„Peretele” Liei Bugnar, un musical-comedie cu vrute și nevrute și actori de pus în ramă
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-liei-bugnar-un-musical-comedie-cu-vrute-si-nevrute-si-actori-de-pus-in-rama/

Un perete, două încăperi, mai multe personaje de ambele părţi, un păienjeniş de interconexiuni şi o avalanşă de belele tumultoase, totul asezonat cu un sos picant de comedie şi musical nu de puţine ori cu o perdea extrem de transparentă, pe un text şi în regia Liei Bugnar, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Cristina Enescu Aky|1 Aprilie 2019

Pe dinăuntru cu toții avem pereții cu care ne separăm bucățile de viață, principiile și morala după care ne ghidăm în unele cazuri iar în altele nu, pereții dintre rolurile pe care le jucăm față de ceilalți. Împrejurul nostru există nu doar pereții fizici, ci și aceia invizibili care despart oamenii de diferite categorii sociale, profesii mai mult sau mai puțin respectabile, orientări spirituale, sexuale, etc. Toate acestea și multe alte tipuri de pereți sunt exploatate dramatic și comic, licențios și deloc ingenuu în spectacolul-musical scris și regizat de fântâna arteziană de proiecte teatrale numită Lia Bugnar.

Peretele de aici desparte două apartamente, cu locatari care teoretic nu se cunosc, dar practic sunt ca o mare familie cu o grămadă de încurcături. În stânga, Bătrânul (histrionicul, pișicherul, foarte talentatul Cătălin Babliuc) trage să moară. Și tot nu mai moare pentru că vrea să le facă în ciudă familiei care așteaptă cu nesaț împărțirea averii lui. Fosta nevastă (Mariana Dănescu, cunoscută telespectatorilor din rolul Lili Jurcă din serilaul „La Bloc” – aici o plăcută surpriză de interpretare teatrală) e o combinație telenovelică de țață cu pretenții de cucoană simandicoasă, fostă soție cu un arsenal încă intact de venin, mamă dădăcitoare pentru fiica ei și cactus plin de țepi față de iubita mult mai tânără și cu nurii proaspeți a fostului ei soț. Zisa iubită tinerică, Zora (Letiția Vlădescu) are în spate (oare?..) o carieră vag mascată de damă de companie, un furou roșu despicat fix unde trebuie, destulă pasiune față de bătrânul muribund (cel puțin bine jucată) și un amestec seducător de tupeu, seducție și candoare pe alocuri tâmpă. Fiica bătrînului, Inga (Florentina Țilea) e oleacă mai afectată de aproape-moartea tatălui ei decât ceilalți și totodată foarte amorezată de soțul ei (cel puțin până când lucrurile o iau razna cu o viteză amețitoare), și are pe alocuri serioase valențe de Lady Macbeth pe amfetamine.

 

Numitul soț al Ingăi, Vasea (Alexandru Nagy) e elementul ce unește cele două apartamente și poveștile tuturor celor din ele, și tot el generează implozia „peretelui”. Ca ginere, e atât de încurajator față de moartea iminentă a socrului (mai că nu-i dă un brânci spre lumea cealaltă) și aproape înduioșător de explicit interesat de averea acestuia, încât sparge orice bariere de moralitate și finețe și devine un personaj grosolan, dar irezistibil de comic. În calitate de soț, distinsul joacă la două capete, căci în camera alăturată are nu doar o altă familie în devenire (iubita sa, fără să știe de cealaltă familie, e pe cale să îi nască primul copil) ci și câteva foste „cunoștințe apropiate”. La încrengăturile interpersonale deja complicate se adaugă apoi încă două personaje, Curierul și Preotul, ambele interpretate cu aplomb și vervă de Anghel Damian: Curierul e tipul golănașului oportunist care se retrage imediat ce realizează că a declanșat un întreg pandemoniu printr-o livrare la apartamentul greșit, iar Preotul e pe de o parte visul frumos al oricărui om religios cu aspirații de prozelitism, pe de altă parte coșmarul oricui nu a auzit niciodată (sau refuză să audă) de vreun caz de cleric ce a călcat strâmb. Dacă nu l-ați mai văzut în alte spectacole pe acest actor, e foarte probabil că îl veți reține după acesta.

Așadar, multiple povești cu încrengături tot mai complicate: gravida Sena (Marcela Motoc) si cele două prietene ale ei (Arteziana – Maria Buză- și Aspasița –Natalia Călin-) sunt dame de companie și toate l-au cunoscut pe Vasea în sens biblic, moașa Mafteia (absolut delicioasa, stridenta, spumoasa, incredibil de comica Gabriela Popescu) e nu doar încă expertă în tainele celei mai vechi meserii, ci și în multe chichițe ale nașterii (de prunci vii și norocoși, nu morți sau ghinioniști, după cum precizează) și ale vieții. Maria Buză și Natalia Călin sunt atât de suculente ca nuanțe și paletă emoțională, atât de savuroase în fiecare minut (chiar și când spun măscări pe care nu orice actor le-ar putea spune fără a deveni ieftin) încât, chiar și numai ele două, sunt un excelent motiv să vedeți acest spectacol – indiferent cum vă vor plăcea textul, montarea sau jocul celorlalți actori, cele două sunt pur și simplu irezistibile.

