Patru personaje în căutarea unui titlu
https://www.ziarulmetropolis.ro/patru-personaje-in-cautarea-unui-titlu/

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

Un articol de Cinesseur|6 Iulie 2016

Aşadar, ce tipologii individuale avem în penultimul act al unei competiţii care şi-a refuzat sistematic progresul?

Primul ar fi merituosul. Din 999 de motive. Toate întemeiate. Personificarea e aproape previzibilă: „naţionala” Germaniei. Campioana mondială în exerciţiu. Obligată poate şi de statut, e singura echipă care a arătat consistenţă şi constanţă în etapele prcedente, indiferent de adversar, chiar dacă în dreptul ei s-au adunat rezultate contradictorii în partidele amicale care au precedat marele bal. Cumva, printr-un truc demn de Siegfried (Fischbacher) & Roy (Horn), nemţii şi-au regăsit chi-ul odată cu începerea Euro şi nu par a se deregla nici când sau dacă Schweinsteiger şi Muller dau de la 11 metri ca ultimii ageamii. Fiindcă au alternative: Kimmich şi Hector. Arme Kimmich(e)

Next: fanfaronul. A se citi Franţa. Nu e indicat să te încrezi prea mult în vorbele/faptele sale chiar dacă lasă impresia că ştie rânduiala. Şi că e protejat de şansă, arbitri, organizatori… Nu o zice explicit în gura mare, căci se pricepe la logocamuflaj, dar îţi dă înţeles. Toate ţin o vreme, iar vremea a expirat acum, când pe traseu a apărut Germania scatofilului Low. Nu va fi loc de sentimentalisme şi calcule geopolitice aici, adică de eurovizioane. Deşi tradiţiasem spune că Franţa s-a încoronat de fiecare dată când a găzduit un turneu final, indiciile de-acum converg spre un alt deznodământ. În 1984 şi 1998, francezii aveau şi echipă, şi antrenor. Acum parcă lipseşte ceva…

Nu putea lipsi din tablou impostorul. Gândiţi-vă la Portugalia şi îi aveţi portretul. Combinaţia de oportunism şi meschinărie care a catapultat-o top 4 ar trebui studiată şi predată la toate cursurile de etică sportivă. Nici măcar Grecia, în 2004, nu a reuşit aşa ceva. Probabil că portughezii au învăţat lecţia aceea, mai ales că le-a fost predată acasă, la purtător, şi au pus-o în practică acum. Cu un nebănuit şi repulsiv succes. Reamintesc, în caz că mai este cineva în afara subiectului: Portugalia a ieşit din grupe fără victorie, a trecut de Croaţia în prelungiri şi de Polonia după lovituri de departajare. Vi se mai pare că exagerez?

Ultimul personaj din microhabitatul nostru e outsider-ul. Deliberat l-am lăsat la urmă. În fond, potrivit percepţiei generale acolo i-ar fi locul. Nu-l ia nimeni în seamă sau îl subestimează cu asupra de măsură deşi el se agită, îşi semnalizează prezenţa şi îşi demonstrează potenţialul.

Ţara Galilor e în această postură. A răsturnat multe previziuni şi a trimis la culcare fotbalişti net superiori celor din propria ogradă. Căci spre deosebire de galezi, aceia nu formau o echipă, ci un ansamblu folcloric încropit cum altfel decât lăutăreşte? Iar dacă au ajuns aici (calificare în semifinale la prima lor participare la Euro) ar fi păcat să se oprească tocmai acum. Prefer oricând o finală Germania/Franţa – Ţara Galilor decât una în care portughezii să-şi mai arate o dată faţa hâdă. În 2004 măcar făceau şi altceva decât playback.

Vă mai amintiţi jocul de societate din Inglourious Basterds?

europeanul metropolis

Ei bine, eu mi-am ales personajul. Nu mi-l lipesc pe frunte, dar e limpede opţiunea. E rândul vostru acum.

