Pe 10 septembrie, filmul „Mia își ratează răzbunarea” intră în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-10-septembrie-filmul-mia-isi-rateaza-razbunarea-intra-in-cinematografe/

Domestic Film şi Tangaj Production anunţă lansarea filmului „Mia îşi ratează răzbunarea” în cinematografele din România, pe 10 septembrie.

Un articol de Liliana Matei|2 septembrie 2021

„Mia își ratează răzbunarea” este al doilea lungmetraj de Bogdan Theodor Olteanu, după pelicula „Conversații cu o fată foarte înaltă” (2018).

Filmul va fi proiectat în avanpremieră pe 6 septembrie 2021, ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco din București, unde va fi urmat de o sesiune Q&A cu echipa. Biletele pot fi achiziționate de pe EVENTBOOK.

„Un atuu incontestabil al filmului este galeria de actori care se perindă pe ecran. Sunt de vârste diferite, de la debutanţi (în lungmetraj) la consacraţi. Și sunt prezenți cu mai mult decât corpurile lor – parte dintre ideile și formulările din film le aparțin. Garantez că vă veţi mai întâlni cu toţi în anii care vin. Altfel, „Mia își ratează răzbunarea” e un film care nu cred că aduce cu vreun alt film (cel puțin românesc) și probabil există un soi de merit în asta”, a declarat Bogdan Theodor Olteanu, scenarist și regizor.

Protagonista filmului, Mia, este o tânără actriță, hotărâtă să se răzbune pe fostul iubit. În zilele care urmează despărțirii lor violente, ea încearcă să se filmeze cu un alt bărbat. Ar fi – crede ea – răspunsul perfect pentru gelozia lui obsesivă.

„Cred că acest film vorbește cu și despre generaţia tânără. Mare parte din întrebările și preocupările noastre sunt pe ecran. Mă bucur că filmul nu răspunde la întrebări esenţiale, nici nu cred că ar avea cum, dar cred fără îndoială că te poate face să te simţi mai puţin singur. Toţi am trecut printr-o despărţire, toţi am fugit la prieteni și am fantasmat să facem cele mai demente lucruri. E frumos să poţi să vezi toate astea pe un ecran. Plus că mai e și teribil de comic.” – Ioana Bugarin, actriță.

„Mia își ratează răzbunarea” a avut premiera internațională în luna octombrie 2020, în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, unde a obținut o Mențiune specială a juriului. Filmul a primit Premiul publicului la Les Films de Cannes à Bucarest 2020 și a făcut parte din selecția mai multor festivaluri internaționale, printre care Festival Premiers Plans d’Angers 2021 și Slamdance Film Festival 2021.

Pelicula a deschis în luna iulie competiția Ceau Cinema! de la Timișoara și a fost prezentată în cadrul secțiunii „Zilele Filmului Românesc” a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) – ediția XX,  unde Ioana Bugarin a fost premiată pentru acest rol cu Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban.

Flmul a rulat, de asemenea, la ANONIMUL – Festivalul Internațional de Film Independent, Ediția 2021, în afara competiției.

Din distribuție fac parte actorii Ioana Bugarin, Maria Popistașu, Ana-Maria Guran, Carol Ionescu, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Mădălina Stoica, Ecaterina Lupu, Ștefania Cîrcu, Silvana Mihai.

Scenariul și regia filmului aparțin lui Bogdan Theodor Olteanu, imaginea este semnată de Ana Drăghici, montajul de Tudor D. Popescu, scenografia de Alexandra Panaite, costumele de Gabriela Pițurlea, muzica de Alex Bălă, iar sunetul de Dragoș Cătărău și Răzvan Ionescu. Producătorii filmului sunt Anamaria Antoci și Anda Ionescu.

„Mia își ratează răzbunarea” este o producţie Tangaj Production, în co-producţie cu SUB25 și Papillon Film, realizată cu sprijinul MMS Communication România și Compania Municipală de Afișaj București și este distribuit de Domestic Film.

Bogdan Theodor Olteanu este regizor de film, scenarist și dramaturg. A abandonat studiile imediat după liceu și a trecut prin mai multe meserii înainte să ajungă la film și teatru. A fost jucător de rugby, jurnalist de investigație la România Liberă, consultant în marketing sportiv, consultant în comunicare politică, a scris proză scurtă și este membru fondator al revistei culturale SUB25. Primul său film de lungmetraj, “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” a fost proiectat la numeroase festivaluri internaționale. Filmul are 4 nominalizări la premiile Gopo – pentru Cel mai bun debut, pentru Cea mai bună actriță în rol principal (Silvana Mihai, Florentina Năstase) și pentru Tânără speranță (Tudor D. Popescu).

Mai multe informații și noutăți despre „Mia își ratează răzbunarea” sunt disponibile aici.

Parteneri media: All About Romanian Cinema, Bookhub, Calendar evenimente, Catchy, Connect Media, E-Zeppelin, FEMEIA, IQool, Mișcarea de rezistență, MovieNews, Observator cultural, PlayU.ro, Radar de media, Radio România Cultural, Fashion Premium Magazine, Spot Media, TANĂNANA, Univers Psihologic, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți

Foto: Codruța Corocea

 

 

 

 

 

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.