„Pentru binele tău”, noua premieră a Teatrului Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-binele-tau-noua-premiera-a-teatrului-odeon/

Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului ,,Pentru binele tău”, De Pier Lorenzo Pisano, în regia lui Zoltán Balázs, în zilele de 12 şi 13 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio. Piesa „Pentru binele tău” a câştigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2019

Un fiu se întoarce acasă pentru a înfrunta o situație dificilă. Sosirea sa pune în mișcare mecanismul familial, care a fost întotdeauna blocat. Mama, tatăl, bunica, unchiul, toți fac parte dintr-o conspirație bazată pe șantaj. Șantajul dragostei. Ce este cu adevărat familia? Cum se raportează ea la străini? Și mai ales, poți evada din ea, poți să îi supraviețuiești?

„Pentru binele tău”

De Pier Lorenzo Pisano

Traducerea Florin Galiș

Cu: Cezar Antal, Ioan Batinaș, Cătălina Mustață, Paula Niculiță, Simona Popescu, Eduard Trifa, Silvian Vâlcu

Regia Zoltán Balázs (Ungaria)

Decorul Constantin Ciubotariu

Costumele Andrada Chiriac

Muzica și sound design Cezar Antal

Următoarele reprezentații: 29, 30 iunie și 7 iulie

Pe 13 iunie, spectacolul are loc în prezența autorului și este urmat de discuții cu publicul, moderate de Pompilius Onofrei.

Piesa „Pentru binele tău” a câștigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017. A fost prezentată ca spectacol lectură în mai multe orașe din Italia, la Teatr Dramatyczny din Varșovia și Théâtre Ouvert din Paris, care a și publicat-o în colecția Tapuscrit.

S-a lecturat, de asemenea, în deschiderea celei de-a 72-a ediții a Festivalului de la Avignon, în cadrul programului „Forum des Nouvelles Écritures Dramatiques Européennes”. A fost montată, în regia autorului, la începutul acestui an, la Teatro delle Passioni din Modena.

Spectacolul „Pentru binele tău” este produs în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, ediția a treia, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020.

Foto: Pentru binele tău – teatrul-odeon.ro

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.