Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-ce-nu-incep-spectacolele-teatrelor-la-timp/

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ „Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen. Iată la ce concluzii au ajuns atunci.

„Ne-am pus de multe ori această întrebare elementară. Pentru ce un spectacol anunţat la ora opt trebuie să înceapă la opt şi zece sau la şi un sfert. A devenit chiar o «tradiţie» să se înceapă cu zece minute după ora anunţată. Se lasă un timp de respiraţie pentru publicul care şi-a propus să fie «foarte punctual», adică, soseşte la opt fix la teatru. Şi atunci, mai trebuie garderobă, traversarea holului, aşezarea pe locuri, cumpărarea unui program, etc…

Dacă te duci la gară şi trenul pleacă la opt iar tu, călător, ai venit la opt şi un minut, rămîi pe peron. Spectacolul de teatru care are sarcină să educe publicul, ar fi bine să-l înveţe şi cu punctualitatea. Mai ales că, în toate ocaziile muncilor noastre cotidiene, «sfertul academic» de întârziere joacă un rol foarte important.

Teatrul ar putea contribui şi el la educarea cetăţeanului, ca să renunţe o dată pentru totdeauna şi în viaţa de toate zilele, la sfertul academic, în afară de faptul că începerea la timp a spectacolelor ar impune şi personalului teatrelor o ţinută mai sobră, pornind poate chiar de la acest mic amănunt. Ne referim în primul rînd la personalul de sală şi chiar la personalul artistic, care de multe ori nu e gata machiat la ora cînd ar trebui să se înceapă spectacolul.

Nu e de neglijat în legătură cu acest fapt nici mentalitatea publicului. Sînt cetăţeni care, opriţi să intre în sală după ora începerii, fac scandal şi invocă diverse motive de care teatrul «cică» e obligat să ţină seamă: în primul rînd teatrul nu poate neglija faptul că el, cetăţeanul, e în producţie şi nu a avut timp să-şi termine la timp toaleta de seară.

Undeva, cetăţeanul are totuşi dreptate

Se răspunde că şi ceilalţi spectatori care au ajuns la timp sînt în producţie, că el deranjează o sală întreagă dacă intră acum, că… Inutil! Nu foloseşte nici exemplul cu trenul care pleacă la oră fixă, nici alte parabole, cetăţeanul are un moment în care i se deşteaptă tot spiritul civic şi argumentează că el şi-a plătit biletul, deci are dreptul… să intre, că va umbla în vîrful picioarelor, şi aşa mai departe…

Pînă la urmă, dacă controlorul rezistă, cetăţeanul se întreabă cine e directorul acestui teatru stupid, care inventează măsurile acestea imbecile, se jură că nu va mai călca în veci în acest, — socoate el — pseudo-lăcaş de pseudo-cultură, şi iese trîntind uşa furios şi fioros!…

Undeva, cetăţeanul are totuşi dreptate. El nu întîlneşte la toate teatrele aceleaşi măsuri, într-o parte sînt mai stricţi, iar în alta mai îndurători. Neîntîmpinînd aceeaşi atitudine peste tot, cetăţeanul transformat în public de teatru poate considera măsuri de acest fel ca fiind arbitrare şi unilaterale.

O măsură comună a tuturor teatrelor din Bucureşti care să ducă la începerea spectacolelor la ora opt precis, nu la opt şi un minut, ar soluţiona şi această optică sui generis… La teatrele din Moscova spectacolele încep precis la şapte şi jumătate şi nimeni nu mai poate intra în sală după ridicarea cortinei.

Iată o măsură care ar depinde exclusiv de noi, nu costă nici un ban, nici un efort în plus, doar puţină grijă şi cheltuială de energie…“.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: about.bankofamerica.com

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.