Pe 19 noiembrie, a avut loc decernarea Premiilor Constantin Brâncoveanu 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-19-noiembrie-a-avut-loc-decernarea-premiilor-constantin-brancoveanu-2020/

Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din România, organizat de Fundaţia Alexandrion, s-a desfăşurat anul acesta într-un format nou care va permite unui public extins să vizioneze gala atât pe micul ecran, cât şi online.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2020

Evenimentul, care a fost prezentat de jurnalista Teodora Tompea, va putea fi vizionat pe postul B1 TV sâmbătă, 28 noiembrie, începând cu ora 19:00 și, ulterior, și pe canalul de Facebook al Fundației Alexandrion.

Fundația Alexandrion a reconfigurat formatul evenimentului care reunea anual sute de participanți, pentru a putea respecta toate măsurile legislative în vigoare, impuse de evoluția pandemiei de COVID-19. Juriul Galei, format din personalități cu cariere și realizări notabile, a făcut nominalizări în 9 domenii: teatru, artă, medicină, film, istorie, literatură, arhitectură, muzică și economie, iar premiile au fost decernate la Muzeul Național de Artă al României, în Sufrageria Regală.

„Am trăit mereu cu această convingere, că fundamentul unei națiuni este cultura. Din acest motiv consider că România este atât de bogată, iar credința mea a fost cu atât mai mult adâncită în acest an. În aceste clipe trebuie să ne îndreptăm privirea către ceea ce ne definește ca popor, iar cei pe care îi onorăm în acest an prin premiile ce poartă numele lui Constantin Brâncoveanu sunt, fără îndoială, parte din esența sublimă a României. Privind lista de premii, de realizări, de mari nume și valori românești mi se pare că nu am pierdut nimic în 2020, ci că în fapt, tot ceea ce contează este încă aici, cu noi”, a spus Nawaf Salameh, Președintele Alexandrion Group și al Fundației Alexandrion.

Juriul premiilor Constantin Brâncoveanu a fost format anul acesta din Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu – chirurg, Sorina Goia – muzicolog, Magda Mihăilescu – critic de film, Prof. Dr. Constantin Corneanu – istoric, Acad. Dumitru Radu Popescu, Prof. Univ. Arh. Marian Moiceanu, Ștefan Râmniceanu – artist plastic, Dr. Valeriu Ioan-Franc – economist și Ludmila Patlanjoglu – critic de teatru. Juriul a fost prezidat de Acad. Răzvan Theodorescu- președinte, Acad. Dan Berindei- președinte de onoare și Prof. Univ. Dr. Andrei Marga – vicepreședinte.

Laureații ediției din 2020 ai Galei sunt: teatru – Emil Boroghină (premiul pentru întreaga carieră), artă – Aurel Vlad (premiul pentru întreaga carieră), medicină – Prof. Dr. Dinu Antonescu (premiul pentru întreaga carieră), istorie – Elena Dragomir (premiul pentru cartea Opoziția din interior), film – Răzvan Vasilescu (premiul pentru întreaga carieră), economie – Victor Axenciuc (premiul pentru vol. 2 al lucrării 1860 – 2010, Serii statistici seculare), literatură – Mircea Bradu (premiul pentru întreaga carieră), arhitectură – Prof. Dr. Arh. Adrian Spirescu (premiul pentru lucrări recente), muzică – Mariana Nicolesco (premiul pentru întreaga carieră).

Momentele muzicale din cadrul Galei au fost susținute de artiștii din ansamblul Violoncellissimo Octavian Lup, Ștefan Cazacu, Mircea Marian și Eleonora Bordânc. Ansamblul Violoncellissimo este unul dintre cele mai de succes ansambluri camerale românești, fondat acum aproape 2 decenii, la inițiativa Maestrului Marin Cazacu, mentorul a generații întregi de violonceliști, în care performează actuali și foști studenți ai Universității Naționale de Muzică din București.

Lansată în 2014, Gala Constantin Brâncoveanu a onorat până în prezent 50 de personalități contemporane, printre care se numără scriitori, actori, arhitecți, istorici, oameni de știință și clerici care, prin munca și realizările lor, au influențat în mod semnificativ evoluția societății românești.

Începând cu ediția din 2016 a Galei, pentru a-i motiva pe elevii din comuna Brâncoveni, locul copilăriei domnitorului Constantin Brâncoveanu, să aibă rezultate cât mai bune la învățătură, Fundația Alexandrion acordă și o bursă de studii. În acest an câștigătoarea bursei Nawaf Salameh este Maria Adelina Popescu, care a obținut cea mai mare notă la examenul de capacitate de anul acesta, dintre elevii comunei Brâncoveni.

În cadrul ediției 2020 a Galei i-a fost oferită distincția de onoare pentru merite deosebite Preafericitului Youssef Absi, Patriarhul Bisericii Greco – Catolice Melkite.

Mai multe informații despre Gala Constantin Brâncoveanu sunt disponibile pe www.fundația-alexandrion.ro.

Parteneri media: Agerpres, Spotmedia, Cațavencii, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Liternet, Observator Cultural, Bookblog, Credidam, 4arte, România Pozitivă.

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani. Fundația Alexandrion urmează evoluția Alexandrion Group. Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate. De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.

 

08
/11
/20

„Înainte de orice vilegiatură și sportivitate, bucureștenii vor câștiga să vadă Bucureștii, care în fiece răspântie sunt alții și la fiece zece metri păstrează pentru călător o surpriză o bijuterie și o recompensă”. Așa scria Tudor Arghezi în „Cu bastonul prin București”.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.

18
/09
/20

Nu e un admirator al comunicării intense din vremea noastră, care culminează cu incomunicarea și explică dezamăgit că în era corectitudinii politice, pentru că suntem atacați, orice am spune, sfârșim prin a nu mai spune nimic. Jeremy Irons s-a născut pe 19 septembrie 1948.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

30
/08
/20

Dacă întrebi pe cineva pe stradă, în mijlocul Bucureștiului, nu a auzit nimeni de ea, chiar dacă stă la câteva minute distanță. Pe stradă, nimic nu îi semnalează prezența până nu ajungi în dreptul numărului 22, unde nimic nu s-a schimbat de mult.

16
/08
/20

De la Rafael la Picasso, istoria artei este și istoria tablourilor dispărute, din întâmplare sau în urma unui plan bine pus la punct. Muzeele pe care le vizităm astăzi ar fi putut fi mai bogate, fără îndoială. Dar tablourile, ca și cărțile, au viața lor secretă și uneori se fac nevăzute, fără să se mai arate.

05
/08
/20

Între 31 iulie și 2 august, NO.MAD Talks a organizat în satul Ciocanu din județul Argeș primul eveniment offline de după ieșirea din starea de urgență – NO.MAD Outdoor Camp, o tabără de trei zile dedicată atât freelancerilor, cât și antreprenorilor, soloprenorilor și, în general, celor care își doresc să fie creativi și eficienți.

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.