Pescărușul – spectacolul la care nu sună telefoanele mobile
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-spectacolul-la-care-nu-suna-telefoanele-mobile/

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|5 februarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * În ciuda iernii, la București s-au aciuat pescărușii. Unul e aici din vara trecută, pe scena Teatrului de Comedie. Celălalt a venit în iarna asta, la Bulandra. Primul e în varianta „Dansez pentru tine”: cu Ștefan Bănică, Emilia Popescu și o scenografie picturală, care ți se lipește de retină. Celălalt e în varianta experimentală (adică rezultatul unui laborator de lucru pe textul lui Cehov, care a durat un an), cu scenografie minimală, care ți se cam lipește de suflet.

Un Pescăruş bate însă mai puternic din aripi decât celălalt, iar suflul libertăţii lui se transferă, organic, într-o nouă viziune a piesei lui Cehov, pe scena sălii „Toma Caragiu“ de la Bulandra. E un nou spectacol-laborator imaginat de actriţa Antoaneta Cojocaru.

Ca și în cazul celuilalt spectacol-laborator (,,Arlechino moare?”), publicul înconjoară scena pe trei laturi, iar actorii sunt atât de aproape încât le poți simți parfumul. Și nu doar că sunt aproape, dar rămân acolo, prezenți, pe toată durata spectacolului. Cu alte cuvinte, Arkadina (din care Mihaela Teleoacă face un rol de zile mari) nu se retrage în culise ca să se odihnească și să-și retușeze machiajul atunci când nu mai are replici. Și nici Medvedenko (un personaj care îi vine mănușă lui Lari Giorgescu) nu dispare atunci când Mașa (Ela Ionescu) nu-l mai bagă în seamă. Cu toții rămân pe scenă, inflitrați în „pământul” negru (un covor gros de bucățele de cauciuc).

Prăbuşiţi la pământ, în aşteptarea vieţii care parcă nu mai vine. Sau care, atunci când vine, e înecată în plictiseală şi în dispreţ. „Pescăruşul“ de la Bulandra e un exerciţiu de simetrie sentimentală. Dar nu atât a personajelor, cât a actorilor. De fapt, chiar asta îşi şi propune spectacolul: prin Cehov să-i lege atât de puternic pe actori unii de alţii încât totul să devină aproape un manifest despre „unitate în adevăr“.

Dar ce e adevărul în teatru? Poate încercarea de a crea o poveste plauzibilă și niște personaje care să pară vii, nu scoase dintr-o carte, costumate, frizate și potrivite bine pe scenă, în lumina reflectoarelor. Numai că, în Pescărușul, nu prea există o ,,poveste”, adică o înșiruire complexă de acțiuni care să-i mai ușureze pe actori, măcar din când în când, de greutatea textului. În montarea coordonată de Antoaneta Cojocaru, actorii poartă povara asta (cu decență, de multe ori chiar cu grație), fără să apeleze la subterfugii. Poate că ăsta e supremul exercițiu de ,,adevăr” în actorie.

În timpul unei reprezentaţii de la Bulandra, n-a sunat nici măcar un telefon mobil. Personajele şi-au consumat haosul fără să fie trezite de vreun ringtone vesel. Lucru cam rar, într-o sală de teatru. De parcă această concentrare a actorilor ar fi suspendat timpul şi ar fi impus respect. Iar căutarea unei noi formule în teatru, lucru pe care îl ţinteşte acest laborator de creaţie, s-a întors tot la simplitate. Simplitatea adevărului, ca unic rezultat, care absoarbe totul: şi altruismul actorilor, şi încercarea de a-şi apropia textul, şi originalitatea, şi spiritul ludic.

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui. Un instinct care îşi schimbă forma, pentru că se hrăneşte din foamea de a juca a Mihaelei Teleoacă, din umorul lui Lari Giorgescu, din fragilitatea Antoanetei Cojocaru, din sarcasmul lui Adi Ciobanu, din feminitatea Elei Ionescu, din exaltarea lui Ştefan Lupu, din flerul scenic al lui Richard Bovnoczki, din farmecul straniu al lui Adrian-George Popescu (pescăruș/compozitor/cântător).

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

 

Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu STUDIO SPACE)

Pescărușul

de Anton Pavlovici Cehov

Atelier condus de: Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Mihaela Teleoacă, Lari Georgescu, Ștefan Lupu, Richard Bovnoczki, Adrian-George Popescu, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Vlad Oancea

Scenografia: Mihai Păcurar

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

13
/01
/20

Pe 19 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Mică a Palatul Naţional al Copiilor va avea loc premiera oficială a spectacolului „Barbă Albastră”, adaptare după Max Frisch, în regia lui Alexander Hausvater, producţie a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”.

Page 10 of 860« First...89101112...203040...Last »