Patru fondatori de credințe religioase, mai puțin cunoscuți publicului larg
https://www.ziarulmetropolis.ro/patru-fondatori-de-credinte-religioase-mai-putin-cunoscuti-publicului-larg/

Figuri ca Buddha, Moise, Isus Hristos sau Mohamed ne sunt cu siguranţă familiare.

Un articol de Cristian Vechiu|1 aprilie 2020

Toți patru pot fi considerați fondatori ai unor tradiții religioase influente și încă practicate, dar în afară de ei în istoria religiilor regăsim mai multe personaje ale căror învățături morale au avut sau încă mai au un impact major în anumite regiuni ale lumii. În cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a patru fondatori de credințe religioase mai puțin cunoscuți publicului larg.

Mahavira (cunoscut și sub numele de Vardhamana) a fost fondatorul tradiției jainiste. Născut la finalul secolului al VI-lea î. Hr., învățăturile ascetice ale lui Mahavira au dus la ruptura de hinduismul brahmanic, predominant la acel moment în India. Doctrina jainistă se bazează și în prezent pe perceptele lui Mahavira morale și spirituale consolidate de:

Non-violență

A spune întotdeauna adevărul

A nu fura

Abstinența de la plăcerile lumii pentru călugări și loialitatea pentru cei căsătoriți

Practicarea detașării față cele lumești pentru laici și lipsa proprietăților pentru călugări

Ca și în cazul budismului, scopul practicii ascetice este obținere eliberării (moksha). De altfel, Mahavira a fost contemporan cu Buddha și există în continuare dezbateri cu privire la posibilele influențe exercitate de mișcarea lui Mahavira asupra budismului timpuriu.

Guru Nanak (1469-1539) a fost fondatorul tradiției sikh (credință religioasă apărută în India, asemeni jainismului). Născut într-o familie de hinduși din nordul Indiei, Guru Nanak a călătorit intensiv după vârsta de 30 de ani, vizitând mai multe centre religioase (atât hinduse, cât și musulmane) ale țării natale, dar și din Orientul Mijlociu. Această perioadă formativă l-a influențat pe Guru Nanak să găsească o sinteză între curentele religioase dominante la acea vreme în India: hinduism și islam. De aici a rezultat o credință în unicitatea lui Dumnezeu (influența islamică) și în reîncarnare (inlfuența hindusă). Perceptele morale promovate de Guru Nanak și respectate în continuare în tradiția sikh sunt:

Adevărul și loialitatea

Puritatea

Auto-controlul

Generozitatea și întrajutoararea

Zarathustra (cunoscut și ca Zoroastru) a fost fondatorul uneia dintre cele mai influente tradiții religioase ale Antichității. Deși există încă dispute în privința perioadei în care a trăit Zarathustra, una dintre cele mai vehiculate ipoteze ne indică secolul al X-lea î.Hr. Născut într-un trib persan, Zarathustra a reușit să transforme vechea credință a iranienilor dintr-un politeism axat pe sacrificii ritualice într-un monoteism dualist. Revelația avută în jurul vârstei de 30 de ani a constituit factorul decisiv pentru mișcarea inițiată de Zarathustra. Mesajul reformator al lui Zarathustra a lăsat amprente nu doar în lumea persană de la acea vreme, ci ulterior și în spațiul iudeo-creștin. Doctrina morală a zoroastrismului se bazează pe întreita cale a adevărului:

Gânduri bune

Vorbe bune

Fapte bune

Mani (216-277) a fost un profet și lider religios născut în Persia, influențat de mai multe tradiții religioase: creștinism, zoroastrism și budism. Mișcarea religioasă inițiată de Mani a fost văzută adeseori ca o formă de erezie atât creștină, cât și zoroastriană. Tatăl său făcea parte dintr-o sectă iudeo-creștină (de sorginte gnostică), iar Mani a fost crescut în această tradiție până la vârsta de 24 de ani. În urma unei serii de revelații, Mani se decide să părăsească gruparea respectivă și călătorește intens în tot Orientul Mijlociu, ajungând până în India. Mesajul său religios reprezinta o formă de sincretism între creștinism, zoroastrism și budism. Autointitulat „apostol al lui Hristos”, Mani a pus bazele unei doctrine dualiste, în care bine și răul constituie două principii metafizice aflate într-o confruntare ancestrală. Înățătura morală maniheistă punea accent așadar pe

Puritate

Castitate

Regim alimentar vegetarian

Eliberarea sufletului din lumea materială

Cristian Vechiu este cercetător și lector al Fundației Calea Victoriei, unde susține cursul de Introducere în Istoria Religiilor.

23
/09
/14

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE S-a căsătorit la doar 18 ani, cu prinţul Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea. În timpul căsniciei, l-a cunoscut pe George Enescu, iar muzicianul s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Maruca l-a iubit până la nebunie şi pe filosoful Nae Ionescu.

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

11
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930.

06
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ. A regizat într-o vreme când nu exista şcoală de regie de teatru (și a dat mari spectacole), a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). I se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București.

12
/07
/14

George Calboreanu este actorul care a rămas în memoria oamenilor de teatru prin interpretări memorabile, în roluri de tragedie şi dramă: Hamlet, dar mai ales Ştefan cel Mare. Eroul lui Delavrancea întruchipat de Calboreanu nu răspundea prin violenţă şi furie, ci prin curaj şi generozitate.