„Persona”, pe scena Teatrului Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/persona-pe-scena-teatrului-odeon/

Primele reprezentaţii ale spectacolului „Persona” de Ingmar Bergman, în regia lui Radu Nica, vor avea loc la Sala Studio a Teatrului Odeon din Bucureşti, în zilele de 20, 21 şi 29 decembrie, de la ora 19.30.

Un articol de Liliana Matei|18 decembrie 2019

Spectatorii îi vor vedea pe scenă pe Oana Ștefănescu, Anda Saltelechi, Ioana Bugarin și Alexandru Papadopol.

Decorul este semnat de Tudor Prodan. Costumele sunt creația Cristinei Milea. Muzica și sound designul îi aparțin lui Vlaicu Golcea. Light designul este semnat de Andrei Délczeg, iar video designul de Ioan Ilaș Bodale.

„În anul 1965, deja celebrul regizor Ingmar Bergman era răpus la pat de o pneumonie în urma unei perioade epuizante de directorat la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm. Scenariul filmului „Persona” l-a scris pe patul de spital, iar mai târziu s-a confesat că o mare parte a materialului scris reprezintă „o poezie a situației personale” de la acea vreme. Unul din filmele sale de referință, considerat de către el însuși ca fiind capodopera sa, dar și un „Everest al filmologiei” de către unii critici de specialitate, este, în producția Odeonului bucureștean, decriptat, adaptat teatrului și interpretat în cheie contemporană. Teme actuale precum identitatea (sexuală), sensul creației sau criza maternității sunt redefinite din perspectiva începutului de secol XXI, într-un spectacol percutant, modern, care baleiază stilistic între dramă psihologică, horror fantastic și cabaret SF”, a explicat regizorul Radu Nica.

Ingmar Bergman s-a născut la 14 iulie 1918 la Uppsala și a murit la 30 iulie 2007 la Fårö (Suedia). A fost regizor de film și teatru suedez, scenarist, director de teatru, dramaturg și scriitor. Bergman a regizat  peste șaizeci de filme, dintre care multe au primit premii internaționale și  peste o sută șaptezeci de spectacole de teatru. A scris peste o sută de cărți și articole. „A șaptea pecete”, „Fragii sălbatici”, „Strigăte și șoapte” sau „Persona” sunt cele mai cunoscute filme.

În anul 2018 s-au aniversat 100 de ani de la nașterea lui Ingmar Bergman. Activitatea sa artistică a fost sărbătorită în aproape 100 de țări. Mii de proiecții de film, spectacole de teatru, lansări de carte, expoziții, conferințe și multe alte manifestări, au avut loc peste tot în lume.

Radu-Alexandru Nica (n. 1979) este regizor și istoric de teatru. A absolvit secția de regie a  Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după ce a studiat teatrologia la Ludwig-Maximiliams-Universität din München şi regia la Bayerische Theaterakademie „August Everding”. A colaborat ca regizor invitat cu teatre de prim rang din România în Cluj, Timișoara, Iași, București etc. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul pentru Debut al UNITER (în 2005, pentru „Nora”) şi două nominalizări la premiul UNITER pentru regia spectacolelor „Mountainbikerii” de Volker Schmidt, montat la Teatrul German de Stat din Timişoara (în 2012), respectiv, „Incendii” de Wajdi Mouawad, producție a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara (în 2015).

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

30
/04
/20

Prin intermediul campaniei #incaunmotivsastamacasa vă invităm să descoperiţi şi „omul” din spatele actorului.

30
/04
/20

„UNATC - Uși redeschise online“. Curs de Practică de Specialitate Dans Clasic, susținut online de studenții Anului I de la Master Coregrafie și Performanță în Dans, Coordonator Lector univ. dr. Simona Șomăcescu. Tema: compunerea și predarea unor exerciții alcătuite din elemente ale tehnicii dansului clasic.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

Page 10 of 888« First...89101112...203040...Last »