Peste 50 de evenimente la cea de-a X-a ediție a Nopții Institutelor Culturale
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-50-de-evenimente-la-cea-de-a-x-a-editie-a-noptii-institutelor-culturale/

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare, şi Miguel de Cervantes, Noaptea Institutelor Culturale (24 iunie) include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecţii, lecturi şi o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziţie de benzi desenate şi de ilustraţie pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum şi un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses” ale îndrăgitului scriitor spaniol.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2016

Vineri, 24 iunie 2016, 15 instituții culturale din București organizează, sub egida EUNIC, cea de-a zecea ediție a Nopții Institutelor Culturale.

British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Delegația Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Goethe-Institut, Balassi Intézet – Institutul Maghiar din București, Institutul Camões pentru Cooperare și Limbă Portugheză, Instituto Cervantes de Bucarest, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez, cărora li se alătură Spaţiul Public European, propun un program dens, care va începe la orele prânzului și se va prelungi până spre dimineață.

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare, și Miguel de Cervantes, Noaptea Institutelor Culturale include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecții, lecturi și o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziție de benzi desenate și de ilustrație pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum și un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses” ale îndrăgitului scriitor spaniol.Noaptea Institutelor Culturale

Cu un program de recitaluri – de la vioară și flaut sau oboi, clarinet, corn, fagot, percuție, la bandoneon, concert în limbile minorităților din regiunea poloneză Podlasie, muzică grecească, muzică franțuzească interpretată în vârful unei rochii uriașe, jazz, jam session live, festa portuguesa, silent disco și post-techno party, cea de-a zecea ediție a Nopții Institutelor Culturale oferă o călătorie muzicală pentru toate gusturile.

Noaptea de 24 iunie aduce și numeroase proiecte expoziționale: un dialog în benzi desenate, bazat pe improvizație, un graffiti performance, expoziție de sculptură, expoziția de BD și ilustrație „Miguel En Cervantes. Panorama Minunățiilor”, expoziția de obiecte adunate „B L A N K” , expoziția de arhitectură, design de produs, fashion și grafic design „Romanian Design Week Classics”, expoziția vestimentară „Veșminte tradiționale grecești”, expoziția itinerantă „Cele mai frumoase cărți”, expozițiile de fotografie „Azulejo: Story of tiles”, „Romy Schneider” sau „Immota Manet” (care prezintă, în fotografii alb-negru, urmările cutremurului din L’Aguila).

Nici oferta de filme nu e mai prejos. Vor putea fi vizionate: Mediterranea de Jonas Carpignano, una dintre cele trei pelicule finaliste în competiția pentru Premiul LUX 2015, acordat de Parlamentul European; Prospero’s Books în Noaptea Institutelor Culturale regia lui Peter Greenaway; Romanian Short Waves 9, scurtmetraje românești prezente la Cannes 2016; Short from Spain, filme scurte selectate de Institutul de Cinematografie și Arte Vizuale din Spania; Sissi I de Ernst Marishka, cu Romy Schneider în rolul împărătesei Elisabeta a Austriei; La Passante du Sans-Souci de Jacques Rouffio, în ultima interpretare cinematografică a celebrei actrițe franco-germane, sau Șoptește-mi dacă uit de Çagan Irmak.

Cursurile de limbi străine, jocurile și dezbaterile interculturale, pe tema diversității sau a stereotipurilor, spectacolele de teatru și atelierele pentru copii și adulți – printre care cel dedicat artei tradiționale turcești de a desena pe apă, ebru, sau cel prin care copiii învață să construiască propria căsuță pentru păsări, folosind tehnica papier-mâché – vor completa paleta multidisciplinară din data de 24 iunie. Și cum niciodată nu au lipsit de la Noaptea Institutelor Culturale surprizele culinare, participanții la maratonul cultural sunt invitați să guste preparatele turcești și poloneze și să încerce celebrul gulaș unguresc sau tradiționala spaghettata, pregătită live.

Programul se va desfășura în intervalul orar 12:00-02:30 în 12 spații culturale din Capitală: ARCUB – Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură și Spațiul Public European, care vor găzdui peste 50 de evenimente propuse de cele 15 instituții culturale.

Accesul publicului este liber.

Foto: Noaptea Institutelor Culturale – facebook.com/NoapteaInstitutelorCulturale

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!