„Peretele” Liei Bugnar, un musical-comedie cu vrute și nevrute și actori de pus în ramă
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-liei-bugnar-un-musical-comedie-cu-vrute-si-nevrute-si-actori-de-pus-in-rama/

Un perete, două încăperi, mai multe personaje de ambele părţi, un păienjeniş de interconexiuni şi o avalanşă de belele tumultoase, totul asezonat cu un sos picant de comedie şi musical nu de puţine ori cu o perdea extrem de transparentă, pe un text şi în regia Liei Bugnar, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Cristina Enescu Aky|1 aprilie 2019

Pe dinăuntru cu toții avem pereții cu care ne separăm bucățile de viață, principiile și morala după care ne ghidăm în unele cazuri iar în altele nu, pereții dintre rolurile pe care le jucăm față de ceilalți. Împrejurul nostru există nu doar pereții fizici, ci și aceia invizibili care despart oamenii de diferite categorii sociale, profesii mai mult sau mai puțin respectabile, orientări spirituale, sexuale, etc. Toate acestea și multe alte tipuri de pereți sunt exploatate dramatic și comic, licențios și deloc ingenuu în spectacolul-musical scris și regizat de fântâna arteziană de proiecte teatrale numită Lia Bugnar.

Peretele de aici desparte două apartamente, cu locatari care teoretic nu se cunosc, dar practic sunt ca o mare familie cu o grămadă de încurcături. În stânga, Bătrânul (histrionicul, pișicherul, foarte talentatul Cătălin Babliuc) trage să moară. Și tot nu mai moare pentru că vrea să le facă în ciudă familiei care așteaptă cu nesaț împărțirea averii lui. Fosta nevastă (Mariana Dănescu, cunoscută telespectatorilor din rolul Lili Jurcă din serilaul „La Bloc” – aici o plăcută surpriză de interpretare teatrală) e o combinație telenovelică de țață cu pretenții de cucoană simandicoasă, fostă soție cu un arsenal încă intact de venin, mamă dădăcitoare pentru fiica ei și cactus plin de țepi față de iubita mult mai tânără și cu nurii proaspeți a fostului ei soț. Zisa iubită tinerică, Zora (Letiția Vlădescu) are în spate (oare?..) o carieră vag mascată de damă de companie, un furou roșu despicat fix unde trebuie, destulă pasiune față de bătrânul muribund (cel puțin bine jucată) și un amestec seducător de tupeu, seducție și candoare pe alocuri tâmpă. Fiica bătrînului, Inga (Florentina Țilea) e oleacă mai afectată de aproape-moartea tatălui ei decât ceilalți și totodată foarte amorezată de soțul ei (cel puțin până când lucrurile o iau razna cu o viteză amețitoare), și are pe alocuri serioase valențe de Lady Macbeth pe amfetamine.

 

Numitul soț al Ingăi, Vasea (Alexandru Nagy) e elementul ce unește cele două apartamente și poveștile tuturor celor din ele, și tot el generează implozia „peretelui”. Ca ginere, e atât de încurajator față de moartea iminentă a socrului (mai că nu-i dă un brânci spre lumea cealaltă) și aproape înduioșător de explicit interesat de averea acestuia, încât sparge orice bariere de moralitate și finețe și devine un personaj grosolan, dar irezistibil de comic. În calitate de soț, distinsul joacă la două capete, căci în camera alăturată are nu doar o altă familie în devenire (iubita sa, fără să știe de cealaltă familie, e pe cale să îi nască primul copil) ci și câteva foste „cunoștințe apropiate”. La încrengăturile interpersonale deja complicate se adaugă apoi încă două personaje, Curierul și Preotul, ambele interpretate cu aplomb și vervă de Anghel Damian: Curierul e tipul golănașului oportunist care se retrage imediat ce realizează că a declanșat un întreg pandemoniu printr-o livrare la apartamentul greșit, iar Preotul e pe de o parte visul frumos al oricărui om religios cu aspirații de prozelitism, pe de altă parte coșmarul oricui nu a auzit niciodată (sau refuză să audă) de vreun caz de cleric ce a călcat strâmb. Dacă nu l-ați mai văzut în alte spectacole pe acest actor, e foarte probabil că îl veți reține după acesta.

