Peste 2.500 de spectatori la cea de-a patra ediţie Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-2-500-de-spectatori-la-cea-de-a-patra-editie-ceau-cinema/

Peste 2.500 de spectatori au participat la cele aproape 30 de proiecţii la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 20 şi 23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2017

Trofeul Ceau, Cinema! 2017, în valoare de 1.500 de euro, a fost câştigat de filmul „Mister Universo” (Austria-Italia), de Tizza Covi şi Rainer Frimmel. Premiul a fost decis de juriul format din producătorul Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru, care au evaluat cele şase filme din competiţie.

Alexandru Solomon

În valoare de 500 de euro şi acordat cu sprijinul Kathrein România, Premiul Publicul, stabilit pe baza voturilor exprimate de spectatori, a fost obţinut de filmul bulgar „Gloria”, de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov.

Trofeul Vitas România pentru film independent sau pentru primul sau al doilea film, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat producţiei italiene „Ultimele lucruri”, debutul tinerei regizoare Irene Dionisio. Premiul a fost decis de echipa Ceau, Cinema! şi Vitas România.

De un foarte mare succes la public s-au bucurat proiecţiile de seară, în aer liber, de la Grădina de Vară „Capitol” din Timişoara. Aproape 700 de spectatori au fost prezenţi la gala de deschidere şi la proiecţia documentarului „Planeta Petrila”, în regia lui Andrei Dăscălescu, un record la cele patru ediţii de Ceau, Cinema!Peste 400 de spectatori au văzut la gala de închidere filmul românesc „Mariţa”, de Cristi Iftime, prezentat în premieră în România.

Printre invitaţii speciali s-au numărat producătorul Ada Solomon şi regizorul Alexandru Solomon, care şi-a prezentat cel mai nou film, „Ouăle lui Tarzan”, regizorul Andrei Dăscălescu şi protagoniştii documentarului „Planeta Petrila” – minerul Cătălin Cenuşă şi caricaturistul Ion Barbu -, dar şi actorii Alex Mărgineanu, Cristine Cizmaş,Alina Ilea şi Laurenţiu Bănescu, ultimii trei fiind şi prezentatoriidin acest an.

Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România.

Foto:  Ceau Cinema – ceaucinema.ro

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.