Pe 1 august începe Festivalul Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-1-august-incepe-festivalul-national-de-teatru-tanar-ideo-ideis/

Anul acesta, în perioada 1-9 august, actori şi personalităţi culturale recunoscute la nivel naţional şi internaţional, actori în devenire, liceeni pasionaţi de teatru, jurnalişti, bloggeri, medici, ingineri etc. îşi anulează orice alt plan şi vin în Alexandria, la Festivalul Ideo Ideis.

Un articol de Liliana Matei|15 iulie 2015

De nouă ani, Festivalul Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS își pune amprenta nu doar asupra orașului Alexandria și a celor aproximativ 600 de tineri care participă anual la eveniment, ci și asupra spațiului cultural românesc.

Președintele onorific, Marcel Iureș, și mentorii Medeea Marinescu, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Marius Manole își întrerup, pentru câteva zile, activitatea publică, vin la Alexandria și se implică activ nu doar în dezvoltarea tinerilor participanți, ci și în cea a întregului proiect.

Tinerii actori care au crescut odată cu festivalul renunță la proiecte plătite pentru a reveni, la fel ca în toți ceilalți ani, la IDEO IDEIS, ca traineri. Membrii echipei de organizare, cei mai mulți angajați full time în companii de IT, în spitale, în secții de poliție, în agenții de comunicare, în instituții media etc. își iau concediu și vin la festival.

Campania de comunicare a celei de-a zecea ediții a Festivalului IDEIO IDEIS celebrează impactul festivalului asupra orașului în care a luat naștere și asupra oamenilor pe care i-a influențat, într-un fel sau altul, printr-o o colecție de instantanee bazată pe testimonialele acestora și le explică simplu: #intrucatideoideis.

„IDEO IDEIS a stat încă de la început sub semnul improbabilității. Care erau șansele ca el să se nască în Alexandria, care erau șansele să reziste un deceniu, care erau șansele ca el să aducă în același loc cele mai importante personalități ale spațiului cultural românesc? Cu siguranță foarte mici. Cum se poate el însă explica? Aici nu avem un răspuns. Ar fi fost minunat să existe unul, așa poate s-ar fi putut pune cap la cap un manual despre cum se poate replica un astfel de fenomen. Tot ce știm este că oamenii care iau contact cu festivalul ajung să facă lucruri inexplicabile, din cele mai frumoase și mai neașteptate. Campania #intrucatideoideis vorbește despre acțiuni și efecte aparent neînțelese, despre rezultate aparent iraționale. IDEO IDEIS X își asumă ce a devenit și nu-și mai chestionează geneza sau parcursul. Magia se întâmplă tocmai pentru că el există. Sperăm să o sărbătorim alături de cât mai mulți prieteni ai festivalului între 1 și 9 august, la Alexandria.” (Andreea Borțun, Co-Președinte IDEO IDEIS)

Programul celei de-a X-a ediții a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS din Alexandria va fi disponibil în curând pe www.ideoideis.ro.

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.