Peste 50.000 de vizitatori la „Comorile Chinei“, la Muzeul Naţional de Istorie a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-50-000-de-vizitatori-la-comorile-chinei-la-muzeul-national-de-istorie-a-romaniei/

Expoziţia ,,Comorile Chinei” a fost vizitată de un număr total de 50.700 de persoane în cele trei luni în care cele peste 100 de artefacte din patrimoniul cultural al Chinei au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|4 August 2013

Expoziţia „Comorile Chinei“ a fost vizitată de un număr total de 50.700 de persoane în cele trei luni în care cele peste 100 de artefacte din patrimoniul cultural al Chinei au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti.

Capodoperele civilizaţiei chineze s-au bucurat de aprecierea constantă a publicului, precum şi de atenţia mass-media, încă din prima zi în care au putut fi vizitate, 29 aprilie.

În expoziţie au fost prezentate obiecte provenind din celebrul sit arheologic de la Xi’an – unde a fost cercetat parţial ansamblul funerar al primului împărat al Chinei -, printre care patru dintre faimoşii soldaţi de teracotă şi un cal, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang, dar şi numeroase alte artefacte de referinţă, comori spectaculoase ale milenarei civilizaţii chineze, păstrate în trei mari muzee din China, Muzeul Palatului Imperial din Beijing, Muzeul din Shanghai şi Muzeul din Xi’an.

Expoziții permanente

Pe de altă parte, începând cu data de 2 august, muzeul revine la condiţiile şi tarifele de acces anterioare lunii aprilie când a fost deschisă expoziţia „Comorile Chinei“, astfel că preţul unui bilet de acces este de 8 lei pentru adulţi, 4 lei pentru pensionari şi 2 lei pentru elevi şi studenţi.

Posesorii cardurilor Euro 26 (persoane cu vârsta până în 26 de ani) beneficiază de o reducere de 50% din tariful pentru vizitatorii adulţi, respectiv 3,5 lei, notează Mediafax.

În prezent, la MNIR pot fi vizitate expoziţiile permanente „Tezaur Istoric” şi „Lapidarium – Copia Columnei lui Traian”.

În perioada 2 – 9 august, accesul în muzeu se va face prin curtea interioară din strada Poştei.

Info:

Expoziţia a fost organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

Foto credit: Marius Amarie, MNIR (Facebook)

02
/04
/13

Picanterii de Bucureşti revine cu o nouă ediţie în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie, între orele 10 și 19, la Muzeul Municipiului Bucureşti. Vizitatorii se vor bucura de bunătățuri și accesorii realizate manual. Negustorii dichisiţi şi atelierele de creaţie artistică nu vor lipsi nici de această dată. Artizanii invitaţi le vor oferi vizitatorilor […]

29
/03
/13

Duminică, 31 martie, începând cu ora 13, la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7) poți participa la un atelier de flori textile. Bucățile de material se vor transforma în accesorii spectaculoase, ce vor da oricărei ținute o notă de unicitate.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

Page 50 of 51« First...102030...4748495051