Paul Chiribuță, despre Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/paul-chiributa-si-festivalul-international-al-scolilor-de-teatru/

Paul Chiribuţă este actor, regizor, conf.univ.dr. al Facultăţii de Teatru al UNATC, Directorul Festivalului Internaţional al Școlilor de Teatru care se desfăşoară la Suceava în perioada 4-11 iulie. Despre această întâlnire a şcolilor de teatru europene a povestit în timpul interviului.

Un articol de Dana Rotaru|1 Iulie 2016

Cum s-a născut ideea Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava?

În perioada decanatului meu la Facultatea de Teatru a UNATC am susținut vizibilitatea școlii noastre pe plan european. Ideea acestui festival s-a născut din dorința de a integra școala românească de teatru în rețeaua școlilor europene și s-a concretizat într-o muncă de echipă care a dezvoltat Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava. Acesta este organizat de U.N.A.T.C. cu sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava, al Institutului Cultural Român, al SIF – Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava şi cu Asociaţia „Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru”, Suceava.

De ce la Suceava?

Pentru că aici am găsit interes și finanțare. Președintele Consiliului Județean Suceava de la vremea respectivă a fost deschis ideii noastre. Trei ani mai târziu ne bucurăm să anunțăm că la Suceava a luat ființă un teatru profesionist: Teatrul Municipal Matei Vișniec. Cred că Festivalul a contribuit la avansul pe care această idee l-a avut aici. Ediția de anul acesta se va desfășura în sala Teatrului proaspăt înființat. Trebuie să mulțumesc Universității Ștefan cel Mare din Suceava și rectorului său, domnului Valentin Popa, pentru sprijinul acordat în fiecare an pentru cazarea și masa participanților.

Ce v-ați propus pentru cea de-a treia ediție a Festivalului ?

Participanții de anul acesta sunt 7 școli de teatru din țară – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea George Enescu din Iași, Universitatea din Craiova – Departamentul de Arte, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Dunărea de Jos, Galați – Facultatea de Arte – și patru școli din spațiul est-european și balcanic – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Școala Națională Poloneză de Film, Televiziune și Teatru, Academia de Artele Spectacolului din Bratislava, Academia Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Kr. Sarafov”.

Se joacă câte două spectacole pe zi – la Teatrul Matei Vișniec, dar și în amfiteatrul Universității Ștefan cel Mare. Apoi are loc o întîlnire între studenții participanți – o discuție între specialiști. A doua zi are loc o întâlnire cu publicul și se desfășoară discuții despre spectacolele din ziua precedentă și prezentarea școlilor de teatru respective.

Ne dorim ca de anul acesta să demarăm și un laborator de cercetare fundamentală în cadrul Festivalului. Ne dorim o întâlnire a profesorilor de teatru și demararea unor discuții pe teme pedagogice.

Cum este primit și privit Festivalul?

Publicul e din ce în ce mai numeros, toate spectacolele din festival se joacă cu sălile arhipline. Există un interes pentru teatru și cultură la nivelul regiunii. Finanțarea acestui festival este asigurată de Primăria și Consiliul Local Suceava, de Institutul Cultural Român, de Sif Moldova, cărora le mulțumim pentru sprijinul și interesul acordate susținerii culturii teatrale românești și europene.

 

Mesajul lui Paul Chiribuță, înaintea începerii Festivalului

 

„Aştept cu nerăbdare cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru. Pentru că mă întorc într-un loc care mi-a devenit familiar, unde cunosc oameni de nădejde fără de care festivalul nu ar fi existat. Pentru că am nevoie de entuziasmul celor care au umplut până la refuz sălile de spectacol şi pentru a respira timp de opt zile aerul proaspăt al experienţelor viitorilor actori.

Cu această a treia ediţie putem spune cu certitudine: festivalul există şi va exista, pentru că şi-a dovedit utilitatea. Sperăm ca discuţiile prilejuite de această întâlnire să ne arate şi direcţiile în care poate evolua festivalul în viitor. Ideea unui proiect de spectacol de teatru care să angreneze tineri actori din mai multe ţări şi care să poată fi apoi prezentat într-un turneu european, pare să seducă tot mai mulţi participanţi.

Pentru şcolile de teatru din ţară festivalul a devenit o necesitate, un loc de confruntări amicale, loc al structurării profilului unei generaţii de artişti în care ne punem mari speranţe. Notorietatea festivalului a crescut de la an la an şi dacă vom reuşi să-l dezvoltăm aşa cum ne imaginăm, cu siguranţă că Festivalul şi Suceava vor deveni repere pe harta culturală a Europei.”

14
/10
/19

INTERVIU Pe Teodora Velescu, Simona Dabija și Georgeta Corca le vedem, la Centrul Național al Dansului, în „Daughters”, spectacol semnat de coregrafa Simona Deaconescu și inspirat de motivațiile și modalitățile de expresie ale fiicelor generației hippie, copilele teribile ale post-punkului.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

12
/09
/19

INTERVIU Unul dintre cei mai apreciați regizori ai Noului Val, Corneliu Porumboiu vorbește despre cum și-a realizat cel mai nou film, „La Gomera”, acum în cinematografe, despre rolul Cannes-ului, despre tema limbajului, despre diversitatea cinematografiei române și despre importanța stilului.

06
/09
/19

Invitată a celei de-a şaptea ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival (30 august - 1 septembrie), eveniment organizat de TIFF, Maia Morgenstern a vorbit, la o întâlnire cu publicul, despre cinema, despre cum a ajuns actriţă, despre „Balanţa” şi Lucian Pintilie, despre generaţii şi despre seriale.

26
/08
/19

Cine nu-l știe pe Marius Manole.. nu prea e dus pe la teatre. E un om la fel de asumat și pe scenă, și în afara ei. Acum când, până la deschiderea stagiunilor doar spectacolele independente sunt active, am vorbit cu el despre o situație „ba-n căruță, ba-n teleguță” din teatru. Cu năduf și cu dragoste.

Page 1 of 3412345...102030...Last »