Pavel Bartoș în „Slugă la doi stăpâni”, la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/pavel-bartos-in-sluga-la-doi-stapani-la-teatrul-odeon/

Teatrul Odeon anunţă avanpremiera spectacolului „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni. Primele reprezentaţii sunt programate pe 19, 25 şi 26 mai, de la ora 19.00, la Sala Majestic.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2019

„Piesa lui Goldoni se află cu siguranță în topul celor mai bune comedii care s-au scris vreodată. Când am recitit piesa m-a trimis direct la comediile shakespeariene, în mod special la ‘A XII-a Noapte’, cea mai ‘aerodinamică’, cea mai agilă, cea mai italiană dintre ele.”, spune regizorul spectacolului, Peter Kerek

Slugă la doi stăpâni – INFO

Traducerea: Polixenia Karambi
Regia: Peter Kerek
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Muzica: Vivi Stoleriu
Light Design: Daniel Klinger

Cu: Pavel Bartoș, Alina Berzunțeanu / Anda Saltelechi, Elvira Deatcu / Crina Mureșan, Diana Gheorghian, Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Rodica Mandache, Ruxandra Maniu/ Anda Saltelechi, Irina Mazanitis, Paula Niculiță

Pavel Bartoș, interpretul lui Trufaldino

Scrisă de Carlo Goldoni cu titlul original „Il servitore di due padroni” piesa a avut prima reprezentație în anul 1746 la Teatro San Samuele din Veneția. Într-o viziune fantezistă, în voia căreia se lasă personaje ca Pantalone, Brighela, Doctorul, Clarice, Silvio, Beatrice, Florindo sau Smeraldina, spectacolul propus de regizorul Peter Kerek este o meditație pe tema iubirii.

Slugă la doi stăpâni

În rolul lui Trufaldino, cel ce slujește din greu la doi stapâni, îl regăsim pe actorul Pavel Bartoș.

„Da, atributele sunt împrumutate din lumea automobilistică pentru că piesa ‘Slugă la Doi Stăpâni’ se lasă cel mai bine comparată cu o mașină de viteză, sport, cu linii elegante, seducătoare, ce întruchipează în egală măsură elemente masculine cu elemente feminine. Natura acestui text este una hibridă, androgină. Dacă te uiți la ea puțin mai dintr-o parte pare foarte masculină, dacă schimbi unghiul ai putea să juri că e o poveste spusă dintr-o perspectivă cât se poate de feminină. Oricum ai privi-o este o comedie care te aruncă într-o vâltoare a plăcerilor. Personajele fug, înoată, după plăceri culinare, erotice, caută întâlnirea cu pericolul, vor să pună stâpânire pe bani, viață și moarte. Însă surpriza adevarată abia urmează, piesa mai are ceva, ceva foarte neobișnuit pentru o comedie, și anume misterul. Această combinație atât de rar întâlnită între două genuri extrem de contradictorii m-a făcut să mă întreb cum pot fi ele <<logodite>> într-un singur spectacol.” – Peter Kerek

BILETELE se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Teatrului Odeon sau online de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro

Preț: 40 lei (cat I) și 20 lei (cat II)

Foto:  Slugă la doi stăpâni – Adrian Bulboacă

03
/04
/23

La începutul primăverii aveți ocazia să (re)vedeți la Teatrul Metropolis unele dintre cele mai cerute spectacole ale ultimilor ani. Bucurați-vă de Chris Simion-Mercurian, Mimi Brănescu, Adrian Titieni, Marian Râlea, Vlad Zamfirescu, dar și de artiști tineri și premiați, în producții de neuitat.

01
/04
/23

Am văzut în seara asta unul dintre cele mai frumoase spectacole pe care le poți vedea într-o viață. O trupă formată din artere, vene, sânge, ventricule, suflet, gânduri, sentimente și, peste toate astea, frumusețe, ca o familie care a primit în rândul ei oameni formați cu totul și cu totul din dragoste.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.