Pe 12 iunie, Noaptea Muzeelor înconjoară România
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-12-iunie-noaptea-muzeelor-inconjoara-romania/

Cea de a 17-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel naţional, şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar şi unele activări în mediul online.

Un articol de Liliana Matei|7 iunie 2021

Activitățile din Noaptea Muzeelor sunt oferite anul acesta iubitorilor de cultură de către muzee și case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane și studiouri creative, castele, palate, cetăți, mori, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lăcașe de cult sau case ale experimentelor.

 Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale și este organizată anual de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat de public cu mare interes, în fiecare an.

 Impresionant pentru această ediție este gradul de mobilizare, precum și diversitatea entitităților și a proiectelor culturale înscrise pentru 12 iunie, cu organizații ce provin din toată țara, atât din București sau marile centre culturale, cât și din orașe mai mici, comune sau chiar sate. Astfel, Noaptea Muzeelor 2021 este prezentă în 185 de spații culturale din 72 de localități, provenind din 37 de județe ale țării. Dintre acestea, 43 de puncte culturale de interes sunt răspândite numai în București, adevărate „camere urbane” în care publicul se poate bucura de o serie de intervenții artistice și culturale inedite și interactive. Muzeul Național de Geologie din București, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și marea majoritate a muzeelor Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor fi prezente cu evenimente online.

În premieră, expoziția „Identități Fragile”, a viitorului Muzeu al Pandemiei, poate fi vizitată la Galeria Rezidența BRD Scena 9 din București, la fel ca și expozițiile inedite din Castelul Artelor din Drobeta-Turnu Severin, un muzeu-hub cu instalații interactive, animații și reconstituiri istorice legate de elementul apei. Tot pentru prima oară la Noaptea Muzeelor este prezent și Muzeul Colectivizării din România, deschis în comuna Tămășeni, jud. Neamț.

 Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor sunt disponibile pe canalul Noaptea Muzeelorhttps://noapteamuzeelor.org/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

De la Comana la Iași, de la București la Aiud și de la Craiova la Dorohoi sau Cluj-Napoca, ediția Noaptea Muzeelor de anul acesta trece prin toate colțurile țării și este foarte efervescentă, creativă și incluzivă. Avem peste 180 de activări artistice în toată țara și ne bucurăm foarte mult că, după un an extrem de complicat, în care am stat foarte mult în mediul online, putem invita publicul și comunitățile la zeci de evenimente culturale primitoare, ca în vremurile bune”, a declarat Dragoș Neamu, manager Noaptea Muzeelor.

Toate evenimentele propuse în Noaptea Muzeelor se vor desfășura cu respectarea legislației în vigoare privind prevenirea COVID-19.

Inițiat în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european, iar în România de către Rețeaua Națională de Muzeelor (RNMR).

În anul 2020, în contextul pandemiei COVID-19, într-o perioadă extrem de dificilă la nivel mondial pentru sectorul cultural, peste 60 de muzee și operatori culturali din toată țara au sărbătorit Noaptea Muzeelor pe 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfășurate în marea lor majoritate în mediul online.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.