„Pentru binele tău”, noua premieră a Teatrului Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-binele-tau-noua-premiera-a-teatrului-odeon/

Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului ,,Pentru binele tău”, De Pier Lorenzo Pisano, în regia lui Zoltán Balázs, în zilele de 12 şi 13 iunie, de la ora 19.30, la Sala Studio. Piesa „Pentru binele tău” a câştigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2019

Un fiu se întoarce acasă pentru a înfrunta o situație dificilă. Sosirea sa pune în mișcare mecanismul familial, care a fost întotdeauna blocat. Mama, tatăl, bunica, unchiul, toți fac parte dintr-o conspirație bazată pe șantaj. Șantajul dragostei. Ce este cu adevărat familia? Cum se raportează ea la străini? Și mai ales, poți evada din ea, poți să îi supraviețuiești?

„Pentru binele tău”

De Pier Lorenzo Pisano

Traducerea Florin Galiș

Cu: Cezar Antal, Ioan Batinaș, Cătălina Mustață, Paula Niculiță, Simona Popescu, Eduard Trifa, Silvian Vâlcu

Regia Zoltán Balázs (Ungaria)

Decorul Constantin Ciubotariu

Costumele Andrada Chiriac

Muzica și sound design Cezar Antal

Următoarele reprezentații: 29, 30 iunie și 7 iulie

Pe 13 iunie, spectacolul are loc în prezența autorului și este urmat de discuții cu publicul, moderate de Pompilius Onofrei.

Piesa „Pentru binele tău” a câștigat Premiul Riccione – Tondelli în 2017. A fost prezentată ca spectacol lectură în mai multe orașe din Italia, la Teatr Dramatyczny din Varșovia și Théâtre Ouvert din Paris, care a și publicat-o în colecția Tapuscrit.

S-a lecturat, de asemenea, în deschiderea celei de-a 72-a ediții a Festivalului de la Avignon, în cadrul programului „Forum des Nouvelles Écritures Dramatiques Européennes”. A fost montată, în regia autorului, la începutul acestui an, la Teatro delle Passioni din Modena.

Spectacolul „Pentru binele tău” este produs în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, ediția a treia, co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020.

Foto: Pentru binele tău – teatrul-odeon.ro

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

20
/05
/14

Charlie Chaplin demonstrează, încă o dată, că geniul său este nemuritor. Filmul „Luminile oraşului“, în care el joacă rolul „Micului vagabond”, a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

Actriţa americană Debra Winger va primi Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ea fiind invitatul special al ediţiei din acest an. Premiul de excelenţă îi va reveni actorului Florin Zamfirescu.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio