„Peretele” Liei Bugnar, un musical-comedie cu vrute și nevrute și actori de pus în ramă
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-liei-bugnar-un-musical-comedie-cu-vrute-si-nevrute-si-actori-de-pus-in-rama/

Un perete, două încăperi, mai multe personaje de ambele părţi, un păienjeniş de interconexiuni şi o avalanşă de belele tumultoase, totul asezonat cu un sos picant de comedie şi musical nu de puţine ori cu o perdea extrem de transparentă, pe un text şi în regia Liei Bugnar, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Cristina Enescu|1 Aprilie 2019

Pe dinăuntru cu toții avem pereții cu care ne separăm bucățile de viață, principiile și morala după care ne ghidăm în unele cazuri iar în altele nu, pereții dintre rolurile pe care le jucăm față de ceilalți. Împrejurul nostru există nu doar pereții fizici, ci și aceia invizibili care despart oamenii de diferite categorii sociale, profesii mai mult sau mai puțin respectabile, orientări spirituale, sexuale, etc. Toate acestea și multe alte tipuri de pereți sunt exploatate dramatic și comic, licențios și deloc ingenuu în spectacolul-musical scris și regizat de fântâna arteziană de proiecte teatrale numită Lia Bugnar.

Peretele de aici desparte două apartamente, cu locatari care teoretic nu se cunosc, dar practic sunt ca o mare familie cu o grămadă de încurcături. În stânga, Bătrânul (histrionicul, pișicherul, foarte talentatul Cătălin Babliuc) trage să moară. Și tot nu mai moare pentru că vrea să le facă în ciudă familiei care așteaptă cu nesaț împărțirea averii lui. Fosta nevastă (Mariana Dănescu, cunoscută telespectatorilor din rolul Lili Jurcă din serilaul „La Bloc” – aici o plăcută surpriză de interpretare teatrală) e o combinație telenovelică de țață cu pretenții de cucoană simandicoasă, fostă soție cu un arsenal încă intact de venin, mamă dădăcitoare pentru fiica ei și cactus plin de țepi față de iubita mult mai tânără și cu nurii proaspeți a fostului ei soț. Zisa iubită tinerică, Zora (Letiția Vlădescu) are în spate (oare?..) o carieră vag mascată de damă de companie, un furou roșu despicat fix unde trebuie, destulă pasiune față de bătrânul muribund (cel puțin bine jucată) și un amestec seducător de tupeu, seducție și candoare pe alocuri tâmpă. Fiica bătrînului, Inga (Florentina Țilea) e oleacă mai afectată de aproape-moartea tatălui ei decât ceilalți și totodată foarte amorezată de soțul ei (cel puțin până când lucrurile o iau razna cu o viteză amețitoare), și are pe alocuri serioase valențe de Lady Macbeth pe amfetamine.

 

Numitul soț al Ingăi, Vasea (Alexandru Nagy) e elementul ce unește cele două apartamente și poveștile tuturor celor din ele, și tot el generează implozia „peretelui”. Ca ginere, e atât de încurajator față de moartea iminentă a socrului (mai că nu-i dă un brânci spre lumea cealaltă) și aproape înduioșător de explicit interesat de averea acestuia, încât sparge orice bariere de moralitate și finețe și devine un personaj grosolan, dar irezistibil de comic. În calitate de soț, distinsul joacă la două capete, căci în camera alăturată are nu doar o altă familie în devenire (iubita sa, fără să știe de cealaltă familie, e pe cale să îi nască primul copil) ci și câteva foste „cunoștințe apropiate”. La încrengăturile interpersonale deja complicate se adaugă apoi încă două personaje, Curierul și Preotul, ambele interpretate cu aplomb și vervă de Anghel Damian: Curierul e tipul golănașului oportunist care se retrage imediat ce realizează că a declanșat un întreg pandemoniu printr-o livrare la apartamentul greșit, iar Preotul e pe de o parte visul frumos al oricărui om religios cu aspirații de prozelitism, pe de altă parte coșmarul oricui nu a auzit niciodată (sau refuză să audă) de vreun caz de cleric ce a călcat strâmb. Dacă nu l-ați mai văzut în alte spectacole pe acest actor, e foarte probabil că îl veți reține după acesta.

Așadar, multiple povești cu încrengături tot mai complicate: gravida Sena (Marcela Motoc) si cele două prietene ale ei (Arteziana – Maria Buză- și Aspasița –Natalia Călin-) sunt dame de companie și toate l-au cunoscut pe Vasea în sens biblic, moașa Mafteia (absolut delicioasa, stridenta, spumoasa, incredibil de comica Gabriela Popescu) e nu doar încă expertă în tainele celei mai vechi meserii, ci și în multe chichițe ale nașterii (de prunci vii și norocoși, nu morți sau ghinioniști, după cum precizează) și ale vieții. Maria Buză și Natalia Călin sunt atât de suculente ca nuanțe și paletă emoțională, atât de savuroase în fiecare minut (chiar și când spun măscări pe care nu orice actor le-ar putea spune fără a deveni ieftin) încât, chiar și numai ele două, sunt un excelent motiv să vedeți acest spectacol – indiferent cum vă vor plăcea textul, montarea sau jocul celorlalți actori, cele două sunt pur și simplu irezistibile.

Păienjenișul de relații (inițial) ascunse dintre toate aceste personaje, fluctuările lor emoționale și morale, reacțiile la avalanșa de surprize care se petrec de ambele părți ale Peretelui produc valuri-valuri de umor, nu de puține ori licențios sau cel puțin fără pic de jenă față de a spune pe nume unor lucruri de care, în secret, se amuză toată lumea.

Un ingredient important al spectacolului sunt muzica și solo-urile fiecărui personaj, în acord cu rolul, personalitatea și pățaniile sale. Vlaicu Golcea a creat aceste inserții de musical în cea mai mare parte foarte interesante și antrenante, de la solo-uri a capella, lăutărești sau manelistice până la rock, latino și multe alte stiluri. Elementele de musical au anvergură și varietate mare pe durata spectacolului, și constituie cu siguranță unul din motivele pentru care acest spectacol are atât de mare succes la public în ciuda unor situații sau a unor replici pe care anumiți spectatori le-ar putea considera excesive sau chiar vulgare.

Per total, povestea din spectacol este bine închegată (deși asumat trasă de păr, altfel cum ar putea totul să o ia la vale și la naiba atât de complet și de hilar?), iar în majoritatea momentelor energia este susținută, comicul fluid iar momentele în care pare că „așa ceva nu se poate, și totuși uite că se poate” se înlănțuie destul de coerent. „Peretele” este o poveste deopotrivă extrem de alambicată, trasă de păr și comică dar și un spectacol care, fără a fi teatru cu miză socială sau politică, spune foarte (prea?…) franc niște lucruri despre moralitate, oportunism, viața de cuplu și de familie, religie și lumea bisericească. La urma urmei, (și) de-asta mergem la teatru, ca să trăim vieți altfel imposibile și improbabile.

 

PERETELE

Textul și regia: Lia Bugnar

Distribuție:

Hoaşca bătrână: Mariana Dănescu
Mafteia:  Gabriela Popescu
Arteziana: Maria Buză 
Aspasiţa: Natalia Călin 
Zora: Letiția Vlădescu
Inga: Florentina Ţilea
Sena: Marcela Motoc
Bătrânul:  Cătălin Babliuc 
Preotul/Curierul: Anghel Damian
Vasea: Alexandru Nagy

Decorul: Mădălina Marinescu

Costumele: Dorin Negrău

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Mişcarea scenică: Andreea Belu

www.teatrulmetropolis.ro

 

 

18
/10
/12

Teatrul Masca deschide stagiunea cu premiera Comedia Erorilor. Având la bazã un text celebru (cel al lui W. Shakespeare), piesa Comedia Erorilor va fi jucatã sâmbãtã, 20 octombrie, la ora 19:00 la Teatrul Masca. Povestea este una destul de încurcatã, deoarece protagoniştii trec prin multe evenimente nefaste ; fiecare întâlnire devine ratatã din simplul motiv cã […]

18
/10
/12

Sâmbãtã, la ora 19:00, în incinta teatrului Evreiesc de Stat, va avea loc premiera piesei ‘’Duşmancele o poveste de iubire’’, în regia lui Claudiu Goga. Având muzica semnatã de Claudiu Goga şi scenografia de Lia Dogaru, piesa promite sã fie o adevãratã delectare pentru toṭi iubitorii de frumos. Piesa prezintã povestea unui evreu polonez salvat […]

18
/10
/12

Maestrul Horia Andreescu, dirijor de recunoaştere internaţională, consideră că la 66 de ani se află “în deceniul de viaţă în care se formulează concluziile cele importante”. “Este perioada în care un artist gândeşte, poate, cu sporită aplecare asupra drumului parcurs. Este perioada în care meditezi asupra raportului dintre idealuri şi realizări. Nu poţi să nu […]

18
/10
/12

Joi, 18 octombrie, începând cu ora 19.00 ArCuB- Centrul de Proiecte Culturale ale Primãriei Municipiului Bucureşti alãturi de teatrul Independent UNTEATRU vã invitã la spectacolul ‘’Trei femei înalte’’, dupã Edward Albee. Beneficiind de muzica lui Nicu Alifantis şi a Sofiei Vicoveanca, dar şi de scenografia lui Vladimir Turturica, spectacolul promite a fi unul de excepṭie. […]

18
/10
/12

Violonistul Alexandru Tomescu va fi invitat special la concertul regal caritabil organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României pe 25 octombrie, la Ateneul Român. Potrivit unui comunicat transmis de Fundaţia Principesa Margareta a României, cea de-a cincea ediţie a concertului regal caritabil în beneficiul programului “Tinere Talente” va avea loc, ca de fiecare dată, cu […]

18
/10
/12

În zilele de 11 şi 12 octombrie a avut loc, la Tel Aviv şi Ierusalim, în prezenţa lui Varujan Vosganian, lansarea versiunii ebraice a romanului ‘Cartea Şoaptelor’, publicat în luna iunie la prestigiosul grup editorial Hakibutz Hameuchad – Sifriat Poalim Publishing Group, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul “Translation and Publication Support Programme”, se […]

18
/10
/12

1931 – A încetat din viaţă inventatorul american Thomas Edison. A inventat fonograful, becul cu incandescenţă, kinetoscopul, şi a pus în funcţiune prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş. (n. 1847). 1599 – A avut loc bătălia de la Şelimbăr. Mihai Viteazul învinge oastea transilvană condusă de Andrei Bathory; întregul teritoriu al Transilvaniei intră […]

18
/10
/12

Pe 17 octombrie, în cadrul Festivalului Internaṭional de Film ‘’Comedy Cluj’’ actorul Horaṭiu Mãlãele a primit premiul de excelenṭã. Decernarea premiului a fost urmatã de proiecṭia filmului ,,Divorṭ din Dragoste’’, film realizat de cãtre Andrei Blaier, dar şi de un dialog între Horaṭiu Mãlãele şi cei prezenṭi.

18
/10
/12

Actorii de la TNB au fost premiaṭi în cadrul Festivalului Naṭional de Comedie de la Galaṭi din perioada 7-14 octombrie 2012. Atât Tania Popa, cât şi Marius Bodochi şi Dan Tudor au fost  recompensaṭi pentru meritele lor. Lia Bugna (cea care a scris şi a regizat spectacolul Fata din curcubeu  a fost premiatã cu premiul […]

17
/10
/12

Opera Naṭionalã Românã Timişoara va gãzdui miercuri, 24 octombrie, o fastuoasã galã de balet. Cu invitaṭi de excepṭie din Japonia (Risa Mochizuki şi Takahiro Tsubo), evenimentul va purta semnãtura Carmen Cojocaru în materie de pregãtire scenicã. Ansamblul Operei Naṭionale Române Timişoara va realiza momente coregrafice pe creaṭia compozitorilor S Prokofiev, L Minkus, P I Ceaikovski, […]

17
/10
/12

Filarmonica Banatul reia seria evenimentelor dedicate educaṭiei muzicale complementare, propunând un ciclu de 5 recitaluri educative reunite sub genericul Cea mai frumoasã muzicã… preclasicã clasicã romanticã modernã româneascã Recitalul “Cea mai frumoasa muzicã româneascã” va fi prezentat elevilor din Jimbolia, luni, 15 octombrie, la Casa de Cultura a oraşului. Marṭi, 16 octombrie, la ora 9.00, la Sala […]

17
/10
/12

Primul spectacol de teatru muzical coregrafic pus în scenă de Ansamblul Profesionist “Junii Sibiului”, intitulat ‘La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare’ va recrea în zilele de 29 şi 30 octombrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, de la orele 18.00, atmosfera barocă din vremurile Baronului Samuel von Brukenthal, a […]

17
/10
/12

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) organizează cu ocazia participării la Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti, în colaborare cu Primăria Timişoara, expoziţia foto „Müller – Camus – LaBute în altă lumină”. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 15 – 26 octombrie în Noul Spaţiu Expoziţional al Primăriei Timişoara (Piaţa Victoriei, nr.5, vizavi de Bancpost). Intrarea […]

17
/10
/12

În perioada 31 octombrie- 14 noiembrie la Bucureşti, Iaşi şi Cluj va avea loc Festivalul Internaṭional de Muzicã de Camerã SoNoRo. Festivalul se aflã la cea de-a cincea ediṭie şi va reuni peste 30 de artişti internaṭionali. Numãrul concertelor se va ridica la 14 şi vor fi susṭinute în 13 locaṭii. In Bucureşti vor avea […]

17
/10
/12

TransylvaniaMusic&Art Festival revine la Cluj cu cea de-a doua ediṭie . Festivalul este un concept inedit în România, deoarece abordeazã publicul într-o manierã cu totul şi cu totul nouã. Toate cele 13 arte vor reprezenta mijloc de delectare pentru participanṭii din acest an prin intermediul unor reprezentaṭii cu tematicã de dans, gastronomie, street art, teatru, […]

Page 804 of 818« First...102030...802803804805806...810...Last »