„Pescărușul“: zbor de recunoaștere deasupra noului val al teatrului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-zbor-de-recunoastere-deasupra-noului-val-al-teatrului-romanesc/

Câteva idei despre „Pescăruşul“, în regia lui Eugen Jebeleanu, spectacol montat pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Dan Boicea|16 mai 2022

☑ Spectacolul poate reprezenta pentru scena contemporană românească un moment de reset de o forță similară cu „Trei surori“, montat de Radu Afrim în 2003, la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe. Dacă atunci Radu Afrim a fost un fenomen oarecum izolat și a dus o bătălie cu autosuficiența din teatrul românesc de cele multe ori singur, „Pescărușul“ lui Jebeleanu poate reprezenta un imbold pentru o aliniere mai vizibilă, sistemică, a perspectivelor teatrului românesc contemporan la rigorile, expresivitatea și imprevizibilitatea teatrului european, după modelul noului val românesc în cinema. Sunt regizori tineri pentru care un asemenea reper de calitate vine exact la fix, acum când poate că au ezitări, abia sunt la primele montări și riscă să își abandoneze prea repede idealismul

☑ „Pescărușul“ lui Eugen Jebeleanu are un aer foarte proaspăt, occidental, care aduce aminte de teatrul german și în special de Thomas Ostermeier, prezent de mai multe ori în selecția Festivalului Național de Teatru. E un spectacol românesc foarte integrabil pe afișele marilor festivaluri internaționale

☑ Remarcabilă în „Pescărușul“ e întrepătrunderea reglată fin a momentelor de tip manifest artistic, care problematizează arta, teatrul, cu o anumită tensiune a relațiilor dintre personaje. Scenele sunt sparte înainte să capete o încărcătură falsă sau melodramatică, prin obiectivizare față de actul artistic și ironie la adresa greutății/importanței pe care ar putea-o căpăta personajele

☑ Prima parte a spectacolului vine deja cu acel aer de teatru cosmpolit, prin spargerea barierelor lingvistice (se vorbește în română, maghiară, spaniolă, ucraineană, germană), prin dinamismul dat de montajul video și printr-o imediată dinamitare a convențiilor. În același timp, regizorul își supraexplică prin prea mult text abordarea față de piesă (lucru pe care probabil l-a considerat necesar ca să nu apară pericolul ca totul să devină mult prea abscons), însă asta implică un efort de acomodare din partea spectatorului

☑ A doua parte își echilibrează mijloacele și reușește să își livreze mult mai clar și mai dozat mesajul. Spectacolul te ține în priză de la început până la final, nu neapărat prin ruperile de ritm sau prin acumularea de informație în planurile secunde, ci prin luciditatea cu care regizorul lasă să se descopere propria viziune asupra artei. Pentru el, Cehov nu mai este un titan intangibil care îl constrânge prin text și indicație dramaturgică, ci un partener de dialog, un om, un intelectual cu care are o conversație vie

☑ Prin cheia dramaturgiei lui Cehov, Jebeleanu își deschide cutiuțele interioare în care găsește formulate răspunsuri despre rolul artistului, despre diverse problematici politico sociale actuale și chiar tehnologie de ultima oră pentru lupta cu demonii interiori

☑ Jebeleanu pare să spună că pentru el și pentru artiștii ca el (să sperăm că mulți vor căpăta curaj să își facă propria artă fără să se autojudece prea mult, după ce vor vedea acest spectacol) și Cehov poate deveni plictisitor, dacă nu este integrat în peisajul lor mundan, în care trăiesc, creează, iubesc, dau rateuri și cunosc gloria, inspirați de muzica lui Max Richter sau a Lanei del Rey

☑ Pescărușul mai are:

🔶 actori care nu se mai iau în serios și care tocmai din acest motiv reușesc să se scuture de praf și să sondeze chiar mai mult, psihologic, în intimitatea personajelor lor, descoperind bucuria unor schimburi de idei și de perspective
🔶 o coloană sonoră de vis, care subliniază fără excese patetice momente mai lirice sau erotice
🔶 un regizor care se raportează foarte corect la propriul manifest artistic prin ceea ce arată pe scenă

☑ Iar în ceea ce privește formele noi, și ideea că trebuie să vii cu forme noi cu orice preț în artă pentru că altfel moare arta, există și aici un nivel foarte sincer de înțelegere a propriilor idei și a modului în care Eugen Jebeleanu le dă formă pe scenă. Cumva, chiar regizorul își domolește entuziasmul pentru formele noi și se pune singur la respect, înțelegând că forma nouă există doar pentru acele câteva secunde de spontaneitate, după care, după ce a fost văzută, devine instantaneu rutină, se învechește și își pierde inerția inițială

☑ Concluzia: un spectacol excelent, care te ține în priză timp de două ore și jumătate, un mare candidat la premiile criticii de specialitate, o posibilă locomotivă care poate da o tracțiune pentru ceva ce poate deveni, după modelul succeselor filmelor de la Cannes, noul val al teatrului românesc (sau poate se naște chiar o formulă mai fericită) o categorică surpriză de conținut pentru o anumită categorie de public care poate veni la Sala Mare din obișnuința de a vedea „montări grele“ cu clasici ruși.

☑ Forme noi sau forme vechi, cert este că „Pescărușul“ se joacă cu ambele, și exact așa trebuie să fie, arătându-ți exotismul ideilor care nu bat pasul pe loc, dar și frânturi din melancolia teatrului de samovar – cu umor, cu îndrăzneală, știind că, indiferent de ce ar fi, de ce ar zice o tabără sau alta, artistul trebuie să își facă arta lui și să meargă înainte. Orice ar fi. Nimic scandalos aici.

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

Teatrul Național „I.L. Caragiale“ București

Sala Mare – Ion Caramitru

Pescărușul – de A.P. Cehov
Traducere: Raluca Rădulescu
Regie: Eugen Jebeleanu
Scenografie: Velica Panduru
Director de imagine: Marius Panduru
Muzica originală: Rémi Billardon
Regia tehnică: Adrian Ionescu

Distribuție:

Trigorin: Alexandru Potocean
Sorin: Istvan Teglas
Dorn: Emilian Oprea
Șamraev: Richard Bovnoczki
Polina: Florentina Ţilea
Arkadina: Irina Movilă
Medvedenko: Ciprian Nicula/ Emilian Mârnea
Mașa: Ada Galeș
Treplev: Niko Becker
Nina: Sara Cuncea/ Eva Cosac

Durată spectacol Pescărușul: 2 h 30 min

Foto: Irina Arteni

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara organizează al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, o ediție care-și propune să restaureze relația teatru-public, după o pauză de doi ani generată de pandemie, să fie un veritabil „boost” al poftei de teatru pentru spectatorii săi.