Așadar, multiple povești cu încrengături tot mai complicate: gravida Sena (Marcela Motoc) si cele două prietene ale ei (Arteziana – Maria Buză- și Aspasița –Natalia Călin-) sunt dame de companie și toate l-au cunoscut pe Vasea în sens biblic, moașa Mafteia (absolut delicioasa, stridenta, spumoasa, incredibil de comica Gabriela Popescu) e nu doar încă expertă în tainele celei mai vechi meserii, ci și în multe chichițe ale nașterii (de prunci vii și norocoși, nu morți sau ghinioniști, după cum precizează) și ale vieții. Maria Buză și Natalia Călin sunt atât de suculente ca nuanțe și paletă emoțională, atât de savuroase în fiecare minut (chiar și când spun măscări pe care nu orice actor le-ar putea spune fără a deveni ieftin) încât, chiar și numai ele două, sunt un excelent motiv să vedeți acest spectacol – indiferent cum vă vor plăcea textul, montarea sau jocul celorlalți actori, cele două sunt pur și simplu irezistibile.

Păienjenișul de relații (inițial) ascunse dintre toate aceste personaje, fluctuările lor emoționale și morale, reacțiile la avalanșa de surprize care se petrec de ambele părți ale Peretelui produc valuri-valuri de umor, nu de puține ori licențios sau cel puțin fără pic de jenă față de a spune pe nume unor lucruri de care, în secret, se amuză toată lumea.

Un ingredient important al spectacolului sunt muzica și solo-urile fiecărui personaj, în acord cu rolul, personalitatea și pățaniile sale. Vlaicu Golcea a creat aceste inserții de musical în cea mai mare parte foarte interesante și antrenante, de la solo-uri a capella, lăutărești sau manelistice până la rock, latino și multe alte stiluri. Elementele de musical au anvergură și varietate mare pe durata spectacolului, și constituie cu siguranță unul din motivele pentru care acest spectacol are atât de mare succes la public în ciuda unor situații sau a unor replici pe care anumiți spectatori le-ar putea considera excesive sau chiar vulgare.

Per total, povestea din spectacol este bine închegată (deși asumat trasă de păr, altfel cum ar putea totul să o ia la vale și la naiba atât de complet și de hilar?), iar în majoritatea momentelor energia este susținută, comicul fluid iar momentele în care pare că „așa ceva nu se poate, și totuși uite că se poate” se înlănțuie destul de coerent. „Peretele” este o poveste deopotrivă extrem de alambicată, trasă de păr și comică dar și un spectacol care, fără a fi teatru cu miză socială sau politică, spune foarte (prea?…) franc niște lucruri despre moralitate, oportunism, viața de cuplu și de familie, religie și lumea bisericească. La urma urmei, (și) de-asta mergem la teatru, ca să trăim vieți altfel imposibile și improbabile.

 

PERETELE

Textul și regia: Lia Bugnar

Distribuție:

Hoaşca bătrână: Mariana Dănescu
Mafteia:  Gabriela Popescu
Arteziana: Maria Buză 
Aspasiţa: Natalia Călin 
Zora: Letiția Vlădescu
Inga: Florentina Ţilea
Sena: Marcela Motoc
Bătrânul:  Cătălin Babliuc 
Preotul/Curierul: Anghel Damian
Vasea: Alexandru Nagy

Decorul: Mădălina Marinescu

Costumele: Dorin Negrău

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Mişcarea scenică: Andreea Belu

www.teatrulmetropolis.ro

 

 

31
/10
/12

Publicul Festivalului Național de Teatru a avut ocazia să-i redescopere pe minunații actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj într-o ipostază neașteptată: aceea de magnifici interpreți ai unei dificile partituri lirice, opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Metamorfoza a fost posibilă grație regiei lui Silviu Purcărete – ale cărui spectacole constituie secțiunea […]

31
/10
/12

În 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, “T. Maiorescu şi contemporanii lui” (d. 16 iulie 1943).   1795 – S-a născut […]

31
/10
/12

Un dialog între regizorul Silviu Purcărete şi George Banu, filmat la Nancy, va fi proiectat joi la Sala “Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (26 octombrie – 4 noiembrie). Silviu Purcărete se află în prezent în Franţa, pentru premiera spectacolului “Artaserse”, opera barocă a lui Leonardo da Vinci […]

