Persepolis – Chiara Mastroianni si Catherine Deneuve la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/persepolis-chiara-mastroianni-si-catherine-deneuve-la-tvr-2/

Vocile actriţelor Chiara Mastroianni şi Catherine Deneuve dau viaţă personajelor din filmul de animaţie „Persepolis” (Franţa, 2007), care va fi difuzat de TVR 2 astăzi, de la ora 23.10, în seria „Filmul de artă”.

Un articol de Andrada Văsii|28 octombrie 2013

Vocile actriţelor Chiara Mastroianni şi Catherine Deneuve dau viaţă personajelor din filmul de animaţie „Persepolis” (Franţa, 2007), care va fi difuzat de TVR 2 astăzi, de la ora 23.10, în seria „Filmul de artă”.

Filmul are un palmares impresionant: Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes în 2007, două premii Cesar în anul 2008 – pentru cel mai bun debut şi cel mai bun scenariu, o nominalizare la premiul Oscar 2008 pentru cel mai bun film de animaţie, precum şi o nominalizare la Globul de Aur în 2008 pentru cel mai bun film străin.

Prof. univ. dr. Laurenţiu Damian apreciază că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Filmul de artă şi de autor înseamnă nu doar cineaşti care au intrat de mult în cultura mondială a cinematografului ci şi tineri cineaşti care experimentează, propun formule postmoderne, redimensionează arta filmică şi cuceresc marile festivaluri internaţionale: Philip Kaufman, Zhagke Jia,  Jacques Audiard, Vincent Paronnaud  şi Marjane Satrapi, Sylvian Chomet şi românii Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu sau Călin Netzer.”

O fată se visează profet în Persepolis

Persepolis este o dramă care poartă semnătura regizorilor Vincent Paronnaud şi Marjane Satrapi şi este adaptarea unei celebre benzi desenate cu caracter autobiografic a scriitoarei, ilustratoarei şi regizoarei de film franceze de origine iraniană Marjane Satrapi.

Persepolis

Filmul „Persepolis“ va rula la TVR 2

Teheran, 1978: Marjane, opt ani, se visează un profet salvator al omenirii. Ea urmăreşte cu exaltare evenimentele care vor conduce la revoluţia islamică şi la înlăturarea regimului Şahului Reza Pahlavi.

Într-un context din ce în ce mai ostil (regimul represiv nou instaurat, războiul iraniano–irakian), atitudinea ei rebelă şi modul liber de a-şi exprima opiniile devin o problemă, aşa că, pentru a o proteja, părinţii decid s-o trimită în Europa.

Laurenţiu Damian completează: „Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier,  Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta.”

Citiţi şi: Catherine Deneuve împlineşte 70 de ani 

Programul seriei „Filmul de artă” reprezintă un adevărat regal cinematografic, cuprinzând filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. Fiecare film este precedat de o scurtă prezentare făcută de regizorul Laurenţiu Damian.

Foto credit: Cinemagia, filmul Persepolis

16
/03
/20

Ținând cont de evoluția epidemiei COVID-19, dar și de măsurile luate recent de autorități, cu părere de rău vă anunțăm că am decis amânarea celei de-a IV-a ediții a rezidenței-consurs The Script Contest.

16
/03
/20

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

11
/03
/20

Gala Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, va fi amânat, în contextul măsurilor de prevenție și restricțiilor impuse de evoluția epidemiei COVID-19, interesul pentru siguranța și sănătatea participanților - invitați din industrie, parteneri, sponsori, presă acreditată - și a echipelor implicate fundamentând această decizie.

04
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Debutul în regia de lungmetraj al actorului Dorian Boguță, „Urma” (2019), este o misterioasă dramă de familie camuflată sub o încercare de film anchetă care testează, timid, și zona thrillerului. Însă nici una dintre aceste direcții nu este asumată până la capăt, de unde și senzația de derivă.

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

Page 2 of 26012345...102030...Last »