„Pelé”. Rei do Futebol
https://www.ziarulmetropolis.ro/pele-rei-do-futebol/

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 martie 2021

Fiecare documentar biografic mainstream se poate ascunde în spatele personajului său. E greu să acuzi regizorul unui astfel de film că nu a încercat să fie inovator sau cel puţin să nu fie comercial, pentru că potenţialul răspuns e simplu: mult mai importante sunt personalitatea aleasă ca subiect şi claritatea vieţii sale pusă într-o naraţiune coerentă. Cu atât mai mult atunci când e vorba de un idol al maselor, de o legendă precum Pelé – toată lumea trebuie să poată înţelege şi chiar să fie emoţionată de povestea sa.

Aşa că nu e de mirare că documentarul „Pelé”, realizat de regizorii Ben Nicholas şi David Tryhorn pentru Netflix, are o structură dramaturgică clasică, de film hollywoodian, cu răsturnări de situaţie, ceva suspans şi apoi happy-end: de la copilul sărac care lustruia pantofi pentru a-şi întreţine familia, la momentul de încununare internaţională prin câştigarea Cupei Mondiale din Mexic din 1970, folosit ca punct culminant.

Şi întregul parcurs dintre cele două puncte, conceput ca un lung flashback, e presărat cu invitabilele ups & downs care dau dramatism şi ne fac să înţelegem că nu e vorba de o viaţă oarecare, ci de un destin excepţional, care implicit reflectă şi o parte a istoriei secolului XX, în special a Braziliei (mentalităţi, transformări sociale şi politice, evoluţia fotbalului).

Nicholas şi Tryhorn pun la bătaie un arsenal regizoral previzibil, dar eficient. Filmul nu este despre prezentul lui Pelé, deşi îl vedem şi acum, la 80 de ani, mergând doar cu ajutorul unui cadru metalic, atunci când vine la interviul din faţa camerei, sau chiar în scaun cu rotile, pentru un prânz cu colegii săi de altădată.

Documentarul este despre trecutul şi cariera marelui sportiv şi simbol al emancipării şi gloriei postbelice a Braziliei, de la intrarea în fotbalul mare şi Campionatul Mondial din Suedia din 1958, când Pelé a atras atenţia întregii lumi la doar 18 ani, şi până la finala istorică din Mexic în faţa Italiei şi apoi retragerea, trecând prin evoluţia celebrităţii sale colosale (la care a contribuit şi apariţia televiziunii) şi pasivitatea – care i-a fost imputată de unii – faţă de regimul militar dictatorial al generalului Médici, instalat în anii `60.

Povestea inspiraţională, pe alocuri chiar sentimentală, pe care o construieşte montajul adună fragmente de interviuri din prezent cu Pelé şi cu apropiaţi sau alte figuri publice (sora sa, colegi de altădată, jurnalişti, artişti şi foşti oameni politici, inclusiv un ex-preşedinte), dar mai ales numeroase imagini de arhivă (care reflectă şi trecerea de la alb-negru la color în televiziune şi cinema), care au întotdeauna încărcătură emoţională.

De altfel, dacă e ceva ce scapă de rigiditatea regiei lui Nicholas şi Tryhorn (deşi ei par să fie conştienţi de acest efect puternic, pur cinematografic), atunci este expresivitatea extraordinară a chipului lui Pelé pe care o redau înregistrările de arhivă. Chiar dacă nu e părăsit mai niciodată de zâmbetul celebru, generos, chipul este un seismograf al stărilor fotbalistului în cele mai importante momente ale carierei şi maturizării sale.

E o plăcere să îi observi vitalitatea, bucuria, dar şi o anumită mirare când, în prima tinereţe, cu o figură încă de copil, este încununat neoficial regele fotbalului brazilian şi mondial. Mai târziu, sunt revelatoare gravitatea din timpul întâlnirilor cu liderul autoritar (şi criminal) al ţării şi din episoadele de cumpănă, dar şi uşoara stânjeneală în faţa asaltului mediatic la care a fost întotdeauna supus.

Deşi simţi la fiecare pas strategiile de seducţie deloc subtile ale filmului, e greu să nu cedezi până la urmă în faţa bonomiei lui Pelé, dar şi a talentului său unic, fabulos, pe care imaginile vechi ni-l reamintesc din plin.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.