Performance inedit de poezie și jazz, cu Claudiu Komartin și Maria Răducanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/performance-inedit-de-poezie-si-jazz-cu-claudiu-komartin-si-maria-raducanu/

Pe 21 iulie, poezia şi jazz-ul se vor întâlni într-un performance inedit marca Julius Meinl. Acesta va avea loc în cafeneaua Les Bourgeois din Bucureşti, începând cu ora 16:00, şi va reuni doi artişti care vor aduce poezia mai aproape de public.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2019

Poetul Claudiu Komartin și cântăreața de jazz Maria Răducanu vor susține un moment artistic de improvizație cu poezii și muzică. Toți participanții sunt îndemnați să se deconecteze de la tot ceea ce înseamnă lumea virtuală și să ia o „pauză de poezie”.

Conceptul „Pauza de poezie” a fost introdus în campania Plătește cu Poezie” din primăvara acestui an, iar acum a devenit un eveniment de sine stătător. Fiecare participant la campanie este încurajat să ia o pauză de poezie: să renunțe măcar pentru o oră la telefon sau orice alt dispozitiv conectat la internet, să se lase inspirat de persoana de lângă și să regăsească frumusețea poeziei.

Julius Meinl își continuă misiunea de a readuce poezia în viața oamenilor, mereu sub alte forme. „Pauza de poezie” nu este doar o formă de manifestare culturală, ci a venit ca răspuns la realitatea actuală în care oamenii au început să își petreacă mai mult de jumătate de zi online, timp în care pierd foarte multe momente frumoase ce se petrec în jurul lor.


Acest eveniment este pentru noi încă o modalitate prin care continuăm să susţinem poezia și manifestările culturale. De-a lungul tuturor campaniilor Plătește cu Poezie am descoperit mulți iubitori de poezie și artă. De aceea am decis să transformăm conceptul local într-un eveniment care încurajează toată lumea să se deconecteze de la telefon și social media. Să își acorde o clipă doar pentru ei și oamenii dragi din jurul lor și să se bucure de un moment artistic desăvârșit”, a declarat Mădălina Sultan, Marketing Manager Julius Meinl România.

Cu ajutorul acestui eveniment, Julius Meinl își dorește să aducă în fața publicului, într-un mod autentic si relevant, oameni valoroși care reprezintă noul val din lumea poeziei și a muzicii.

 

 

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.