Peste 40 de filme vor fi proiectate în a 5-a ediție a București Docuart Fest
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-40-de-filme-vor-fi-proiectate-in-a-5-a-editie-a-bucuresti-docuart-fest/

A fost realizată selecţia oficială a festivalului de film documentar românesc, Bucureşti Docuart Fest 2016, care va avea loc în această toamnă. În cele 3 secţiuni competiţionale (principală, studenţească şi de documentar TV) au fost selectate 25 de titluri. Acestea vor fi aduse bucureştenilor în perioada 27 septembrie – 2 octombrie la Cinemateca Eforie şi Cinema Muzeul Țăranului – Studioul Horia Bernea, în cadrul celei de-a 5-a ediţii a festivalului documentarului românesc.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2016

Selecția oficială a fost întocmită din peste 70 de documentare înscrise în această  primăvară, fiind realizată de un juriu de preselecție format din criticii de film Mihai Fulger, Anca Grădinariu și Florin Barbu, cei care stau alături festivalului încă de la a II-a ediție.

“Mișcarea documentaristă românească devine o industrie în sine. Cele peste 70 de filme înscrise demonstrează vitalitatea și diversitatea subiectelor abordate atât de regizorii debutanți, cât și de cei consacrați. Documentarul a devenit din «ruda săracă a ficțiunii», un gen din ce în ce mai apreciat și mai popular”, spune Daniela Apostol, directorul festivalului.

Știam că se fac multe documentare în România și, totuși, am fost surprinsă de numărul foarte mare de înscrieri. Am avut de unde alege și asta se reflectă și în alegerile finale – toate secțiunile au fost bine reprezentate, calitatea a crescut mai ales la secțiunile studențești și la producțiile de televiziune. Dacă în alți ani, cele mai multe documentare înscrise au fost observaționale, până în punctul în care m-am declarat sătulă, anul acesta am văzut multe rockumentare, documentare hibrid, anchetă și esee inclasabile. Avem confirmări și revelații. În tot cazul, cele 6 zile de proiecție ale festivalului vor certifica vitalitatea acestui gen până de curând pe nedrept neglijat pe aici. – Anca Grădinariu, critic de film și membru al comisiei de preselecție.

Pe lângă aceste 25 de filme ce urmează să treacă printr-un nou proces de jurizare, Docuart Fest aduce 20 de proiecții în afara competiției, dezbateri, sesiuni de master class și activități care vor fi anunțate odată cu publicarea programului oficial al evenimentului ce cuprinde șase zile.

Intrarea în lumea documentarului este liberă.

Lista filmelor selectate de comisia de preselecție poate fi văzută aici.

Foto: Docuart Fest – festival.docuart.ro

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.