„Peretele”, spectacolul live online de la Teatrul Metropolis, a cucerit Internetul
https://www.ziarulmetropolis.ro/peretele-spectacolul-live-online-de-la-teatrul-metropolis-a-cucerit-internetul/

În această din păcate prelungită abstinenţă de teatru, de Ziua Culturii Naţionale, vineri 15 ianuarie, o bucurie a venit pentru iubitorii de teatru de la Teatrul Metropolis: foarte apreciatul spectacol „Peretele”, scris şi regizat de Lia Bugnar, s-a jucat live, fără public, şi a fost transmis live pe platforma Streamerse.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 ianuarie 2021

„Peretele” e o comedie spumoasă despre ce se întâmplă de ambele părți ale unui perete despărțitor de apartamente, și despre conexiunile interesante, complicate și adesea explozive dintre personajele care locuiesc în cele două spații. (Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici.)

Numărul mare de bilete vândute la acest spectacol a fost impresionant, 3.701, dar numărul de spetatori a fost cu siguranță mult mai mare. Printre aceștia s-au numărat și persoane care au vizionat spectacolul din afara țării și a Bucureștiului, persoane care doreau de mult să vadă acest spectacol dar nu reușiseră până acum să găsească bilete dar și spectatori care văzuseră producția la Metropolis și au dorit să o revadă cu această ocazie.

A fost nu doar o binevenită (re)vedere a unuia dintre cele mai populare spectacole ale Teatrului Metropolis, ci și o transmisiune și o filmare de foarte bună calitate. Înaintea spectacolului publicul a putut urmări prezentări din culise și de la repetiții (discuții cu actorii și regizoarea Lia Bugnar), iar la final discuții cu actorii din distribuție pe baza comentariilor trimise de public.

Emoția a fost puternică nu doar printre spectatori ci și printre actori, care nu mai urcaseră pe o scenă de teatru de aproape un an, iar bucuria de a reveni în fața publicului (fie el și virtual, dar unul atât de mare în orice caz) nu și-a ascuns-o niciunul dintre actorii din distribuție.

În filmarea de dinaintea spectacolului, în care actorii din distribuție au vorbit despre cum se simt să joace din nou, Marius Manole a mărturisit: „Sunt foarte fericit că s-au vândut atâtea bilete, și chiar e un șoc, pentru că toată lumea ne-a spus – ne-a amenințat de fapt – că nu o să se vândă nimic, că nu mai cumpără lumea bilete la teatru online, că lumea e plictisită de online… (…). Noutatea constă în faptul că aceste spectacole pe care le facem nu sunt înregistrate, sunt chiar live, noi suntem chiar pe scenă, în teatru, montajul se întâmplă aici, live.. În plus am adăugat această mică noutate, faptul că ne plimbăm un pic prin cabine înainte de spectacol, vedem actorii.. Ceea ce într-un teatru nu poți să faci în mod normal.”

De asemenea, actorul Cătălin Babliuc a fost foarte emoționat: „N-am dormit aproape deloc. M-am tot gândit la ce-am reușit să facem aseară și tot nu-mi vine să cred. Pot spune cu mâna pe inimă că a fost o seară magică și mie mi-e cam rușine să folosesc expresia asta dar acum se potrivește de minune. O seară magică. Spectacolul Peretele a avut cel puțin 3700 de spectatori. 3700 de oameni au cumpărat bilete. De peste tot din lume, Italia, Argentina, Suedia, America. Am primit filmulețe cu oameni care s-au ridicat în picioare și-au aplaudat, acasă la ei, în fața laptopului. M-a emoționat atât de tare lucrul ăsta că mi-au dat lacrimile.”

Regizoarea și actrița Lia Bugnar a comentat de asemenea cu uimire și bucurie: „Trei mii șapte sute unu. Spectatori plătitori de bilete. Încă n-am găsit o explicație acestui fenomen. Mai caut. Dar, până atunci, un mulțumesc mare cât teatrul!”

Așa cum au arătat și comentariile de după spectacol de pe pagina de FB a teatrului, dăruirea și emoția cu care atât actorii cât și echipa tehnică a teatrului au făcut posibil acesst spectacol live online „au trecut scena” (iar publicul a reușit „să treacă de ecran”) și s-au simțit până la public – atât de mult încât unii spectatori au sugerat apoi, în comentariile de pe Facebook, ca Teatrul Metropolis să păstreze această variantă de spectacole online și după ce se va reveni la spectacolele în săli de teatru.

Rareori e ceva cu adevărat perfect în această viață, și cu atât mai mult în astfel de vremuri dificile, dar chiar și așa majoritatea comentariilor publicului după spectacol au spus că „a fost perfect, minunat”. Au fost de asemenea numeroase solicitări ca teatrul să continue transmisiunile live online ale unor spectacole. Ca urmare, Teatrul Metropolis a prelungit deocamdată cu încă 10 zile perioada de vizionare a „Peretelui”.

Tuturor ne lipsește contactul direct cu scena și cu sălile de teatru, însă deocamdată această variantă de spectacole reușește, iată, să ostoiască întrucâtva dorul tuturor față de experiența teatrală pe viu.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.