„Peretele” Liei Bugnar, un musical-comedie cu vrute și nevrute și actori de pus în ramă
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-liei-bugnar-un-musical-comedie-cu-vrute-si-nevrute-si-actori-de-pus-in-rama/

Un perete, două încăperi, mai multe personaje de ambele părţi, un păienjeniş de interconexiuni şi o avalanşă de belele tumultoase, totul asezonat cu un sos picant de comedie şi musical nu de puţine ori cu o perdea extrem de transparentă, pe un text şi în regia Liei Bugnar, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Cristina Enescu Aky|1 Aprilie 2019

Pe dinăuntru cu toții avem pereții cu care ne separăm bucățile de viață, principiile și morala după care ne ghidăm în unele cazuri iar în altele nu, pereții dintre rolurile pe care le jucăm față de ceilalți. Împrejurul nostru există nu doar pereții fizici, ci și aceia invizibili care despart oamenii de diferite categorii sociale, profesii mai mult sau mai puțin respectabile, orientări spirituale, sexuale, etc. Toate acestea și multe alte tipuri de pereți sunt exploatate dramatic și comic, licențios și deloc ingenuu în spectacolul-musical scris și regizat de fântâna arteziană de proiecte teatrale numită Lia Bugnar.

Peretele de aici desparte două apartamente, cu locatari care teoretic nu se cunosc, dar practic sunt ca o mare familie cu o grămadă de încurcături. În stânga, Bătrânul (histrionicul, pișicherul, foarte talentatul Cătălin Babliuc) trage să moară. Și tot nu mai moare pentru că vrea să le facă în ciudă familiei care așteaptă cu nesaț împărțirea averii lui. Fosta nevastă (Mariana Dănescu, cunoscută telespectatorilor din rolul Lili Jurcă din serilaul „La Bloc” – aici o plăcută surpriză de interpretare teatrală) e o combinație telenovelică de țață cu pretenții de cucoană simandicoasă, fostă soție cu un arsenal încă intact de venin, mamă dădăcitoare pentru fiica ei și cactus plin de țepi față de iubita mult mai tânără și cu nurii proaspeți a fostului ei soț. Zisa iubită tinerică, Zora (Letiția Vlădescu) are în spate (oare?..) o carieră vag mascată de damă de companie, un furou roșu despicat fix unde trebuie, destulă pasiune față de bătrânul muribund (cel puțin bine jucată) și un amestec seducător de tupeu, seducție și candoare pe alocuri tâmpă. Fiica bătrînului, Inga (Florentina Țilea) e oleacă mai afectată de aproape-moartea tatălui ei decât ceilalți și totodată foarte amorezată de soțul ei (cel puțin până când lucrurile o iau razna cu o viteză amețitoare), și are pe alocuri serioase valențe de Lady Macbeth pe amfetamine.

 

Numitul soț al Ingăi, Vasea (Alexandru Nagy) e elementul ce unește cele două apartamente și poveștile tuturor celor din ele, și tot el generează implozia „peretelui”. Ca ginere, e atât de încurajator față de moartea iminentă a socrului (mai că nu-i dă un brânci spre lumea cealaltă) și aproape înduioșător de explicit interesat de averea acestuia, încât sparge orice bariere de moralitate și finețe și devine un personaj grosolan, dar irezistibil de comic. În calitate de soț, distinsul joacă la două capete, căci în camera alăturată are nu doar o altă familie în devenire (iubita sa, fără să știe de cealaltă familie, e pe cale să îi nască primul copil) ci și câteva foste „cunoștințe apropiate”. La încrengăturile interpersonale deja complicate se adaugă apoi încă două personaje, Curierul și Preotul, ambele interpretate cu aplomb și vervă de Anghel Damian: Curierul e tipul golănașului oportunist care se retrage imediat ce realizează că a declanșat un întreg pandemoniu printr-o livrare la apartamentul greșit, iar Preotul e pe de o parte visul frumos al oricărui om religios cu aspirații de prozelitism, pe de altă parte coșmarul oricui nu a auzit niciodată (sau refuză să audă) de vreun caz de cleric ce a călcat strâmb. Dacă nu l-ați mai văzut în alte spectacole pe acest actor, e foarte probabil că îl veți reține după acesta.

Așadar, multiple povești cu încrengături tot mai complicate: gravida Sena (Marcela Motoc) si cele două prietene ale ei (Arteziana – Maria Buză- și Aspasița –Natalia Călin-) sunt dame de companie și toate l-au cunoscut pe Vasea în sens biblic, moașa Mafteia (absolut delicioasa, stridenta, spumoasa, incredibil de comica Gabriela Popescu) e nu doar încă expertă în tainele celei mai vechi meserii, ci și în multe chichițe ale nașterii (de prunci vii și norocoși, nu morți sau ghinioniști, după cum precizează) și ale vieții. Maria Buză și Natalia Călin sunt atât de suculente ca nuanțe și paletă emoțională, atât de savuroase în fiecare minut (chiar și când spun măscări pe care nu orice actor le-ar putea spune fără a deveni ieftin) încât, chiar și numai ele două, sunt un excelent motiv să vedeți acest spectacol – indiferent cum vă vor plăcea textul, montarea sau jocul celorlalți actori, cele două sunt pur și simplu irezistibile.

