Pemiile EMMY: „Hatfields & McCoys”, coprodusă de Castel Film şi filmată în România a câştigat două premii
https://www.ziarulmetropolis.ro/pemiile-emmy-hatfields-mccoys-coprodusa-de-castel-film-si-filmata-in-romania-a-castigat-doua-premii/

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012. Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy […]

Un articol de |24 septembrie 2012

Miniseria TV „Hatfields & McCoys”, produsă de postul History Channel în colaborare cu Castel Film şi realizată în România, a câştigat două premii, pentru cel mai bun actor în rol principal (Kevin Costner), respectiv secundar (Tom Berenger), la gala Primetime Emmy Awards 2012.

Duminică seară au fost decernate premiile Emmy „artistice”, la gala Primetime Emmy 2012, după ce, pe 15 septembrie, tot la Los Angeles, au fost acordate premiile Emmy „tehnice”, potrivit emmys.com.

Cele două premii pentru interpretare masculină primite de miniseria TV „Hatfields & McCoys” duminică seară se alătură celor trei primite la gala din 15 septembrie. Atunci, românul Dragoş Stanomir a câştigat un premiu Creative Arts Emmy, fiind recompensat la categoria „cel mai bun mixaj de sunet pentru o miniserie TV”. Dragoş Stanomir a fost premiat la această categorie alături de Christian Cooke şi Brad Zoern.

Miniseria „Hatfields & McCoys”, care-l are în rolul principal pe actorul Kevin Costner, a primit în total 16 nominalizări la ediţia din acest an a premiilor Emmy. Astfel, alături de Stanomir, au fost nominalizaţi artiştii români Şerban Porupcă („cea mai bună regie artistică pentru o miniserie TV”, alături de John Vertrees, Derek Hill şi Sally Black) şi Adina Bucur („cele mai bune costume pentru o miniserie TV”, alături de Karri Hutchinson).

Miniseria filmată în România a mai primit, pe 15 septembrie, un premiu pentru cel mai bun machiaj şi cel mai bun montaj în categoria sa.

Miniseria de televiziune „Hatfields & McCoys” este produsă de History Channel şi realizată integral în România la Castel Film. Seria TV a avut succes în Statele Unite, unde primul episod difuzat pe History Channel, pe 28 mai (Memorial Day), a înregistrat o audienţă de 13,9 milioane de spectatori.

Miniseria „Hatfields and MCCoys”, care cuprinde trei episoade, descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield şi McCoy, în primii ani după încheierea Războiului Civil din Statele Unite.

Filmările pentru această miniserie TV au avut loc în 2011, în cea mai mare parte în studiourile Castel Film din România, dar şi în localităţi din judeţele Argeş şi Braşov, şi s-au întins pe o durată de 13 săptămâni, în timpul cărora Kevin Costner s-a aflat în România.

Serialul TV este regizat de Kevin Reynolds, cu care Kevin Costner a mai colaborat la superproducţiile „Waterworld – Lumea apelor” (1995), pentru care cineastul a fost nominalizat la Zmeura de Aur pentru cel mai prost film, şi „Robin Hood, prinţul hoţilor” (1991). Kevin Costner este şi unul dintre producătorii miniseriei marca History Channel.

Cea de-a 64-a gală a premiilor Primetime Emmy a avut loc duminică seară, la Los Angeles, şi a fost prezentată de Jimmy Kimmel.

Premiile Primetime Emmy sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences, recompensând excelenţa programelor de televiziune americane difuzate în prime time. Decernate în premieră în 1949, distincţiile au fost mult timp cunoscute sub denumirea de „premiile Emmy”, până la apariţia Daytime Emmy Awards, acordate pentru prima oară în anii 1970, iar cuvântul „primetime” a fost atunci adăugat în titulatura lor oficială, pentru a elimina posibilitatea unor confuzii între cele două trofee.

Premiile Primetime Emmy se acordă, în general, în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotaţie, de cele patru posturi de televiziune majore din Statele Unite ale Americii – CBS, ABC, NBC şi FOX.

 

Sursa: Mediafax

17
/06
/14

Festivalul Naţional de Teatru (25 octombrie – 2 noiembrie 2014) organizează în zilele de 18 şi 19 iulie a.c., la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala mică, o audiţie în vederea selecţiei pentru un workshop condus de Răzvan Mazilu - unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori şi coregrafi.

17
/06
/14

În perioada 16-22 iunie are loc a doua ediție a Festivalului de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, eveniment cultural ce reunește 44 de producții teatrale radiofonice din 21 de țări participante. Audițiile spectacolelor au accesul gratuit și se desfășoară la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr 56. Despre conceptul festivalului ne vorbeşte Attila Vizauer (regizor), directorul Departamentului de teatru și divertisment al Societății Române de Radiodifuziune.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

16
/06
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecție generoasă de filme românești, producții noi de succes, documentare captivante și multe alte surprize.

15
/06
/14

„Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor lui o vibraţie particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă”, spunea Alexandru Vlahuță despre Eminescu - actorul și sufleorul.

15
/06
/14

Blood Ties / Legături de sânge, thriller-ul franco-american în regia actorului devenit recent şi regizor, Guillaume Canet (Tell No One), va avea premiera în România pe 27 iunie. Filmul spune povestea a doi fraţi din Brooklyn-ul anilor ‘70, unul ajuns gangster, celălalt poliţist.

14
/06
/14

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul-maraton care aduce la un loc cele mai premiate scurtmetraje din ultimul an, va avea loc pe 28 iunie, outdoor, la Grădina Botanică din București, începând cu ora 20:00. La a 6-a ediție, publicul ShortsUP iese din scaunul spectatorului pentru a primi rolul juriului. 

14
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Proiectat în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, alegere pentru care organizatorii au fost aspru atacați de critici, „Grace de Monaco”, de Olivier Dahan, este o cronică plină de glamour și cumințenie a unui moment de criză din viața celebrei prințese, fosta actriță americană Grace Kelly.

14
/06
/14

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.