31
/10
/12

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci. Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este […]

30
/10
/12

Editurile Atelierul de Grafică şi Curtea Veche se numără printre premianţii primului concurs naţional de design de carte. Ceremonia de premiere a avut loc la UNA Galeria din Bucureşti, luni seară. Premiul I i-a revenit Alexandrei Cor, pentru volumul “Kitsch” (Atelierul de Grafică), premiul al II-lea, lui George Anghelescu, pentru volumul “De-a avangarda”, iar premiul […]

30
/10
/12

Programul spectacolelor în săptămâna 29 octombrie – 4 noiembrie 2012   marţi, 30 octombrie, ora 19:00, Sala mare IDIOTUL de F.M. Dostoievski dramatizare de Anna Stigsgaard și Ștefana Pop-Curșeu regia: Anna Stigsgaard scenografia: Adrian Damian asistent de regie: Alexandra Sofonea mişcarea scenică: Savino Paparella Distribuţia: Prinţul Mîşkin — Cristian Rigman; Parfion Rogojin — Ionuţ Caras; […]

30
/10
/12

    TEATRUL MASCA Programul de spectacole din perioada 1 – 8 noiembrie 2012 Joi, 1 noiembrie, ora 19.00 ACTORUL Durata spectacolului – 1 h „ACTORUL meu se intoarce dupa 20 de ani! E mai batran, mai chel, mai gras. Mai intelept ? Nici vorba ! Am atat de multe lucruri de facut ca, din acest punct […]

30
/10
/12

Un concert aniversar al Corului de cameră “Preludiu”, la 40 de ani de activitate, va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, pe scena Ateneului Român, informează Filarmonica “George Enescu”. Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la casa de bilete a Ateneului Român. În decursul timpului, renumele apreciatei formaţii corale a fost confirmat în ţară şi […]

30
/10
/12

“Love Unlimited” – o expoziţie de fotografie, însoţită de proiecţii video şi repetiţii deschise elevilor şi studenţilor, se va desfăşura în perioada 15 – 21 noiembrie, în Sala de Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), informează organizatorii festivalului SoNoRo. Expoziţia, care prezintă o selecţie de 38 de lucrări ale fotografilor Voicu Bojan, Vlad […]

30
/10
/12

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat “libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia “împotriva tuturor intoleranţelor”. “Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a […]

30
/10
/12

În 1858, s-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: “Viaţa la ţară”, “Tănase Scatiu”, “În război”, “Îndreptări”, “Anna, ceea ce nu se poate” (m. 3 iunie 1922). 1724 […]

30
/10
/12

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera “În iatac”, adjudecată la Licitaţia […]

30
/10
/12

Filmul românesc ‘După dealuri’ a fost lansat şi în cinematografele din Rusia. Potrivit cotidianului rus Gazeta, ‘După dealuri’ este ‘o poveste extrem de sinceră’ a regizorului român Cristian Mungiu, laureat în 2007 al Palme d’Or al Festivalului de Film de la Cannes cu filmul ‘4,3,2’, despre cum ‘un credincios nu-l va înţelege niciodată pe un […]

30
/10
/12

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii – Kinodiseea – se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii. Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii […]

30
/10
/12

Informaţia a fost făcută publică de site-ul oficial al evenimentului. Filmul “O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 16 noiembrie. “O lună în Thailanda” a avut premiera internaţională în competiţia Săptămâna Criticii de la Festivalul de Film de la Veneţia (29 august – 8 […]

29
/10
/12

Filmul “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu, va avea premiera de gală vineri, 2 noiembrie, la CinemaPro. Din distribuţie fac parte actorii Adrian Titieni (în rolul Tocitu), Iulian Vişan (Marius), Anca Florescu (Cosmina) şi Tudor Smoleanu (Buzilă), informează un comunicat. “Şi caii sunt verzi pe pereţi” în regia lui Dan […]

29
/10
/12

Cetăţile romane de pe cursul inferior al Dunării, centrul istoric al Sibiului şi ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu reprezintă priorităţile României pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, o eventuală includere pe listă a Roşia Montană nefiind luată în discuţie în acest moment. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a organizat, luni, o conferinţă de […]

Pagina 922 din 940« Prima...102030...920921922923924...930940...Ultima »