Păienjenișul de relații (inițial) ascunse dintre toate aceste personaje, fluctuările lor emoționale și morale, reacțiile la avalanșa de surprize care se petrec de ambele părți ale Peretelui produc valuri-valuri de umor, nu de puține ori licențios sau cel puțin fără pic de jenă față de a spune pe nume unor lucruri de care, în secret, se amuză toată lumea.

Un ingredient important al spectacolului sunt muzica și solo-urile fiecărui personaj, în acord cu rolul, personalitatea și pățaniile sale. Vlaicu Golcea a creat aceste inserții de musical în cea mai mare parte foarte interesante și antrenante, de la solo-uri a capella, lăutărești sau manelistice până la rock, latino și multe alte stiluri. Elementele de musical au anvergură și varietate mare pe durata spectacolului, și constituie cu siguranță unul din motivele pentru care acest spectacol are atât de mare succes la public în ciuda unor situații sau a unor replici pe care anumiți spectatori le-ar putea considera excesive sau chiar vulgare.

Per total, povestea din spectacol este bine închegată (deși asumat trasă de păr, altfel cum ar putea totul să o ia la vale și la naiba atât de complet și de hilar?), iar în majoritatea momentelor energia este susținută, comicul fluid iar momentele în care pare că „așa ceva nu se poate, și totuși uite că se poate” se înlănțuie destul de coerent. „Peretele” este o poveste deopotrivă extrem de alambicată, trasă de păr și comică dar și un spectacol care, fără a fi teatru cu miză socială sau politică, spune foarte (prea?…) franc niște lucruri despre moralitate, oportunism, viața de cuplu și de familie, religie și lumea bisericească. La urma urmei, (și) de-asta mergem la teatru, ca să trăim vieți altfel imposibile și improbabile.

 

PERETELE

Textul și regia: Lia Bugnar

Distribuție:

Hoaşca bătrână: Mariana Dănescu
Mafteia:  Gabriela Popescu
Arteziana: Maria Buză 
Aspasiţa: Natalia Călin 
Zora: Letiția Vlădescu
Inga: Florentina Ţilea
Sena: Marcela Motoc
Bătrânul:  Cătălin Babliuc 
Preotul/Curierul: Anghel Damian
Vasea: Alexandru Nagy

Decorul: Mădălina Marinescu

Costumele: Dorin Negrău

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Mişcarea scenică: Andreea Belu

www.teatrulmetropolis.ro

 

 

29
/03
/19

Cvartetul Ad Libitum, ansamblul cu o istorie de peste 30 de ani, care a obținut cele mai importante premii internaţionale pentru cvartet – Marele Premiu pentru interpretare, Premiul Presei și Premiul Discului, la ediția din 1997 a Concursului de la Evian (Franța) - va susține un recital HAYDN/MOZART/BRAHMS la Sala Radio!

29
/03
/19

Festivalul Internațional George Enescu, alături de Programul Național Cantus Mundi și compania de consultanță imobiliară CBRE România lansează în premieră un proiect menit să aducă muzica clasică în cartierele orașului, încă și mai aproape de publicul larg.

28
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Noul film al regizorului american Harmony Korine, „The Beach Bum” (2019), este portretul frenetic al unui hedonist: un pretins scriitor din Miami care trăiește o perioadă din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri și sex, pe banii soției sale bogate.

28
/03
/19

Pe 5 aprilie și 16 aprilie, de la ora 19.00, la Sala de Spectacole “Eusebiu Ștefănescu” a Cercului Militar Național se joacă spectacolul Hașteg, o producție românească 100% independentă. Hașteg este despre agresiunea imaginii perfecte și despre presiunea de a fi „fericiți”. Spectacolul face referire la faptul că simțim nevoia să ne etichetăm trăirile, viața – totul este „#feeling blessed” -, să imităm în viața reală hashtag-urile din social media, să credem că perfecțiunea este o obligație, ca și când ar fi ceva profund în neregulă cu noi în momentele inerente în care nu suntem fericiți. Astfel, ajungem să disimulăm adevărul până la a ne minți pe noi înșine.

27
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Într-o industrie a horror-urilor americane de serie, convenţionale, repetitive, fără un minim discurs politic, „Us” („Noi”), al doilea lungmetraj al regizorului Jordan Peele, vine ca o (nouă) revelaţie ce confirmă un mare autor de filme de suspans care investighează realităţile neplăcute ale Americii.

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

26
/03
/19

O poveste din istoria tragediei evreilor în timpul diluviului nazist, în subtextul căreia se spune o altă poveste: una mai cuprinzătoare despre om, despre bunătatea și răutatea din el și întâlnirile lor fascinante. Regizoarea Chris Simion-Mercurian a creat la Teatrul Metropolis un spectacol ca o delicată declarație de iubire către umanitatea din om.

Page 49 of 834« First...102030...4748495051...607080...Last »