Peste 2.500 de spectatori la cea de-a patra ediţie Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-2-500-de-spectatori-la-cea-de-a-patra-editie-ceau-cinema/

Peste 2.500 de spectatori au participat la cele aproape 30 de proiecţii la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 20 şi 23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2017

Trofeul Ceau, Cinema! 2017, în valoare de 1.500 de euro, a fost câştigat de filmul „Mister Universo” (Austria-Italia), de Tizza Covi şi Rainer Frimmel. Premiul a fost decis de juriul format din producătorul Anamaria Antoci, actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru, care au evaluat cele şase filme din competiţie.

Alexandru Solomon

În valoare de 500 de euro şi acordat cu sprijinul Kathrein România, Premiul Publicul, stabilit pe baza voturilor exprimate de spectatori, a fost obţinut de filmul bulgar „Gloria”, de Kristina Grozeva şi Petar Valchanov.

Trofeul Vitas România pentru film independent sau pentru primul sau al doilea film, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat producţiei italiene „Ultimele lucruri”, debutul tinerei regizoare Irene Dionisio. Premiul a fost decis de echipa Ceau, Cinema! şi Vitas România.

De un foarte mare succes la public s-au bucurat proiecţiile de seară, în aer liber, de la Grădina de Vară „Capitol” din Timişoara. Aproape 700 de spectatori au fost prezenţi la gala de deschidere şi la proiecţia documentarului „Planeta Petrila”, în regia lui Andrei Dăscălescu, un record la cele patru ediţii de Ceau, Cinema!Peste 400 de spectatori au văzut la gala de închidere filmul românesc „Mariţa”, de Cristi Iftime, prezentat în premieră în România.

Printre invitaţii speciali s-au numărat producătorul Ada Solomon şi regizorul Alexandru Solomon, care şi-a prezentat cel mai nou film, „Ouăle lui Tarzan”, regizorul Andrei Dăscălescu şi protagoniştii documentarului „Planeta Petrila” – minerul Cătălin Cenuşă şi caricaturistul Ion Barbu -, dar şi actorii Alex Mărgineanu, Cristine Cizmaş,Alina Ilea şi Laurenţiu Bănescu, ultimii trei fiind şi prezentatoriidin acest an.

Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România.

Foto:  Ceau Cinema – ceaucinema.ro

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.