24
/03
/17

E ceva putred cu Danemarca, spun eu în momentul când văd umbra tricourilor acestei echipe naționale de fotbal . În 1601(1600 conform unor surse alternative) William Shakespeare, prin gura unui ofiţer, personaj episodic în „Hamlet”, spunea că “E ceva putred în Danemarca” (“Something is rotten in the state of Denmark! “), tot din cauza unei umbre.

10
/11
/16

Echipa națională seamănă tot mai mult cu mine! Cum eu aștept să câștig la loto, în cap am multe numere, dar nu am mai intrat într-o agenție a loteriei de mai bine de 20 de ani, așa și echipa pregătită de Iordănescu vrea să câștige fără să atace.

10
/11
/16

Asediată de nevoi, schimbări, autosuficienţă, lipsă de cultură sportivă, echipa naţională a ajuns în punctul în care orice adunare, ca să nu zicem adunătură, de unsprezece bărbați, care se pot deplasa, este considerată o formație redutabilă.

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

12
/07
/16

Polonia s-a calificat în sferturile Euro 2016, dar peste 25 de ani, dacă cineva își va aduce aminte de acest meci o va face datorită golului superb marcat de Shaquiri. Genul de bijuterie, care pe vremea când transmisiile în direct erau mai puține și reluările erau mai rare decât florile de colț, putea fi povestită ore în șir de un iubitor de fotbal unui înrobit de acest sport.

12
/07
/16

O idee greu de suportat pentru englezi: dincolo de un anume punct, precis delimitat în timp (1966, anul în care au devenit campioni mondiali, pe teren propriu, graţie unui arbitru sovietic lovit brusc de miopie), istoria fotbalului lor nu a mai fost reală.

12
/07
/16

Brazilia nu e la Euro. Ar fi meritat, la cât de prost a jucat zilele astea la Copa América (tocmai ce a pierdut la Peru, shuperu peru peru peru, fiind eliminată încă din grupe). Ar fi fost şi-n ton, şi-n semiton cu ce se întâmplă zilele acestea în Franţa, unde 24 de formaţii (enooooooooorm de multe!) expun pragmatism rudimentar, malaxează frustrări şi din când în când oferă şi ceva fotbal.

12
/07
/16

Trăim una dintre acele zile magice când după o cafea mare și amară nu putem spune nici că a fost bine, dar nici nu ne lasă inima să zicem că a fost rău. „Atunci, cum a fost?”, ar putea întreba un neutru. „Ca la noi”, ar fi primul răspuns valid, și orice am pune după ar strica totul.

12
/07
/16

În iunie 1984, eram prea mic și prea izolat ca să fi citit cartea lui George Orwell („1984”), dar suficient de mare ca să știu cum stă treaba cu „Big Broter”, care ne urmărea din toate pozițiile. Cu toate acestea, în luna aceea am fost cel mai liber om de pe pământ, grație fotbalului.

12
/07
/16

„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.

12
/07
/16

Motto : „Prin asta eşti celebră-n Orient, O, ţară tristă, plină de humor...” (Cu voi - George Bacovia) Chiar dacă părea greu de crezut, soarele a răsărit și după ce echipa națională a fost învinsă și trimisă acasă de către Albania. Sunt ceva nori pe cer, dar garantez că vor trece și aceștia.

12
/07
/16

„Într-o vale îndepărtată din Iugoslavia, se pare că locuitorii au abolit hazardul, graţie unei aruncări speciale de zaruri”. Am citit asta undeva, nu mai ştiu unde, după cum nu sunt sigur nici dacă asta e forma exactă a citatului sau doar o aproximare personală. Oricum, capturează esenţialul. Ce ştiu însă cu precizie e că respectiva vale nu era pe teritoriul Croaţiei de azi. Dacă era, meciul cu Portugalia ar fi fost o formalitate.

Page 1 of 3123