Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” şi „Cel mai bun scenariu”.
Un articol de Alina Vîlcan|19 martie 2017
La Premiile Gopo din acest an, pentru „Două lozuri”, iată-te nominalizat la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”. Cum privești aceste nominalizări?
Mă bucur pentru film, pentru că a fost un accident fericit. Și faptul că a ajuns să fie apreciat deopotrivă de public, de critici și de breaslă nu poate decât să mă bucure.
Probabil te-au mai întrebat și alții: cum a apărut acest film?
Din întâmplare. Dragoș Bucur m-a întrebat dacă vreau să fac un film cu cursanții școlii lor de actorie, în condiții de film independent fără buget. Buget mic, puține resurse, puține zile de filmare etc. Inițial am refuzat, el a insistat, apoi am acceptat, după care am regretat că am acceptat, pe urmă m-am împăcat cu gândul și tot așa până când mi-am dat seama că nu mai pot să dau înapoi și că trebuie s-o dreg cumva, să iasă un film vizionabil.
Ai filmat în mai multe locuri din țară. Cum a fost, ce amintiri mai neobișnuite ai de la filmări? S-a râs mult, s-a muncit pe brânci?
Am filmat într-un hotel din Giurgiu și în fața altuia tot din Giurgiu. Am filmat în Ploiești și prin mai multe mici orașe din jurul Bucureștiului: Buzău, Urziceni, Buftea, Oltenița, Turnu Măgurele, Alexandria și, bineînțeles, la București. De râs, s-o fi și râs la un moment dat. În timpul filmărilor nu prea am dispoziție de râs. De muncit, s-a muncit mult, pentru că bugetul ne-a permis doar 15 zile de filmare și am stat mereu cu teama că nu terminăm filmul în caz că ratam o zi de filmare.
Cum ai văzut experiența unui film cu Actoriedefilm.ro? Care a fost marea provocare și cum ai lucrat cu cei trei protagoniști?
Scrierea scenariului cu dedicație pentru cursanții școlii, în așa fel încât să aibă toți partituri relativ egale, a fost destul de provocatoare, dar probabil că cea mai mare provocare a fost să lucrez sub presiunea așteptărilor celor care mi-au dat credit pentru acest film și mă refer aici la cei trei actori/producători, pentru că nu voiam să-mi bat joc de efortul și de investiția lor. Iar lucrul cu ei a fost cât se poate de agreabil. Am apreciat că mi-au acordat încredere oarbă de la început, atât ca producători, cât și ca actori.
Nu prea se fac la noi filme de comedie, am zice. De ce o comedie?
Eu zic că de făcut, se fac comedii. Poate că nu sunt foarte multe comedii bune sau nu sunt foarte multe comedii asumate ca filme pentru public, dar foarte multe filme românești au umor. Sieranevada, de exemplu, are mai mult umor decât majoritatea comediilor românești așa-zis comerciale. Zic așa pentru că la noi nu prea există noțiunea de film comercial; filmele, fie ele și de public, nu fac profit, fără subvenții de la stat ele nici nu ar exista. Noi am ales să facem o comedie dintr-un raționament foarte simplu: fiind o investiție privată, șansele cele mai mari pentru recuperarea investiției le avea o comedie care să nu coste mult. Și din cauză că a costat atât de puțin, a reușit să-și recupereze investiția și să facă și un profit, lucru care-l face să devină un produs comercial valabil.
Ești mulțumit de receptarea la public, de cum au mers oamenii la cinematograf să vadă Două lozuri?
Ținând cont că atunci când am plecat la drum nu aveam nici siguranța că filmul va ajunge vreodată pe ecrane și ideea principală era să nu ne facem de râs, iar acum am ajuns la încasări record pentru un film românesc, aș zice că n-am de ce să mă plâng, ci din contră, ar trebui să fiu recunoscător că s-au întâmplat toate lucrurile astea.
Știi deja ce urmează, cum va fi următorul tău film?
Peste două săptămâni vom începe filmările pentru următorul film. Mi-ar plăcea să știu cum va fi, dar nu știu. Îmi doresc să fie un film onest, rămâne de văzut dac-o să și iasă așa.
Ești preparator universitar la UNATC. Cum mai sunt studenții de azi? Ce s-a schimbat față de studenția ta?
De schimbat, s-a schimbat accesul la informație și la filme. Astăzi studenții sunt mult mai bine informați decât eram noi. În primul rând au acces rapid și ușor la filme de autor, ceea ce pentru noi era destul de greu. Mergeam la cinematecă, unde vedeam filme în copii foarte proaste, unele alb-negru (pentru filme color!), iar filme noi puteam vedea doar la Festivalul Filmului European, Francez, Britanic etc. Azi unii dintre studenți, cel puțin ăia mai dedicați, văd filme chiar înainte de eventuala lor lansare în cinematografe. O altă diferență importantă e accesul la tehnologia de filmare. Până să intru în facultate nu filmasem niciodată nimic, pentru că nu pusesem vreodată mâna pe o cameră video. Acum ei fac filmulețe cu telefonul încă din liceu sau din școala generală și asta îi face să fie mult mai articulați din punct de vedere audiovizual.
Cum vezi generația ta de regizori de la noi? Ce ar fi de apreciat, ce de reproșat?
Nu prea știu cum să răspund la întrebarea asta, pentru că nu prea știu exact la ce generație te referi. Dacă te referi la regizorii NCR sau așa-numitul Nou Val, dar care sunt altă generație decât mine în primul rând ca vârstă, e de admirat că sunt atâția regizori care fac constant filme bune, iar dintre ei se remarcă în mod deosebit câțiva care sunt cu adevărat autori de cinema. Ce aș putea să le reproșez unora dintre ei e că atunci când au existat discuții pe noua lege a cinematografiei, mulți și-au apărat strict interesul propriu și nu pe cel al breslei, la fel cum au făcut și cei de dinaintea lor. Dacă te referi însă la generația regizorilor de vârstă apropiată cu mine, îi văd mai degrabă ca prieteni decât colegi de generație și n-am ce să le reproșez pentru că-mi imaginez că și ei întâmpină aceleași obstacole ca mine, majoritatea încă dăm din mâini și din picioare ca să ne putem face filmele.
Un autoportret într-o frază al regizorului la 32 de ani?
Tot ce pot să spun e că încerc să fiu cât mai onest în filmele pe care le fac și treaba asta necesită un efort destul de mare, pentru că există mereu tentația să te falsifici ca să faci cuiva pe plac. Este, probabil, cel mai greu obstacol de trecut în procesul ăsta de creație.
Gala Premiilor Gopo va avea loc marți, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, și va fi transmisă în direct pe TVR 2.
Ziarul Metropolis continuă campania editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?
Din întâmplare. Dragoș Bucur m-a întrebat dacă vreau să fac un film cu cursanții școlii lor de actorie, în condiții de film independent fără buget. Buget mic, puține resurse, puține zile de filmare etc. Inițial am refuzat…
Foto: Cinemagia