Perspective internaționale la FITS 2017 – Cu ISPA despre diplomație culturală și dezvoltare socială prin arte
https://www.ziarulmetropolis.ro/perspective-internationale-la-fits-2017-cu-ispa-despre-diplomatie-culturala-si-dezvoltare-sociala-prin-arte/

La conferinţa din penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu a fost invitat directorul executiv al ISPA, David Baile. ISPA (International Society for the Performing Arts) este o reţea internaţională ce reuneşte peste 400 de membri relevanţi la nivel mondial în artele perfomative, din 50 de ţări.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 iunie 2017

De 65 de ani, ISPA stimulează schimbul de idei și interconectarea în domeniul artelor performative din diferite părți ale lumii, dincolo de barierele financiare, lingvistice, culturale etc. De asemenea, organizează două congrese anuale, dintre care unul la New York, capitala mondială a artelor spectacolului. David Baile are o experiență de peste 20 de ani în management și consultanță culturală și artistică.

ISPA a făcut anul acesta un parteneriat cu Edinburgh Fringe Festival, iar reprezentarea ISPA la FITS 2017, alt reper major la nivel mondial în peisajul festivalurilor de arte ale spectacolului, se datorează dorinței ISPA de lărgire a promovării și colaborărilor cu Estul Europei. David Baile a subliniat importanța găsirii de modalități inovatoare de colaborare cu diferite comunități locale, a încurajării networking-ului și a cunoașterii de experiențe culturale diverse.

Moderatorul și criticul de teatru Octavian Saiu a vorbit despre puterea transformatoare a artelor performative în societate dând exemplul Sibiului, care a crescut odată cu și în bună parte și datorită celor 24 de ani de Festival Internațional de Teatru. David Baile s-a arătat impresionat de procentul din bugetul local al Sibiului (12%), alocat culturii, în condițiile în care multe alte comunități se luptă pentru abia 1-2% procente din veniturile locale. El a dat și alte exemple de cazuri în care artele performative, teatrul și cultura au reconfigurat, într-un mod extrem de benefic, fața comunităților locale și chiar naționale. Columbia, spre exemplu, o țară aflată de mulți ani în război cu sine însăși: în 1988, actrița argentiniană Fanny Mikey a creat Festivalul Ibero-American de Teatru, care a transformat enorm capitala Bogota. Cu ani în urmă, orașul era celebru pentru bandele de traficanți de droguri și împușcăturile stradale, pentru ca apoi să devină scena unuia dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lume, cu câteva milioane de spectatori din toată lumea de-a lungul a trei săptămâni, Bogota devenind astfel o importantă destinație culturală.

Un alt exemplu oferit de David Baile pentru ideea de export cultural de succes este Seoul. Cu niște ani în urmă aici s-a înființat KAMS (Korean Arts Management Service), cu scopul promovării și dezvoltării artelor coreene, în special în zona artelor nesubvenționate și în zone anterior nepromovate. KAMS a ajutat enorm și la organizarea pieței artelor performative, precum și la vizibilitatea internațională crescândă a artiștilor coreeni.

Legat de efectele benefice enorme ale extinderii cunoașterii diferitor zone culturale din lume pentru comunitatea internațională, David Baile a subliniat faptul că libera circulație, cunoaștere reciprocă și colaborare a artiștilor (serios afectată în ultima vreme în numeroase părți ale lumii de diferite contexte social-politice) sunt un factor important de creare a unui echiilibru în lumea noastră atât de frământată. Actualmente și Statele Unite trăiesc situația necunoscută lor până acum, a unei situații politice care amenință direct susținerea și stabilitatea anterioare ale mediului artistic.

Directorul executiv al ISPA a amintit de musicalul ”Come From Away”, prezentat recent pe Broadway, care spune povestea unei mici comunități din Newfoundland în care, în urma evenimentelor din 9/11, rămân blocate 38 de avioane. Un număr de pasageri mai mare decât însăși populația orășelului este obligat să rămână aici pentru 5 zile. Deschiderea comunității față de acești oameni, legăturile emoționante care s-au creat, în acea stare de necesitate, sunt prezentate în acest spectacol. David Baile a relatat despre vizionarea musicalului care a avut loc în Canada, în prezența primului ministru Trudeau împreună cu 125 de ambasadori pe lângă Națiunile Unite precum și consilierul președintelui SUA, Ivanka Trump. Acel spectacol, pentru acel public, spune Baile, a fost un exemplu extraordinar de diplomație culturală.

Când lumea arde și oameni mor, de ce să investim în cultură, artă, teatru, în arte performative? Cum putem convinge pe cei neconvinși de importanța acestor lucruri? David Baile spune că, deși unii poate nu vor fi niciodată convinși că artele sunt o formă reală, eficientă de a contribui la salvarea lumii, cea mai importantă este puterea exemplului, a proiectelor bine făcute, precum acest festival de la Sibiu, care au responsabilitatea de a transmite în lume mesajele diferitelor culturi și arte.

 

 

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.