Peste 35 de artişti internaţionali, la Festivalul SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-35-de-artisti-internationali-la-festivalul-sonoro/

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie – 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema “Bridges”.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2014

SoNoRo / În premieră, anul acesta, festivalul se lansează în afara României, printr-un concert susţinut pe 22 octombrie de mezzosoprana Ruxandra Donose şi ansamblul Raro, în sala Konzerthaus din Viena. Lansarea internaţională a festivalului este organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Deschiderea oficială a festivalului SoNoRo la nivel naţional va avea loc, ca în fiecare an, în sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti, pe 31 octombrie, la ora 19.00.

Programul SoNoRo “Bridges”, inspirat de unele dintre cele mai faimoase poduri ale lumii, acoperă un repertoriu vast. Acordurile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johannes Brahms, Edward Elgar, Claude Debussy şi César Franck, muzica experimentală a lui John Cage, armoniile sacre din compoziţiile lui Claudio Monteverdi şi Gesualdo da Venosa, fascinaţia contemplativă a muzicii lui Olivier Messiaen, lirismul lui Dimitri Şostakovici şi divinul firesc al cvintetuluisonoro lui Franz Schubert vor delecta publicul deja obişnuit cu seratele sonore.

Anul acesta se adaugă şi muzica de jazz inspirată de filmele lui Andrei Tarkovsky, în interpretarea Cvartetului Tarkovsky, cu participarea lui Andrei Tarkovsky Jr., care va asigura componenta video a serii, dar şi o seară pasională, intitulată “Over the Danube”, cu muzica ţigănească a lui Roby Lakatos şi a ansamblului său, la Palatul Bragadiru.

Peste 35 de artişti internaţionali, membri de renume ai elitei muzicale europene, vor lua parte anul acesta la festival. Astfel, violoniştii Boris Brovtsyn, Vilde Frang, Alexander Sitkovetsky, Hugo Ticciati şi Daniel Rowland, violiştii Vladimir Mendelssohn şi Răzvan Popovici, violonceliştii Anja Lechner, Valentin Răduţiu şi Nicolas Altstaedt, pianiştii François Couturier şi Henri Sigfridsson, clarinetistul Thorsten Johanns, fagotistul Bram van Sambeek şi Cvartetul Schumann sunt doar câţiva dintre muzicienii prezenţi anul acesta la concertele de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Foto: Festivalul SoNoRo – sonoro.ro/en

10
/02
/20

Vineri, 14 februarie, ora 19.00, Sala Radio este gazda unui concert cu doi invitați speciali aplaudați pe scenele internaționale: tânărul dirijor Kahchun Wong (33 de ani), primul muzician asiatic care a câștigat prestigioasa competiție internațională de dirijat „Gustav Mahler” (Germania, 2016) și violonistul român Valentin Șerban, membru al orchestrei Les Dissonances din Paris.

04
/02
/20

Dhafer Youssef (foto), Charles Lloyd, Lars Danielsson, Jakob Bro Trio, Dave Weckl / Tom Kennedy, Nils Petter Molvær, Liv Warfield, Robben Ford și Bill Evans vor fi prezenți la cea de-a 24-a ediție a festivalului!

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.

29
/01
/20

Duoul american Beacon concertează în premieră la București, joi 30 ianuarie, de la ora 20, la Control Club. Proiectul originar din Brooklyn, ce îmbină cu succes muzica electronică și influențele R&B, vizitează România la finalul unui turneu european de promovare a albumului Gravity Pairs.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.