Perioada înscrierilor pentru Festivalul de Film Experimental Bucureşti, prelungită până pe 25 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/perioada-inscrierilor-pentru-festivalul-de-film-experimental-bucuresti-prelungita-pana-pe-25-iulie/

Perioada înscrierilor pentru Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIEFF) a fost prelungită până pe 25 iulie.

Un articol de Andrada Văsii|9 iulie 2013

Perioada înscrierilor pentru Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIEFF) a fost prelungită până pe 25 iulie.

Creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti şi al Universităţii Naţionale de Arte, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) este un eveniment noncomercial cu orientare educaţională, dedicat experimentului în cinema şi arta vizuală.

BIEFF susţine creaţiile inovatoare, atât la nivel conceptual şi tematic, cât şi formal, stilistic, şi artiştii cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane şi care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic.

La granița dintre cinema și artele vizuale

BIEFF este, de asemenea, primul eveniment din România care promovează zona de graniţă dintre cinema şi artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali proeminenţi prin poziţia lor inovatoare, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema, notează Mediafax.

BIEFF este onorat să aibă ca parteneri câteva dintre cele mai importante festivaluri de film şi instituţii din sfera cinema-ului de avangardă şi a artelor vizuale – Quinzaine des Realisateurs – Cannes Film Festival, Centrul Pompidou, Festivalul Internaţional de Film Documentar Amsterdam (IDFA), Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Oberhausen, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Netherlands Media Art Institute şi EYE Film Institute Netherlands -, fiecare aducând la Bucureşti o selecţie de filme inovatoare multipremiate din programele lor din ultimii ani.

Două secțiuni

În funcţie de decizia comitetului de selecţie, filmele româneşti selectate vor fi incluse fie în competiţia internaţională, fie în Panorama Românească. Selecţia în cadrul BIEFF oferă în mod particular posibilitatea ca filmul să fie vizionat de curatori şi selecţioneri de top din zona cinema-ului de avangardă internaţional.

Printre invitaţii ediţiilor precedente BIEFF se numără Sergio Fant (selecţioner de scurtmetraj al Festivalului de Film de la Veneţia), Christophe Leparc (Managing Director al Quinzaine des Realisateurs, Festivalul de Film de la Cannes), Jonathan Pouthier (Cinema Programmer al Centre POMPIDOU), Hilke Doering (directoarea competiţiei internaţionale a Festivalului de Film de la Oberhausen), Peter van Hoof (şeful comitetului de selecţie pentru scurtmetraj al Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam), Miguel Valverde (codirector al Festivalului Internaţional de Film Independent de la Lisabona).

Info:

Filmul trebuie să fie produs în ultimii trei ani şi să nu depăşească 40 de minute, trebuie să fie trimis sub formă de link parolat online (ex: vimeo) sau încărcat pe ftp-ul BIEFF în format mov/mpeg sau imagine dvd (toast/iso), în vederea preselecţiei.

Următoarele materiale trebuie trimise la adresa de e-mail a festivalului [email protected]: fişa filmului (date de contact, sinopsis, echipa filmului, distribuţie, detalii tehnice, intenţie regizorală, cronici, menţionarea participării la alte festivaluri şi premiile obţinute, dacă este cazul), film stills şi bio-filmografia regizorului.

Foto credit: BIEFF

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.

28
/02
/15

Actorul american Leonard Nimoy, cunoscut pentru rolul comandantului Spock din serialul "Star Trek", a murit vineri la vârsta de 83. Nimoy a fost internat în spital, săptămâna trecută, după ce s-a plâns de "dureri severe în zona pieptului". El suferea de boala pulmonară obstructivă cronică care duce la insuficienţă respiratorie.

27
/02
/15

Cea mai importantă competiție de scurtmetraj din România, o selecție unică de filme, masterclass-uri, workshop-uri și petreceri îi așteaptă pe spectatori la cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, care va avea loc între 15 și 19 aprilie 2015, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO și într-o serie de locuri neconvenționale.

27
/02
/15

"Aferim!", lungmetrajul pentru care cineastul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, va putea fi vizionat în avanpremieră, pe 5 martie, în reţeaua naţională de cinematografe Cinema City.

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan

24
/02
/15

Neill Blomkamp revine la invitația pe care ne-a făcut-o în filmele sale anterioare, District 9 şi Elysium, aceea de a ne reimagina lumea în care trăim. Blomkamp a combinat acţiunea cu conştiinţa socială, iar această combinaţie a stârnit o reacţie de neuitat, rămânând în memoria spectatorilor.