Peste 35 de artişti internaţionali, la Festivalul SoNoRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-35-de-artisti-internationali-la-festivalul-sonoro/

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie – 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema „Bridges”.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2014

SoNoRo / În premieră, anul acesta, festivalul se lansează în afara României, printr-un concert susţinut pe 22 octombrie de mezzosoprana Ruxandra Donose şi ansamblul Raro, în sala Konzerthaus din Viena. Lansarea internaţională a festivalului este organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Deschiderea oficială a festivalului SoNoRo la nivel naţional va avea loc, ca în fiecare an, în sala Unirii a Palatului Cotroceni din Bucureşti, pe 31 octombrie, la ora 19.00.

Programul SoNoRo „Bridges”, inspirat de unele dintre cele mai faimoase poduri ale lumii, acoperă un repertoriu vast. Acordurile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Johannes Brahms, Edward Elgar, Claude Debussy şi César Franck, muzica experimentală a lui John Cage, armoniile sacre din compoziţiile lui Claudio Monteverdi şi Gesualdo da Venosa, fascinaţia contemplativă a muzicii lui Olivier Messiaen, lirismul lui Dimitri Şostakovici şi divinul firesc al cvintetuluisonoro lui Franz Schubert vor delecta publicul deja obişnuit cu seratele sonore.

Anul acesta se adaugă şi muzica de jazz inspirată de filmele lui Andrei Tarkovsky, în interpretarea Cvartetului Tarkovsky, cu participarea lui Andrei Tarkovsky Jr., care va asigura componenta video a serii, dar şi o seară pasională, intitulată „Over the Danube”, cu muzica ţigănească a lui Roby Lakatos şi a ansamblului său, la Palatul Bragadiru.

Peste 35 de artişti internaţionali, membri de renume ai elitei muzicale europene, vor lua parte anul acesta la festival. Astfel, violoniştii Boris Brovtsyn, Vilde Frang, Alexander Sitkovetsky, Hugo Ticciati şi Daniel Rowland, violiştii Vladimir Mendelssohn şi Răzvan Popovici, violonceliştii Anja Lechner, Valentin Răduţiu şi Nicolas Altstaedt, pianiştii François Couturier şi Henri Sigfridsson, clarinetistul Thorsten Johanns, fagotistul Bram van Sambeek şi Cvartetul Schumann sunt doar câţiva dintre muzicienii prezenţi anul acesta la concertele de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Foto: Festivalul SoNoRo – sonoro.ro/en

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.