Pescărușul – spectacolul la care nu sună telefoanele mobile
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-spectacolul-la-care-nu-suna-telefoanele-mobile/

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|5 februarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * În ciuda iernii, la București s-au aciuat pescărușii. Unul e aici din vara trecută, pe scena Teatrului de Comedie. Celălalt a venit în iarna asta, la Bulandra. Primul e în varianta „Dansez pentru tine”: cu Ștefan Bănică, Emilia Popescu și o scenografie picturală, care ți se lipește de retină. Celălalt e în varianta experimentală (adică rezultatul unui laborator de lucru pe textul lui Cehov, care a durat un an), cu scenografie minimală, care ți se cam lipește de suflet.

Un Pescăruş bate însă mai puternic din aripi decât celălalt, iar suflul libertăţii lui se transferă, organic, într-o nouă viziune a piesei lui Cehov, pe scena sălii „Toma Caragiu“ de la Bulandra. E un nou spectacol-laborator imaginat de actriţa Antoaneta Cojocaru.

Ca și în cazul celuilalt spectacol-laborator (,,Arlechino moare?”), publicul înconjoară scena pe trei laturi, iar actorii sunt atât de aproape încât le poți simți parfumul. Și nu doar că sunt aproape, dar rămân acolo, prezenți, pe toată durata spectacolului. Cu alte cuvinte, Arkadina (din care Mihaela Teleoacă face un rol de zile mari) nu se retrage în culise ca să se odihnească și să-și retușeze machiajul atunci când nu mai are replici. Și nici Medvedenko (un personaj care îi vine mănușă lui Lari Giorgescu) nu dispare atunci când Mașa (Ela Ionescu) nu-l mai bagă în seamă. Cu toții rămân pe scenă, inflitrați în „pământul” negru (un covor gros de bucățele de cauciuc).

Prăbuşiţi la pământ, în aşteptarea vieţii care parcă nu mai vine. Sau care, atunci când vine, e înecată în plictiseală şi în dispreţ. „Pescăruşul“ de la Bulandra e un exerciţiu de simetrie sentimentală. Dar nu atât a personajelor, cât a actorilor. De fapt, chiar asta îşi şi propune spectacolul: prin Cehov să-i lege atât de puternic pe actori unii de alţii încât totul să devină aproape un manifest despre „unitate în adevăr“.

Dar ce e adevărul în teatru? Poate încercarea de a crea o poveste plauzibilă și niște personaje care să pară vii, nu scoase dintr-o carte, costumate, frizate și potrivite bine pe scenă, în lumina reflectoarelor. Numai că, în Pescărușul, nu prea există o ,,poveste”, adică o înșiruire complexă de acțiuni care să-i mai ușureze pe actori, măcar din când în când, de greutatea textului. În montarea coordonată de Antoaneta Cojocaru, actorii poartă povara asta (cu decență, de multe ori chiar cu grație), fără să apeleze la subterfugii. Poate că ăsta e supremul exercițiu de ,,adevăr” în actorie.

În timpul unei reprezentaţii de la Bulandra, n-a sunat nici măcar un telefon mobil. Personajele şi-au consumat haosul fără să fie trezite de vreun ringtone vesel. Lucru cam rar, într-o sală de teatru. De parcă această concentrare a actorilor ar fi suspendat timpul şi ar fi impus respect. Iar căutarea unei noi formule în teatru, lucru pe care îl ţinteşte acest laborator de creaţie, s-a întors tot la simplitate. Simplitatea adevărului, ca unic rezultat, care absoarbe totul: şi altruismul actorilor, şi încercarea de a-şi apropia textul, şi originalitatea, şi spiritul ludic.

Pescăruşul, spectacolul-altfel al Teatrului Bulandra, nu are o regie adevărată, ci este construit din instinctul pur al actorului care caută mijloace cât mai directe pentru a ajunge la publicul lui. Un instinct care îşi schimbă forma, pentru că se hrăneşte din foamea de a juca a Mihaelei Teleoacă, din umorul lui Lari Giorgescu, din fragilitatea Antoanetei Cojocaru, din sarcasmul lui Adi Ciobanu, din feminitatea Elei Ionescu, din exaltarea lui Ştefan Lupu, din flerul scenic al lui Richard Bovnoczki, din farmecul straniu al lui Adrian-George Popescu (pescăruș/compozitor/cântător).

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

 

Teatrul Bulandra (Sala Toma Caragiu STUDIO SPACE)

Pescărușul

de Anton Pavlovici Cehov

Atelier condus de: Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Mihaela Teleoacă, Lari Georgescu, Ștefan Lupu, Richard Bovnoczki, Adrian-George Popescu, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu, Vlad Oancea

Scenografia: Mihai Păcurar

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.