Performing Austria: Spectacole austriece de ultimă oră în două festivaluri româneşti de referinţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/performing-austria-spectacole-austriece-de-ultima-ora-in-doua-festivaluri-romanesti-de-referinta/

Începe noua stagiune „Performing Austria” a Forumului Cultural Austriac Bucureşti, cu producţii de pe cele mai bune scene austriece, live pe ecranele din România. În parteneriat cu două importante festivaluri româneşti – Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti şi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi – Forumul Cultural Austriac Bucureşti propune publicului din România două creaţii teatrale recente, care aduc în faţa spectatorilor două teme de mare actualitate – migraţia românească în interiorul Uniunii Europene şi schimbările climatice.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2020

„În amonte” la Platforma Internaţională de Teatru Bucureşti #7

Nu ne mai putem ascunde, „ne arde casa”! Cele mai importante provocări planetare ale momentului, ale căror scadenţe se apropie şi nu mai pot fi ignorate, se află în centrul ediţiei din acest an a Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti #7, ce se desfăşoară între 1 şi 4 octombrie 2020. Unul dintre aceste subiecte spinoase este chiar migraţia intraeuropeană a forţei de muncă din România, tema abordată de „În amonte”, spectacolul companiei austriece baldanders collective, ce va putea fi vizionat online pe 1 octombrie 2020, ora 20.00, şi pe 2 octombrie 2020, ora 19.00. Evenimentul beneficiază de sprijinul Forumului Cultural Austriac, în cadrul programului #PerformingAustria.

Creaţie a doi tineri artişti români stabiliţi la Viena – autoarea dramatică Alexandra Pâzgu şi regizorul Alexandru Weinberger-Bara –, spectacolul confruntă publicul cu întrebările despre propria identitate şi integrare care nu ocolesc niciun migrant român, ce pleacă în căutarea unei vieţi mai bune în alte ţări ale Uniunii Europene. Pentru acest text, Alexandra Pâzgu a câștigat, în 2018, premiul literar „Exil – Autori dramatici”.

„Protagonistul din „În amonte” înoată, asemenea unui somon, împotriva curentului… Tino, Effie și… un somon. Ei sunt cele trei personaje ale piesei. Tino, un traducător în vârstă de treizeci de ani, este nevoit, asemenea multor altor români, să-şi părăsească țara natală pentru a se stabili într-o ţară din spaţiul germanofon. Tino aparţine acum, în egală măsură, atât României cât şi noii sale patrii, dar fluxul gândurilor lui este aidoma alunecării somonului prin apă”, spune criticul de teatru Irina Wolf (Scena.ro, nr. 48 (2)/2020).

 

„În amonte” este prezentat în cadrul PITB #7, cu subtitrare în limba română:

– 1 octombrie 2020, ora 20.00, reprezentaţie urmată de o discuţie cu live „A înota împotriva curentului / To swim against the current” cu participarea Alexandrei Pâzgu şi a lui Alexandru Weinberger-Bara

– 2 octombrie 2020, ora 19.00

Participarea la spectacole se face pe baza biletelor disponibile pe eventbook. Prețul unui bilet este de 25 lei, iar accesul rămâne valabil timp de 24h de la ora anunțată a spectacolului.

 

Mai multe despre spectacol – https://bit.ly/InAmonte

Informaţii în timp real – https://www.facebook.com/events/256459782197326

 

Pinguini şi schimbări climatice la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi

 Cu mult umor, despre schimbări climatice serioase. Pentru că nu există vârste prea fragede pentru a vorbi despre impactul uman asupra mediului înconjurător, cea de a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi propune o serie de spectacole pe această temă, între care şi amuzantul „Pinguinii la pescuit” al companiei de teatru Asou din Graz (Austria). Reprezentaţia poate fi urmărită gratuit, online (live şi apoi înregistrat), sâmbăta 3 octombrie 2020, între orele 18.30-24.00, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, în cadrul programului #PerformingAustria.

Pinguini (credit: N. Milatovic)

Teatrul Asou se află la a doua participare la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. În urma cu câţiva ani, publicul ieşean a aplaudat producţia lor nonverbală „Pinguin People”, creație de mare succes, selectată şi premiată în multe festivaluri din lume. În 2020, artiștii austrieci revin virtual, pe streaming, cu un nou format original, „Pinguinii la pescuit”, un spectacol de mișcare și clovnerie, care abordează creativ tema încălzirii globale.

„Intrați, nu ratați ocazia! În croaziera noastră către Polul Sud, veți trăi magia naturii neatinse și veți admira pinguinii de aproape! În cel de-al doilea spectacol despre pinguini al Teatrului Asou, schimbările climatice și consecințele lor aduc împreună diferitele specii de pinguini. Sub privirile pasagerilor croazierei, comportamentul animalelor se schimbă. Legănatul pinguinilor devine dans. Cuvintele devin muzică. Lumea de gheață devine o scenă. Deoarece peștii au rămas foarte puțini, iar pinguinii trebuie să-și câștige hrana. A avea sau nu peşte? Unde pluteşte răspunsul?” – întreabă realizatorii spectacolului, invitând la reflecţie.

Spectacol nonverbal, 60 min, cu acces gratuit, pentru toată familia începând cu 6 ani. Sâmbătă, 3 octombrie, ora 18.30 (streaming pe Facebook, YouTube, disponibil până la ora 24)

Mai multe despre spectacol – https://bit.ly/PinguiniLaPescuit

Informaţii în timp real – https://www.facebook.com/events/391125962280415/

Cover foto: În amonte (credit Alexander Gotter)

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.