Peste 8000 de bilete vândute la Festivalul Enescu în primele 45 de minute
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-8000-de-bilete-vandute-la-festivalul-enescu-in-primele-45-de-minute/

Cu o medie de cumpărare care a atins până la 182 de bilete pe minut, ediţia 2019 a Festivalului Internaţional „George Enescu” marchează un record: cel mai mare număr de concerte sold out în ziua punerii în vânzare de până acum. Biletele la 18 concerte din seria „Recitaluri şi Concerte Camerale”, de la Ateneul Român şi opt din cadrul seriei „Mari Orchestre ale lumii” de la Sala Palatului sunt complet epuizate.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2019

Biletele pentru ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu” au fost puse în vânzare miercuri, 6 martie, de la ora 12.00. După un prim val de solicitări, pe parcursul zilei, cererile au ajuns la un nivel de 27 pe minut, în jurul orei 17.00.

Recorduri de vânzare, cu epuizarea biletelor în doar câteva minute, a înregistrat concertul de deschidere al ediției 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu”, susținut de celebra Orchestră a Filarmonicii din Berlin – în cadrul seriei „Mari Orchestre ale Lumii” (Sala Palatului). Acestuia i-au urmat concertele Orchestrei din Monte Carlo, sub bagheta lui Maxim Vengerov, și cel alături de bas-baritonul Sir Bryn Terfel ca solist, și al Mahler Chamber Orchestra, având-o ca solistă pe legendara pianistă Mitsuko Uchida – din seria„Recitaluri și ConcerteCamerale” (AteneulRomân).

În următoarele 30 de minute, potrivit informațiilor furnizate de Eventim, au fost epuizate biletele pentru concertele susținute de London Symphony Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra și Staatskapelle Dresden, și cele aleOrchestrei din Lille, Orchestrei din Basel, Cameratei Salzburg, precum și pentru concertul Vienna Radio Symphony Orchestra, cu Elisabeth Leonskaja.

Astfel, numărul total al biletelor vândute în primele 45 de minute s-a ridicat la 8.197 de bilete. În intervalul primelor 60 de minute, au mai fost la mare căutare și vândute integral concertele susținute de câteva dintre cele mai importante nume ale muzicii clasice de azi, prezente în premieră în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” 2019: violonista Julia Fischer, sopranele Diana Damrau și Joyce DiDonato și tenorul Rolando Villazón.

În ora care a urmat s-au vândut încă 1.603 de bilete,până la 9.800 de bilete. În momentul respectiv, biletele pentru 12 concerte din seria „Recitaluri și Concerte Camerale”erau epuizate.

Până la ora 19.00,cifra totală a biletelor vândute s-a ridicat la 11.431 bilete, 18 concerte din seria „Recitaluri și Concerte Camerale” erau sold out, la fel și concertul susținut de cei 12 violonceliști ai Berlin Philarmonic Orchestra în seria „By Midnight”, precum o treime dintre concertele din seria „Mari Orchestre ale Lumii”de la Sala Palatului.

Cifrele indicate reprezintă biletele vândute și achitate. Biletele care au fost rezervate și nu sunt achitate în intervalul stabilit vor fi repuse în vânzare.

1870 de abonamente la spectacolele din această ediție au fost vândute în cadrul loteriei organizate la sfârșitul anului trecut. 20% din totalul de bilete a fost pus în vânzare ca parte a pachetelor agențiilor de turism, iar 10% din bilete sunt alocate pentru artiști, protocol de stat, sponsori și parteneri.

Vânzarea continuă și în zilele următoare, melomanii având posibilitatea să selecteze bilete la spectacole de mare calibru cum sunt cele susținute de: Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino, cu Sergei Krylov la vioară interpretând Ceaikovski, și Simfonia a III-a de George Enescu – o premieră pentru această orchestră,Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia, Orchestra Filarmonică din Oslo, înseria „Mari Orchestre ale Lumii”.

Au rămas câteva bilete disponibile și la evenimentele speciale Mozart Week, la Corul și Orchestra Barocă din Freiburg, interpretând opera Leonora și formidabila Missa Solemnis, de Ludwig van Beethoven, la Grand Chapelle Madrid, cu o propunere de reconstituire a muzicii sărbătorilor pascale și o călătorie muzicală prin lucrările mai multor compozitori în seria concertelor „ByMidnight”, precum și la concertele din cadrul seriei „Muzica Secolului XXI”, care reunește lucrări ale unor mari compozitori contemporani, în interpretări internaționale și românești pe scena Sălii Radio.

Foto: Festivalul Enescu – facebook

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.