Peste 200 de desene și gravuri ale lui Vladimir Ghika, expuse în premieră la Muzeul Naţional de Artă al României
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-200-de-desene-si-gravuri-ale-lui-vladimir-ghika-expuse-in-premiera-la-muzeul-national-de-arta-al-romaniei/

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziţia „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 12 iunie, ora 17.00.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2018

Expoziția prezintă o selecție a desenelor și gravurilor lui Vladimir Ghika ce provin de la colecționari, care le-au donat cu generoziate Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București (ARCB) după anul 2010, unde sunt păstrate în „ArhivaVladimir Ghika”.

Vladimir Ghika (1873-1954), fiu al principelui Ioan Ghika şi al Alexandrinei, născută Moret de Blaramberg, a avut parte de o aleasă educație „prin lucruri și cărți” – așa cum chiar el mărturisea într-o scrisoare. A studiat dreptul și filosofia, apoi teologia, dar și artele în tinerețe, dedicându-și timpul și viața pentru slujirea aproapelui, devenind preot și martir al credinței. Și-a valorificat talentele și talanții precum un cărturar, lăsând în urmă nu doar o importantă activitate pastorală, așezată sub semnul carității, ci și o operă artistică deosebită.

Expoziția cuprinde ilustrațiile pregătite pentru cartea sa La Visite des pauvres, realizate în jurul anului 1922, niciodată publicată cu ilustrații și urmată de Les Intermèdes de Talloires – o serie de desene originale din anul 1919, și de gravurile realizate după aceleași desene, publicate în 1923, în ediție bibliofilă, de Victor Jacquemin la Paris. Celelalte desene reprezintă letrine, fantezii decorative – cum le numea autorul lor, ex libris-uri, două schițe de timbre cu Stemele Principatelor Române, proiectul de sigiliu al Consiliului Național al Unității Române, ilustrațiile color Învierea lui Lazăr, Misterele Rozariului (desen neterminat), o pagină de calendar (luna ianuarie), decupaje de tip kirigami din hârtie și desene pe obiecte (două cutii de chibrituri) pe care le-a realizat cu scop caritabil pentru un bazar de binefacere.

În expoziție este prezentat și un tablou pe spatele căruia se află semnătura sa olografă: Vladimir I. Ghika fecit. (1917), ce provine din colecția familiei Cosmovici precum și multe alte desene și schițe pregătitoare pentru compozițiile sale unice.

Pe vremea când toți avangardiștii încercau să deschidă alte drumuri pentru artă prin diversitatea curentelor artistice, acest prinț român în straie preoțești cucerea lumea cu desenele sale miniaturale, pline de fantezie și un imaginar transfigurat de harul său și, de ce nu, de spiritul epocii în care trăia. Admirând aceste lucrări vom putea descoperi că nimic nu este întâmplător reprezentat, totul este gândit cu amănuntul, căutat și așezat în așa fel încât formele create să transmită o stare de spirit, să devină mesagerii lui, să încânte ochiul, să-l bucure și să-l îmbogățească pe cel care le privește. Putem spune că Vladimir Ghika a creat toate aceste lucrări în spiritul carității, transformându-și talentul pentru desen într-o preocupare ex cathedra, însumând o operă artistică unică, despre care puțină lume știe. Astfel că vom fi introduși într-o lume imaginară, fantastică, o lume plină de mister, încărcată cu credință și har dumnezeiesc, puse în slujba Bisericii creștine, în slujba aproapelui și a țării sale, România”, a declarat Anna Mária Orbán, curatorul expoziției.

 

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.