’ şi cel pe patine sunt una şi aceeaşi artă. Partea comună a celor două genuri de spectacol este aspectul clasic. În formula sportiv-balerin-artist primează partea artistică şi aş plasa latura sportivă doar pe locul al treilea. Sportul nu se ocupă de detaliile ce ţin de supleţe, aşa precum face arta. În arta baletului sunt nişte canoane foarte stricte, care dau frumuseţea mişcării. Baletul pe gheaţă este un gen nou, a apărut în 1967, când Konstantin Boyarkski a îmbinat, pentru prima dată în lume, patinajul artistic şi baletul clasic rusesc. Noul gen se bucură de succes pretutindeni în lume”, a arătat Konstantin Rassadin.

În opinia sa, comparativ cu latura sportivă, ghidată de deviza „Altius citius, fortius/Mai sus, mai repede, mai putrenic”, în teatru şi artă ţelurile sunt altele. „Când un sportiv patinator vine la Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg, se loveşte de multe necunoscute şi trebuie să se obişnuiască cu un alt gen de pregătire, cu alte scopuri şi altă dorinţă de a performa”, a explicat coregraful rus.

Referindu-se la perioada necesară pregătirii unui spectacolul precum „Lacul lebedelor”, Konstantin Rassadin a arătat că el şi cei 50 de patinatori artişti au lucrat şase luni pentru perfecţiunea tuturor detaliilor. „Turneul pe care îl întreprindem acum în Europa, cu spectacolele „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci” şi „Romeo şi Julieta” a fost pregătit în trei săptămâni”, a spus Konstantin Rassadin.

Invitată în mijlocul jurnaliştilor, solista Maria Maslova din spectacolul „Spărgătorul de nuci”de Ceaikovski – prezentat, miercuri, publicului din Timişoara – a subliniat că pentru ea nu a fost uşor să treacă de la sport la domeniul artistic, „mai ales în coregrafia lui Konstantin Rassadin”.

„Concentrarea sportivului aflat în competiţie, pentru un loc pe podium, este diferită de cea a patinatorului balerin, care transmite un mesaj artistic spectatorului. Ce este în plus? Este interpretarea, latura actoricească, prin care se transmite spectatorului povestea de pe scenă. Nu orice sportiv poate face balet pe gheaţă”, a punctat Maria Maslova, amintind că este de 13 ani în ansamblul din Sankt Petersburg, iar în curând va împlini vârsta de 33 de ani.

Costumele minunate din spectacolul „Lacul lebedelor” sunt create de designerul Mikhail Shavdatuashvili. În cele patru reprezentaţii din turneul din România, patinatorii poartă aproximativ 800 de costume. Echipa de prestigiu a Ansamblului din Sankt Petersburg îi include pe campionii europeni şi mondiali la patinaj artistic Ludmila Beloussova, Oleg Protopopov şi Alexei Ulanov, dar ei nu fac parte din distribuţia spectacolelor prezentate în acest turneu din România.

Turneul balerinilor pe gheaţă din Sankt Petersburg este organizat de Diesel Events, cu sprijinul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Sursa: Agerpres

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]

24
/09
/12

Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti va organiza, în zilele de 4 şi 5 octombrie, două concerte extraordinare, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu (12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964). Potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Cultural Român (ICR), partener al proiectului, alături de TVR, cele două […]

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]

24
/09
/12

Pentru al doilea an consecutiv, agenţia britanică Ladbrokes îl situează pe scriitorul român Mircea Cărtărescu printre favoriţii Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză nu a stabilit ziua în care se va da publicităţii numele câştigătorului, dar se crede că anunţul va fi făcut, conform obiceiului, în luna octombrie. Cărtărescu este plasat pe locul al 23-lea […]

24
/09
/12

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]