„Persona” după Ingmar Bergman, în premieră la UNTEATRU
https://www.ziarulmetropolis.ro/persona-dupa-ingmar-bergman-in-premiera-la-unteatru/

Primele reprezentaţii oficiale ale spectacolului „Persona”, în regia lui Peter Kerek, cu Emilia Bebu şi Alina Berzunţeanu, după filmul omonim de Ingmar Bergman, sunt programate în septembrie la unteatru.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2018

Premiera va avea loc pe 7 septembrie, de la ora 19:00, și pe 13 septembrie, de la ora 20:00. „Persona” este povestea unei actriței care se refugiază într-un spital, copleșită de multitudinea de roluri, pentru a se regăsi în tăcere. Acolo este îngrijită de o asistentă, care îi preia treptat rolul și îl joacă până când tăcerea actriței se rupe, aducând vindecarea. Este un spectacol de cinema pe scenă, o reinterpretare-omagiu a creației lui Ingmar Bergman.

„Spectacolul s-a născut din prietenia dintre Emilia Bebu și Alina Berzunțeanu, din asemănarea a două corpuri diferite, din contrastul a două vieți asemănătoare. Și din recunoștința pentru Ingmar Bergman care a fost mai puțin interesat de povești și mai mult interesat de misterele lumii interioare”, explică regizorul. Peter Kerek adaugă: „Pentru mine, Persona este un mod de viață: dedublarea și transferul de identitate fac parte din orice relație de familie, din orice relație de prietenie, din orice relație între oameni. Chiar și din relația om-mașină sau om-câine, pisică etc. Intrăm în viața celuilalt și celălalt intră în viața noastră. Și de cele mai multe ori transferul ne scapă. Pentru mine orice film, orice spectacol de teatru, orice carte începe să existe de abia atunci când mă face să mă pierd. Cu cât mă pierd mai mult, cu atât îmi place mai mult. Spectacolul vine cu un alt timp, cu un alt spațiu, cu o altă lume. Adică cu toate datele care să te facă să te pierzi”.

Peter Kerek s-a născut în 1975 la Timișoara. A studiat filozofie și teatru la München și a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“ din București. A lucrat alături regizori renumiți, precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Peter Zadek și Silviu Purcărete. A regizat spectacole de teatru: „Don Juan se întoarce de la război” de Ödön von Horváth, „La țară” de Martin Crimp, „Disco Pigs” de Enda Walsh. A colaborat cu Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, Teatrul ACT, Teatrul Nottara, Teatrul Ion Creangă. La unteatru semnează „Hamlet” după William Shakespeare, alături de Alina Berzunteanu și Richard Bovnoczki, spectacol premiat de critică la Festivalul Shakespeare Gdansk 2018. A regizat și seriale de televiziun:  „Om bogat, om sărac”, „Războiul sexelor”, „Doctori de mame”.

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?