Patru piane, pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/patru-piane-pe-scena-ateneului-roman/

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la un concert deosebit din cadrul Stagiunii Regale. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

Un articol de Liliana Matei|4 martie 2016

Pe scena Ateneului Român, alături de Camerata Regală, se va afla celebra pianistă Elizabeth Sombart și invitații săi, iar concertul va fi dirijat de maestrul Pierre Vallet. Cei doi artiști au concertat împreună pe multe scene ale lumii, completându-şi armonios interpretările. Elevi ai marelui compozitor și dirijor român Sergiu Celibidache, Elizabeth Sombart și Pierre Vallet au înregistrat împreună un CD cu concertele lui Chopin, alături de Royal Phillarmonic Orchestra.

Programul serii include lucrări de Bach, Mozart și Chopin, într-o fascinantă călătorie de la baroc la romantismul muzicii clasice. Evenimentul va începe cu Concertul pentru 4 piane și orchestră în la minor de Johann Sebastian Bach,  o adaptare după Concertul pentru 4 viori și orchestră în si minor de Antonio Vivaldi. Acesta este o prezență inedită pe scenele românești, unde concertele pentru patru piane sunt rare, dată fiind complexitatea lor și nevoia de coordonare a interpreților.

Programul complet:

J.S. Bach – Concert pentru patru piane și orchestra în la minor BWV 1065 (soliști: Izabela Voropciuc, Gerard Rusu, Egizia Soare, Yosua Stan)

W.A. Mozart – Concert pentru două piane și orchestră în mi bemol major KV 365 (soliști: Lavinia Dragoș, Pilar Guarne)

F. Chopin – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în fa minor op. 21 (solistă: Elizabeth Sombart)

Biletele au prețuri cuprinse între 60 și 95 de lei și sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos, precum și la casa de bilete a Ateneului Român.

Informații despre artiști:

Elizabeth Sombart concertează în lumea întreagă, fiind invitată pe scene prestigioase precum Théâtre des Champs-Élysées din Paris, Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Suntory Hall din Tokyo, Victoria Hall din Genève, sala Palau à Barcelone. A colaborat cu artiști ca Augustin Dumay (vioară), Patrick Gallois (flaut), Lluis Claret (violoncel) și Akiko Nakajima (soprană). A concertat alaturi de Orchestra Națională din Lille, Orchestra Filarmonicii din Strasbourg, Orchestra Academiei Bruckner din München și Orchestra Simfonică a secolului XXI din Catalonia.

În 2006, Elizabeth Sombart a fost ridicată la rangul de Cavaler al Ordinului Național de Merit pentru întreaga activitate, iar din 2008 este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor pentru cariera sa artistică. În paralel cu activitatea de solist, în 1998 Elizabeth Sombart creează în Elveția Fundația Résonnance care este prezentă în 6 țări. Filiala din România îşi desfăşoară activitatea din 2013 în Bucureşti.

Dirijorul francez Pierre Vallet este recunoscut în întreaga lume pentru talentul său muzical care i-a adus colaborări cu cele mai celebre opere din lume. Recentele sale colaborări includ opere ca Madam Butterfly (Puccini) și Faust (Gounod) la Metropolitan Opera New York, Faust la Gran Teatro del Liceu Barcelona, La Juive la Göteborg Opera Sweden și Madam Butterfly la Tokyo Bunka Kaikan. Pierre Vallet a înregistrat concertele de pian ale lui Chopin împreună cu artista Elizabeth Sombart și Royal Philharmonic Orchestra la Abbey Road Studios, CD lansat în aprilie 2015.

Educator dedicat, Pierre Vallet este lector și profesor invitat la cele mai celebre programe de pregătire, precum Lindemann Young Artist Development Program at the Metropolitan Opera, Steans Music Institute at the Ravinia Festival in Chicago, Tanglewood Music Center, Wolf Trap Opera company și Houston Grand Opera Studio. Vallet a studiat dirijatul și teoria fenomenologiei muzicale cu Sergiu Celibidache și pianul la Ecole Normale de Musique de Paris și la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris.

Camerata Regală a fost fondată în 2009 și se află sub patronajul Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalități marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Datorită nivelului artistic ridicat, membrii Cameratei au avut șansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul Internațional Sergiu Celibidache. În anul 2014, la 5 ani de la înființarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia Regele Mihai al României pentru înaltul profesionalism cu care își desfășoară activitatea concertistică.

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.

17
/07
/15

Institutul Cultural Român de la Viena organizează marţi, 21 iulie, la ora 19.00, proiecţia specială a unor reportaje din seria KulTOUR mit Holender, realizate de postul Servus TV. Evenimentul de la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena) este dedicat lui Ioan Holender, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani pe 18 iulie.

16
/07
/15

Joia viitoare (23 iulie 2015) începe cea de a şasea ediţie de PADINA FEST, eveniment creat pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane. În timpul zilei vor avea loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale - Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură, iar serile vor fi dedicate în exclusivitate concertelor.