Penultimul weekend de teatru în Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/penultimul-weekend-de-teatru-in-cismigiu/

Între 12 şi 13 septembrie, publicul de teatru are ocazia de a urmări, în aer liber, reprezentaţii ale unor comedii moderne realizate după texte clasice din repertoriul Teatrului Mic, al Teatrului de Animaţie Ţăndărică şi al Teatrului Coquette, în cadrul penultimului weekend al Festivalului „Bucureştii lui Caragiale”.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2020

Ȋntr-o perioadă în care cultura se consumă predominant online, cea de-a opta ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale” a extins programul în afara repertoriului caragialesc şi oferă publicului bucureştean de teatru zece weekenduri de spectacole în aer liber, de la teatru clasic, la teatru contemporan, teatru de copii şi teatru-concert. Desfăşurată în perioada 18 iulie – 20 septembrie, sub motto-ul #SusţinemCulturaRO, ediţia din acest an a festivalului este organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB şi prezintă, pe scena din Parcul Cişmigiu, peste 30 de spectacole ale teatrelor de stat şi independente din Bucureşti.

Din agenda celui de-al nouălea weekend de festival (12-13 septembrie) fac parte o adaptare contemporană după commedia dell’arte, un spectacol realizat după texte populare şi o comedie cu scântei după A.P. Cehov.

Teatrul Mic participă la festival cu spectacolul „Angajat la doi patroni”, o adaptare de Richard Bean după piesa din 1743 „Slugă la doi stăpâni”, a dramaturgului italian Carlo Goldoni. La un an după premieră, spectacolul se joacă pe scena din Parcul Cişmigiu sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 20.00. Un proiect coordonat de Gelu Colceag, spectacolul „Angajat la doi patroni” este regizat de Vlad Corbeanu şi îi are în distribuţie pe actorii: Gabi Costin, Claudia Prec, Avram Birău, Andrei Brădean, Ana Bart, Marin Grigore, Bogdan Talașman, Gabriela Iacob, Andrei Seușan

Duminică, 13 septembrie, de la ora 10.00, este programat spectacolul pentru copii „Păcală” regizat de Ioan Brancu, după un scenariu de Cristian Pepino inspirat de textele populare româneşti. Spectacol jucat pe scene internaţionale, precum BOZAR, „Păcală” este pus în cheie parodică de Teatrul De Animație Ţăndărică şi aduce în prim-plan lumea satului românesc. 

Teatrul Coquette aduce pe scena festivalului duminică seara, 13 septembrie, de la ora 20.00, comedia în trei personaje „Ursul”, după A.P. Cehov, în coordonarea scenică a Ruxandrei Bălaşu. O tânăra văduvă îndoliată, un creditor furios şi un valet fricos sunt personajele unui spectacol surprinzător, jucat de actorii Marius Bodochi, Ruxandra Bălașu şi Gabriel Costan.

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” #8 se încheie în weekendul 19-20 septembrie cu spectacole din repertoriul Teatrului Ȋn Culise, Teatrului de Animaţie Ţăndărică şi al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Mai multe detalii despre spectacole sunt disponibile în programul festivalului publicat pe www.arcub.roDesfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.

REZERVĂRI

Accesul la spectacole se face pe bază de rezervare online pe www.arcub.ro și www.entertix.ro. Programul Festivalului Bucureștii lui Caragiale – ediția a VIII-a este disponibil pe www.arcub.ro

Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol. 

Spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor: 

 SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;

  • ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă.  

Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.

Despre Bucureştii lui Caragiale

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.

Detalii pe www.arcub.ro

Urmăriți-ne pe pagina oficială de Facebook a Festivalului Bucureștii lui Caragiale și pe pagina de Facebook ARCUB

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

03
/12
/21

La 100 de ani de la momentul istoric, în care George Enescu a dirijat „Lohengrin” la Opera Națională București, în seara de 8 decembrie 2021, va avea loc principalul eveniment al stagiunii „Opera 100”: premiera cu „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, conducerea muzicală Tiberiu Soare, ce va avea trei reprezentații: pe 8, 10 și 12 decembrie, ora 18:30.

02
/12
/21

Mâine, 3 decembrie 2021, de la ora 17:00, se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, primul Târg de Crăciun în aer liber din România, care va aduce în prim plan muzica clasică a sărbătorilor de iarnă. Poziționat pe Esplanada Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72), CLASSICAL CHRISTMAS MARKET va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, între orele 10.00 și 21.00.

02
/12
/21

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, laureat al Premiilor Naționale Negruzzi 2020, a primit la Iași această importantă distincție cu prilejul zilei de 1 Decembrie 2021.

02
/12
/21

Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea semnează primul eveniment cultural românesc de anvergură de la Expo 2020 Dubai, solişti fiind laureaţii Concursului Internaţional “George Enescu” 2021, violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu. Concertul va avea loc în onoarea Zilei Naţionale a României pe scena Millenium Amphitheater din cadrul Expoziţiei Mondiale Dubai 2020, fiind programat în seara de 6 decembrie, de la ora 18. În data de 7 decembrie, formaţii camerale din cadrul Orchestrei Române de Tineret vor susţine micro-recitaluri în pavilionul României la Expo 2020.

02
/12
/21

Evenimentul Gheorghe Zamfir - 80 invită publicul din România la o întâlnire inedită cu legendarul naist Gheorghe Zamfir, în trei concerte ce vor avea loc între 9 şi 11 decembrie la Găeşti – localitatea natală a artistului – pe 9 decembrie, de la ora 19, la Casa de cultură, la Târgovişte, pe 10 decembrie, de la ora 19, la Sala Independenţa, şi la Bucureşti pe 11 decembrie, de la ora 19, la Sala Radio.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.

30
/11
/21

Asociația Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB și Teatrul Metropolis organizează, în perioada 2-4 decembrie 2021, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internaţional al Școlilor de Teatru (FIST).