„Peretele“, o tragi-comedie muzicală, în premieră la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-o-tragi-comedie-muzicala-in-premiera-la-metropolis/

„Peretele“, un spectacol scris şi regizat de Lia Bugnar, cu Marius Manole, Maria Buză, Adriana Trandafir, Ana Ularu sau Radu Iacoban în distribuţie, are premiera pe 11 şi 12 octombrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 octombrie 2014

Spectacolul este programat sâmbătă 11 octombrie, de la ora 16.00 şi duminică, 12 octombrie, de la ora 16.00 şi de la ora 19.00, pe scena din strada Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti.

Lia Bugnar revine pe scena Teatrului Metropolis în dublă ipostază, cea de dramaturg şi regizor. „Peretele“ îi mai are în distribuţie pe: Gabriela Popescu, Mariana Dănescu, Florentina Ţilea, Raluca Ghervan, Letiţia Vlădescu, Cătălin Babliuc, Mihai Niţu, Natalia Călin, Alexandra Sălceanu, Marcela Motoc, Istvan Teglaş.

Muzica a fost compusă de Vlaicu Golcea, mişcarea scenică a fost realizată de Andreea Belu, decorul de Mădălina Marinescu, costumele de Dorin Negrău.

Peretele

Lia Bugnar, aplaudată de colegi la finalul uneia dintre reprezentaţii Foto: Maria Ştefănescu

„Peretele e o poveste mare cu două buzunare, în care încap două poveşti mici care se influenţează una pe alta, se completează una pe alta, ba chiar aş îndrăzni să spun că râd una de cealaltă. «Peretele» cuprinde «toată lumea», după cum declara una dintre actriţele acestui spectacol. Cuprinde iubire, cuprinde trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte“, declară Lia Bugnar.

Regizoarea mai spune că se cântă destul de mult în acest spectacol, pentru că „viaţa te pune uneori în asemenea situaţii încât vorbitul nu te mai poate ajuta să te faci înţeles, e nevoie de note muzicale“.

Muzica are darul de a se adresa direct sufletului, mai mult decât logica restrictivă a frazelor pe care ni le aruncăm unii altora de-a lungul unei vieţi.

Lia Bugnar, dramaturg

„«Peretele» nu e ceea ce se cheamă un «musical», «Peretele» este o piesă de teatru cu părţi cântate. Deci n-o să vedeţi corp de balet, costume sclipitoare cu paiete şi pene de struţ. O să vedeţi nişte personaje care evadează în cântat din când în când, după care revin printre noi, vorbitorii de proză, aşa cum revine un astronaut din imponderabilitatea cabinei lui din spaţiu, la povara propriei fiinţe.

Peretele

«Peretele» e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, «Peretele» e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-l fac“, mai afirmă Lia Bugnar.

Foto din spectacolul „Peretele“ – Maria Ştefănescu

24
/08
/15

„Filmul poate salva viaţa”, crede Răzvan Georgescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de documentare. Mărturiseşte că lucrul la „Testimonial” (2008) şi, mai apoi, la „Paşaport de Germania” (2014) l-a ajutat în lupta împotriva tumorii cerebrale maligne cu care a fost diagnosticat în urmă cu câţiva ani.

24
/08
/15

Cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” s-a încheiat aseară la Opera Națională București, juriul internațional desemnându-i pe câștigătorii competiției din acest an. Premiul întâi a fost câștigat de soprana Deirdre Judith Angenent din Olanda.

24
/08
/15

Astăzi, 24 august, se joacă în cadrul festivalului de teatru independent (de orice) – Undercloud primul spectacol din secțiunea „Focus Moldova“ – „Nekrotitanium“, în regia Luminiței Țîcu. În zilele următoare, sunt programate celelalte două spectacole din Focus Moldova: „Sex & Perestroika“

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.

22
/08
/15

Ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD va începe sâmbătă, 22 august, cu un eveniment inedit: un cross cultural inițiat de regizoarea și scriitoarea Chris Simion împreună cu multipla campioană Valeria Răcilă Van Groningen.

20
/08
/15

Pe 20 august 1980, bărbații din întreaga lume au pierdut un ajutor de nădejde. Au existat vremuri când mulți tineri și mai puțin tineri au reușit să facă mari cuceriri cu ajutorul lui Joe Dassin. Chiar dacă în materie de muzică, la noi, multe erau interzise, Dassin era tolerat, puteai găsi discurile sale și dacă totuși erai ghinionist era imposibil să nu găsești un Cornel Constantiniu care să cânte melodiile lui... Joe Dassin.