Personalități din lumea filmului, la Festivalul ”Toamnă la Voroneț”
https://www.ziarulmetropolis.ro/personalitati-din-lumea-filmului-la-festivalul-toamna-la-voronet/

Oraşul gura Humorului găzduieşte, în perioada 13-16 octombrie, cea de a 36-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie ”Toamnă la Voroneţ”, ce va avea printre invitaţi personalităţi din cinematografia românească

Un articol de Monica Andronescu|14 octombrie 2016

Festivalul Toamnă la Voroneț aduce în atenția publicului iubitor de artă cele mai bune producții cinematografice, alături de invitați de marcă din lumea filmului românesc, printre care Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Elisabeta Bostan, Draga Olteanu-Matei, Nicolae Mărgineanu, Manuela Hărăbor, Maria Ploae.

Ziua de deschidere a festivalului a fost dedicată filmului ”Reconstituirea”, Ileana Popovici și Vladimir Găitan fiind invitații unei ”reconstituiri” de excepție.

Alte două zile din program le vor fi dedicate Elisabetei Bostan și actriței Draga Olteanu-Matei. În festival vor fi prezente, de asemenea, și filme noi precum ”Războiul Regelui” și ”Doar cu buletinul la Paris”.

În cadrul competiției din festival, cele 39 de producții care au fost selectate în finală, din totalul de 132 care s-au înscris inițial, reprezintă nouă țări Toamnă la Voronețparticipante: Africa de Sud, Argentina, Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Elveția, Germania, Israel, India, Japonia, Liban, Marea Britanie, Moldova, Polonia, România, Rusia, Singapore, SUA. Ele vor concura în cadrul celor trei secțiuni: Secțiunea film documentar (scurt și mediumetraj), Secțiunea film studențesc (scurtmetraj de ficțiune, documentar, de animație sau experimental) și Secțiunea film turistic (scurtmetraj).

Membrii juriului sunt Ana Vlad (prejurizare), Mihai Fulger (prejurizare), Nicolae Mărgineanu, Ileana Popovici, Andrei Giurgia (director al Festivalului ”Serile Filmului Românesc” (SFR) — Iași), Manuela Hărăbor, Elisabeta Bostan (din partea Dacin Sara), Prof. univ. dr. Laurențiu Damian (din partea UCIN).

La  Gura Humorului, participanții vor avea parte și de lansări de carte: ”Elisabeta Bostan: Imaginarium sau filmul în împărăția candorii”, cu invitații de onoare Elisabeta Bostan și Titus Vîjeu.

În cadrul festivalului vor fi concerte marca Puiu Crețu, Ștefania Iacob, precum și spectacole de teatru ale trupei de teatru ”Birlic” din Fălticeni.

Foto: Festivalul ”Toamnă la Voroneț – facebook



18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.