Păienjenișul de relații (inițial) ascunse dintre toate aceste personaje, fluctuările lor emoționale și morale, reacțiile la avalanșa de surprize care se petrec de ambele părți ale Peretelui produc valuri-valuri de umor, nu de puține ori licențios sau cel puțin fără pic de jenă față de a spune pe nume unor lucruri de care, în secret, se amuză toată lumea.

Un ingredient important al spectacolului sunt muzica și solo-urile fiecărui personaj, în acord cu rolul, personalitatea și pățaniile sale. Vlaicu Golcea a creat aceste inserții de musical în cea mai mare parte foarte interesante și antrenante, de la solo-uri a capella, lăutărești sau manelistice până la rock, latino și multe alte stiluri. Elementele de musical au anvergură și varietate mare pe durata spectacolului, și constituie cu siguranță unul din motivele pentru care acest spectacol are atât de mare succes la public în ciuda unor situații sau a unor replici pe care anumiți spectatori le-ar putea considera excesive sau chiar vulgare.

Per total, povestea din spectacol este bine închegată (deși asumat trasă de păr, altfel cum ar putea totul să o ia la vale și la naiba atât de complet și de hilar?), iar în majoritatea momentelor energia este susținută, comicul fluid iar momentele în care pare că „așa ceva nu se poate, și totuși uite că se poate” se înlănțuie destul de coerent. „Peretele” este o poveste deopotrivă extrem de alambicată, trasă de păr și comică dar și un spectacol care, fără a fi teatru cu miză socială sau politică, spune foarte (prea?…) franc niște lucruri despre moralitate, oportunism, viața de cuplu și de familie, religie și lumea bisericească. La urma urmei, (și) de-asta mergem la teatru, ca să trăim vieți altfel imposibile și improbabile.

 

PERETELE

Textul și regia: Lia Bugnar

Distribuție:

Hoaşca bătrână: Mariana Dănescu
Mafteia:  Gabriela Popescu
Arteziana: Maria Buză 
Aspasiţa: Natalia Călin 
Zora: Letiția Vlădescu
Inga: Florentina Ţilea
Sena: Marcela Motoc
Bătrânul:  Cătălin Babliuc 
Preotul/Curierul: Anghel Damian
Vasea: Alexandru Nagy

Decorul: Mădălina Marinescu

Costumele: Dorin Negrău

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Mişcarea scenică: Andreea Belu

www.teatrulmetropolis.ro

 

 

02
/10
/12

Duminicã, 30 septembrie, în sectorul 3 a avut loc lansarea Casei Artelor. Acest proiect a luat naştere sub patronajul primarului Robert Negoiṭã şi se doreşte a fi un loc de promovare şi dezvoltare al abilitãṭilor artistice. Lansarea a mai gãzduit atât un vernisaj de artã modernã, cât şi o expoziṭie de fotografie. Printre invitaṭi s-au […]

02
/10
/12

Profesorul universitar Zoe Petre, fost consilier prezidenţial în mandatul de preşedinte al lui Emil Constantinescu, a fost propusă de grupul senatorial al PNL pentru funcţia de membru al Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Biroul permanent al Senatului a primit o serie de propuneri pentru posturile de membri ai Consiliului ICR şi a […]

02
/10
/12

Biblioteca Academiei Române organizează sâmbătă Noaptea Porţilor Deschise, între orele 18,00-01,00, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare. Potrivit unui comunicat, deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în prezenţa conducerii Academiei Române cu vernisarea unei valoroase expoziţii patrimoniale de carte veche românească, urmată de un concert aniversar de muzică bizantină, oferit de […]

02
/10
/12

Cea de-a opta ediţie a “Zilelor culturii române la Munchen” va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Berlin în perioada 5 octombrie – 2 decembrie. Potrivit unui comunicat al instituţiei, “Zilele culturii române la Munchen” reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din […]

02
/10
/12

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte “trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului “Les Films de Cannes a Bucarest”.   Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv “7 Days in Havana”, în […]

02
/10
/12

Concertul extraordinar ce marchează împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu va fi susţinut de Filarmonica “George Enescu” joi şi vineri, de la ora 19,00, în deschiderea stagiunii 2012-2013, informează un comunicat al instituţiei remis luni.   La pupitrul orchestrei simfonice se va afla dirijorul Horia Andreescu iar programul […]

02
/10
/12

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti. La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti. Astfel, […]

02
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti prezintă, miercuri, de la ora 19,30, în avanpremieră, spectacolul-coupe “2 x 2” la Sala Mică. Potrivit unui comunicat al TNB prezentat în cadrul proiectului “Uşi deschise pentru toţi”, spectacolul pus în scenă de regizorul Vlad Stănescu este compus din piesele într-un act “Tigrul” de Murray Schisgal şi “Amantul” de Harold Pinter. Spectatorii […]

02
/10
/12

1409 – Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara)   1911 – S-a născut scriitorul Miron Radu Paraschivescu (m. 17 feb. 1971) 1920 – A încetat din viaţă Max Bruch, compozitor şi dirijor german. (n. 6 ianuarie 1838) 1939 – S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru […]

01
/10
/12

Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său “Cele 120 de zile ale Sodomei” (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr. Istoria acestui manuscris este marcată de furt, […]

01
/10
/12

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum “The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui “A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii”, a precizat Julia Hobsbawm. Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean […]

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit “Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – “RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele “primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” a demarat luni proiectul “Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului “Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc “Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

Page 825 of 832« First...102030...823824825826827...830...Last »