Peste 80 de filme în competiție pentru Gala Premiilor Gopo 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-80-de-filme-in-competitie-pentru-gala-premiilor-gopo-2018/

23 de lungmetraje, 12 documentare şi 49 de scurtmetraje lansate în cinematografe sau festivaluri în 2017 au intrat oficial în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2018. Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie, va avea loc pe 27 martie.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2018

Printre filmele eligibile la categoria lungmetraj de ficțiune se regăsesc “Ana, mon amour” (regia Călin Peter Netzer), câștigătorul Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică la Berlinale, “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), propunerea României la Premiile Oscar, “Aniversarea” (r. Dan Chișu), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), producții românești aflate în fruntea clasamentului în ceea ce privește succesul la box-office precum “Octav” (r. Sergiu Ioan Celebidachi), “Ghinionistul” (r. Iura Luncașu) și “6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), sau debuturile în lungmetraj “Marița” (r. Cristi Iftime), “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) și „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu).

Cele mai populare documentare românești ale anului 2017, “Țara moartă” (r. Radu Jude), “Planeta Petrila” (r. Andrei Dăscălescu) și “Ouăle lui Tarzan” (r. Alexandru Solomon) se regăsesc printre cele 12 titluri înscrise la categoria Cel mai bun documentar, alături de “Eu sunt Hercule” (r. Marius Iacob), “Procesul” (r. Claudiu Mitcu) sau “Lovesc, deci exist” (r. Marius Barna).

Lista filmelor ce concurează pentru Cel mai bun scurtmetraj cuprinde titluri de ficţiune, documentar și animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional al anului trecut.

Dintre cele 49 de titluri înscrise, amintim: “O noapte în Tokoriki” (r. Roxana Stroe), “Scris/Nescris” (r. Adrian Silișteanu), “Doamna Ghica” (r. Cătălin Mesaru, Cătălin Moise), “Sechestrați fără voie” (r. Tudor Botezatu), “No Man’s Land” (r. Marius Olteanu), “Când afară ninge” (r. Conrad Mericoffer), “Sisif 2.0” (r. Toma Peiu, Luiza Pârvu), “Cord” (r. Ioachim Stroe), “Petrecere privată” (r. Octav Chelaru), “Offstage” (r. Andrei Huțuleac).

Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunțate la finalul lunii februarie.

Juriul din acest an este compus din 11 profesioniști din domeniu: Nap Toader (regizor), Ana Ciontea (actriță), Iuliana Târnovețchi (producător), Barbu Bălășoiu (operator), Radu Corciova (scenograf), Gabriela Albu (exploatant) și criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici, Ion Indolean.

După ce juriul va anunța nominalizările, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2018.

Lista completă a lungmetrajelor eligibile poate fi consultată pe site-ul Premiilor Gopo.

Foto: Gala Premiilor Gopo 2018 – facebook

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: